Primarul municipiului susține că un proiect de înregistrare electronică a dosarelor medicale ale pacienților Spitalului Roman a fost supraevaluat la 1,5 milioane de euro. În urma demersurilor edilului la Ministerul Telecomunicațiilor, valoarea proiectului a fost redusă cu jumătate de milion de euro.
În luna martie 2012, Ministerul Comunicațiilor a acceptat un amplu proiect de informatizare a trei spitale din județ. Proiectul, finanțat cu fonduri europene, avea o valoare de 1,5 milioane de euro și presupunea ca absolut toate operațiunile, serviciile medicale sau istoricul pacientului să fie înregistrate într-o rețea vastă de informatică medicală. Serverul principal al sistemului urma să fie montat la Spitalul Municipal de Urgență Roman, în legătură directă cu serverele Spitalului Județean din Piatra Neamț și ale Spitalului de Psihiatrie “Sfîntul Nicolae”. Proiectul a fost câștigat cu sprijinul fostului deputat Marius Neculai.
Acum, administrația locală îl consideră un proiect periculos. “Am chemat Serviciul de Reglementare Proiecte și Serviciul de Achiziții Publice și mi s-a spus că acest proiect este o «bombă». Avea sume supraevaluate pentru multe dintre echipamentele de acolo, iar sumele neeligibile sunt foarte mari. Acum sperăm să ne ofere Consiliul Județean Neamț o parte din sumă, pentru că primăria nu își poate permite aceste costuri. Am făcut un demers către Ministerul Telecomunicațiilor, le-am explicat că nu ne permitem suma. Suma eligibilă și suma neeligibilă au cam aceeași valoare, fiind vorba de câte jumătate din bugetul proiectului. La minister s-a făcut o analiză și a rezultat că acest proiect se poate face numai cu sumele eligibile, adică s-a dat jos «încărcătura» de o jumătate de milion de euro care ne-a fost pusă în cârcă. Nu vreau să acuz că s-a făcut intenționat asta, dar pot să am semne de întrebare asupra modului în care a fost făcut proiectul și asupra celor care trebuiau să-l coordoneze“, a declarat Laurențiu Dan Leoreanu, primarul municipiului Roman.
Acesta nu a vrut să spună mai multe despre persoana pe care o consideră responsabilă de “umflarea” costului proiectului de informatizare a serviciilor medicale, afirmând că toată lumea știe cine și-a asumat acest proiect. În concluzie, primarul va implementa proiectul, dar în condițiile în care costurile vor fi suportabile.