Sub titlul “Spitalul Roman, prieten sau dușman al bolnavilor de diabet?”, Asociația persoanelor cu diabet “Strop de miere” din Roman explică, într-un memoriu, dificultățile pe care le-ar întâmpina dacă această mutare ar avea loc. În momentul de față, pe palierul din partea stângă de la etajul IV al spitalului există două secții: Endocrinologia și Cardiologia. Conform procedurilor de reorganizare, în locul secției Endocrinologie ar urma să fie mutată secția ORL, iar pacienții ar urma să fie mutați pe mijlocul palierului, în cinci saloane. Bolnavii de diabet spun că acest lucru ar îngreuna extrem de mult accesul la toalete.
“Noi reprezentăm un «partid» al omului cu o suferință”


La secția Endocrinologie, fiecare salon este dotat cu o stație audio, la care se difuzează materiale informative sanitare
Dorina Enășel spune că a adus la cunoștința conducerii spitalului această situație și că va cere și ajutorul Primăriei Roman: “Dorința noastră este ca spitalul să ne rămână prieten, și nu dușman, pentru că numărul nostru este în creștere și, oricând, oricine poate fi în locul nostru“.
La toate aceste probleme se adaugă și deficitul de personal al secției Endocrinologie. După ce două asistente au intrat în concediu de maternitate, asistenta care se ocupă de programul de sănătate, și ea diabetică, s-a îmbolnăvit grav și a fost internată la Clinica de Chirurgie Cardiovasculară din Iași. “Am solicitat conducerii spitalului, de patru ani, un spațiu pentru a ne rezolva problemele specifice, și anume un spațiu unde să purtăm discuții despre dietă, despre problema accesului pe piața muncii sau despre probleme de cuplu, pentru că viața unei persoane obligate să trăiască diferit de ceilalți, cu patru injecții de insulină pe zi, este mai grea. În alte orașe s-au găsit soluții, dar aici nu. Noi nu cerem bani, noi cerem un spațiu. Noi reprezentăm un «partid» al omului cu o suferință cronică, pe care trebuie să o purtăm toată viața. Considerăm că avem dreptul la demnitate umană și trebuie să avem acces liber la un grup sanitar“, mai susține asociația bolnavilor de diabet, care are peste 500 de membri.
Primarul municipiului Roman, Laurențiu Dan Leoreanu, a declarat că nu are cunoștință despre această situație, dar a promis că se va interesa și va analiza această problemă.
“Acest memoriu a ajuns și la instituția noastră. Ne-am deplasat la Spitalul Roman pentru a verifica cele sesizate. Am dat termen instituției sanitare să ne prezinte o structură unitară a modului de reorganizare și schițe pe secții, pentru a vedea dacă se respectă circuitele funcționale, dar și acordul medicilor șefi de secție pentru aceste mutări, având în vedere că ele au fost cam dese. Am propus și noi o soluție tehnică, însă așteptăm să vedem viziunea celor din spital“, a declarat medicul Daniela Marcoci, director executiv al Direcției de Sănătate Publică (DSP) Neamț.
Până la închiderea ediției, directorul medical al spitalului din Roman, medicul Daniela Glodeanu, nu a putut fi contactat.
