Iulian Urban a fost avocatul care a dus la bun sfârșit procesul care a durat vreo trei ani și tot el m-a înștiințat astăzi oficial că am câștigat printr-o sentință definitivă și irevocabilă.

Meseriașul Iulian Urban a avut câștig de cauză și în alte procese care ne-au fost intentate de diferite coțofene de teapa Alinei Gorghiu și Corinei Crețu. Urban a fost singurul parlamentar mișto în fosta legislatură, singurul care nu a acceptat să primească niciun ban de la stat, niciun privilegiu de parlamentar, și a fost în topul intervențiilor și proiectelor înaintate în Senat. Păcat că atâția neica nimeni au intrat acum în Parlament în schimb oameni de valoare cu adevărat dedicați Românieim de felul lui Iulian Urban, au renunțat să se mai implice politic, scârbiți de zoaiele politicianiste care au împuțit spațiul public mai rău că oricând.

Oricum, până una alta lui Urban i se datorează un precedent la nivel mondial – este pentru prima oară că ziar și un ziarist câștiga într-o astfel de cauză ce implică vârfuri ale puterii oculte ce se pretinde a fi masoneria.

În premieră națională au fost publicate în Curentul lista șefilor masoneriei din România, cu date complete și apoi și date ce configurau intersecția dintre afacerilor acestora, politica și masonerie. La nivel mondial nu se mai cunoaște nicio situație similară, nu a existat niciodată un precedent al publicării listelor și datelor complete ale șefilor vreunei puteri masonice.

Evident reacțiile publicării listelor masonilor venerabili din România nu au întârziat să apară. Amenințări transmise pe tot felul de căi și, în final, a urmat procesul care ar fi urmat să atragă și altele în caz ca venerabilul de Hillerin ar fi câștigat. În România nu există principiul precedentului, ca în SUA de exemplu, însă dacă o instanță românească ar fi dat câștig de cauză pretențiilor materiale ale venerabilului mason ar fi putut și restul venerabililor să ceară la rândul lor sume similare de bani – suma totală ar fi atins valoarea unei tranșe FMI, câteva zeci de milioane de dolari.

“Argumentele” juridice invocate de venerabilul mason au fost dintre cele mai hilare, după cum reiese și din întâmpinarea ziarului Curentul din care putem publica în premieră câteva pasaje, spre amuzamentul publicului.

“Să înțelegem că reclamantul considera defăimare identificarea să ca venerabil mason? Dar nu a stabilit nimeni că a fi mason este ceva rău. Ba mai mult, Marea Lojă Națională a fost declarată de Guvernul Adrian Năstase prin HG561/2004, ca fiind de utilitate publică deci nici nu poate fi vorba de vreo defăimare când spui despre cineva că este mason, dimpotrivă. Exemplificarea în acest articol a reclamantului ca fiind venerabil mason s-a făcut după ce domnia sa a povestit în numărul 15 din 2003 al jurnalului oficial al Marii Loje Naționale a României, FORUM MASONIC, cum a devenit mason în februarie 1991. Reclamantul este prezentat în această revistă ca fiind “Mare Ministru de Stat, Supremul Consiliu al RSAA din România” și având gradul maxim de 33.

Reclamantul însuși povestește despre ritualul de inițiere în masonerie deși inițial “a fost ușor surprins și chiar speriat” : “două personaje îmbrăcate ciudat m-au invitat să le urmez. Ba încă m-au legat la ochi și…” Detaliile se opresc aici dar reclamantul ne asigură că a parcurs acest ritual de “nenumărate ori”. În același articol reclamantul însuși povestește despre ierahia și subordonarea din interiorul masoneriei “Cu fratele Iancu m-am întâlnit de multe ori în momentele mai bune sau mai fierbinți ale istoriei recente a Masoneriei, românești și chiar a celei profane. De fiecare dată în care primeam ceva de făcut în cadrul Masoneriei recunoșteam că undeva decizia să îmi marca destinul.”

Atașăm articolul din revistă din anul 2003(6003 este anul masonic, pentru că domniile lor se considera înaintea “profanilor”, cu 4000 de ani !!). Așa cum istoricul Horia Nestorescu Bălcești a subliniat “în masonerie se intră, dar nu se mai iese.” Prin urmare identificarea reclamantului ca fiind mason este și va rămâne actuala până la decesul sau.

De altfel, reclamantul însuși a trecut în declarația sa de interese din noiembrie 2010 faptul că este vicepreședinte al Ritului Scoțian Antic și Acceptat, fapt ce arăt ca la momentul publicării articolelor, încă era mason.

Reclamantul se plânge de faptul că “majoritatea persoanelor” care îl cunosc au o atitudine de respingere, de defăimare față de domnia sa și față de familia sa, pentru că după ce au citit în ziarul Curentul cele două articole, au înțeles că acel Pierre Joseph de Hillerin despre care se știe cel puțin din 2003 că e mare maestru mason este același cu Pierre Joseph de Hillerin pe care ei îl cunosc.

Înțelegem că de fapt prietenii l-au identificat abia acum ca fiind Marele maestru mason, Pierre Joseph de Hillerin după numărul de mobil? Am făcut o cercetare jurnalistică și reclamantul este singurul roman ce poartă acest nume deci o confuzie cu altcineva era imposibilă. Tot reclamantul se plânge că familia sa “este supusă de cunoscuți la o serie de întrebări și discuții care scot în evidență pericolul în care aceștia se afla la domiciliu, serviciu sau la școală.”

În acest caz, fiind vorba de cunoscuți care amenințau trebuia sesizată poliția .

Reclamantul sugerează că nu a mai putut candida la funcția de vicepreședinte al FRB din cauza noastră: “intenționam să particip la un concurs pentru ocuparea funcției de vicepreședinte al Federației Romane de Box. În urma acestor articole defăimătoare colegii precum și ceilalți cunoscuți au avut o atitudine de respingere față de mine.”

Doar după o zi de la depunerea cererii de chemare în judecată pentru suma de 400.000 RON, au loc alegerile unde reclamantul își depusese déjà candidatura de două săptămâni și acesta participă la ”concurs”. Am solicitat și noi câteva puncte de vedere ale celor prezenți la votul din 27.10.2010 care ne-au declarat că nu l-au votat pe reclamant pentru că lucrează la Guvern! Nu a pomenit nimeni de masonerie. De altfel s-a văzut în această vară și reacția sălii la celebrul meci în care a boxat BUTE, sală care a huiduit prelung atunci când Rudel Obreja a mulțumit Ministrului Elena Udrea. La Udrea, cu siguranță respingerea nu a fost din cauza masoneriei, unde se știe că femeile nu sunt acceptate. Începând cu vara lui 2010, reprezentanții Guvernului nu se bucura de o prea mare popularitate iar lumea nu face diferența între cei care iau cu adevărat decizii de tăiere a salariilor sau a pensiilor și un director dintr-un minister. Poate acesta este motivul pentru care cunoscuții reclamantului îl resping și nu faptul că e mason.

În continuare reclamantul ne menționează că “îndeplinește o funcție publică, respectiv aceea de director al INCS, fapt care îmi lezează onoarea, demnitatea și prestigiul în mediul universitar și științific.” Dacă funcția publică îi lezează onoarea, să demisioneze !

Prejudiciul suferit: 1.Reclamantul nu prezintă în ce au constat “gravele” prejudicii. 2.Dacă persoanele din anturajul dumnealui folosesc “comentarii licențioase” poate că acesta (anturajul) nu-l merită pe reclamant!

Noi încercăm prin intermediul ziarului să educăm cât mai mulți cititori dar nu putem suplini “cei șapte ani de acasă” ai membrilor anturajului reclamantului. De 4 ani am pus la dispoziție săptămânal, pe cheltuiala noastră, o pagină Academiei Romane tocmai în scopul de a mai turna câte o picătură de educație și cultura în mințile cititorilor. Este evident că nici Academia Romană nu mai poate face nimic dacă și anturajul unui profesor universitar folosește un limbaj licențios.

Reclamantul se plânge că a fost “sunat zi și noapte pe telefoanele private”. Mobilul pe care noi l-am publicat este cel de serviciu. Telefonul sau de acasă (precum și mobilul de serviciu) sunt făcute publice chiar pe site-ul familiei sale www.hillerin.com.

Oricum pe noi ne-a convins că anturajul familiei sale nu este unul de elită: discuțiile cu cunoscuții i-au făcut familia să se simtă în pericol, aceștia folosesc cuvinte litigioase, îl sună zi și noapte pe telefoanele private. Având în vedere că reclamantul are trei copii minori poate ar trebui sesizate autoritățile competente cu protecția minorilor”.

Una peste alta, chestiunea venerabililor masoni și a temerilor lor s-a tranșat definitiv, este clar că nu ziariștii sunt de vină dacă lumea se uită la masoni ca la niște ciudățenii (iar dacă și-ar schimba șorțulețele și compasele cu o vestimentație mai de Doamne ajută, poate ar fi și ei altfel priviți de către societate, nu ca niște gospodine sandiloaice și freaky). De George Roncea – Curentul