1)implozia Japoniei: Japonia este cea mai indatorata tara din lume cu peste 200% din PIB datorie; nu asta ar fi problema, ci faptul ca se lupta cu stagnarea economica de vreo 15 de ani si pe langa faptul ca au o populatie imbatranita si prin urmare un revers al piramidei sociale, pe langa faptul ca au pierdut in competitia industriala de cativa ani de cand China – dar nu doar China – le cam ia locul pe acele piete care japonezii le dominau in totalitate, mai nou au o noua problema: renasterea nationalismului; era evidenta ca mai devreme sau mai tarziu, China isi va face niscavai portavioane, va mai pompa ceva miliarde in armata si va veni sa isi ceara insulele inapoi. Japonia raspunde la incordarea Chinei prin marirea bugetului militar si pregatirea de razboi. Nu mai trebuie sa detaliem ce ar insemna un razboi sino-nipon pentru Imperiu: inceputul unui nou razboi mondial. Ceea ce nu cred ca le-ar displace americanilor: foarte probabil ar fi mai doritori sa lupte acum cu China, decat sa mai astepte vreo 10 ani pana chinezii ii depasesc economic si ii ajung din urma si militar. Tot la punctul asta poate ar fi util sa mentionam si implozia Marii Britanii, caci tot suntem la capitolul “provincii”. Daca Marea Britanie nu are dusmani precum China, problema ei este insa dependenta de sistemul bancar mafiot. Manipularea ratei de dobanda de catre bancherii londonezi a fost probabil ultima picatura in rabdarea europenilor care au contracarat impotriva bancilor si o vor face din ce in ce mai mult la presiunea alegatorilor. Introducerea taxei pe tranzactii este doar un pas din acest razboi.

2)riscul hiperinflatiei: americanii experimenteaza cu politicile monetare precum un jonglor ar performa cu grenade. Tiparirea de sume imense de dolari, esecul acestei politici de a reporni motoarele economice si capitularea politica in fata lobby-ului bancherilor ii tine pe americanii care vad ce se intampla intr-o stare continua de spaima. Multi asteapta de ani de zile prabusirea dolarului si explozia preturilor. Deocamdata insa americanii au avut ceva noroc, dolarul fiind salvat pur si simplu de increderea in armata americana si de aparitia de crize majore in alte parti ale lumii (criza Europeana, primavara araba, conflictele din Orientul Mijlociu etc). Marea problema a americanilor este insa ca daca lucrurile se calmeaza prin alte parti, dolarul va pica, imprumutarea va fi din ce in ce mai dificila, economia americana se va contracta in continuare si prin urmare ei vor fi nevoiti sa fabrice razboaie si crize te miri unde ca sa ii tina pe investori indeajus de speriati incat sa fuga inspre dolar, dar atat de speriati incat sa se duca inspre aur. De altfel, aurul este un alt dusman fioros al dolarului, cu care armate de bancheri centrali (aflati sub umbrela americana) se lupta zilnic ca sa il tina sub control.

3) coacerea mamaligii in interior: oricati bani vor mai tipari si oricata propaganda va ascunde adevarata stare a natiunii, poporul american nu prea mai poate rabda mai mult si nu va trece mult pana la aparitia unei noi miscari anti-sistem si de data asta probabil mai pregatita decat “occupy”; masinaria de manipulare si propaganda americana a reusit sa deturneze occupy-ul prin varii tehnici specifice si foarte agresive; cand insa foamea se va inteti si masa critica se va forma, oricata propaganda vor pompa, nu vor reusi sa ii calmeze pe americani; sa nu uitam ca foamea i-a facut si pe romani sa dea jos cu Ceausescu, oricat de uns avea el sistemul de anihilare a oricarei opozitii. Daca romanii au putut schimba sistemul (macar atat cat au facut) cu atat mai mult vor putea cateva sute de milioane de yanchei inarmati. Lucrurile nu pot merge asa la nesfarsit, iar agresivitatea cu care guvernul incearca sa le ia armele, e inca un semn – daca mai aveam nevoie – ca guvernul se teme de popriul popor. Ori daca se teme, inseamna ca stie ca nu va fi bine.

Desi problemele sunt multe si mari, nu inseamna deloc o moarte sigura pentru imperiu. Ce stim noi sunt doar niste bube care se vad, dar pentru care nu excludem ca imperiul sa aiba deja pregatit un medicament, precum a fost cu pragul fiscal. Ca rezolvarea a fost doar amanarea unui deznodamant tragic, este adevarat. Dar la urma urmei, nici un imperiu nu supravietuieste pentru totdeauna, caderea va veni mai devreme sau mai tarziu, fie din cele trei pricini mentionate de noi, fie din altele de care nici nu avem habar. De Gigel Chiazna