Datorită acestui fapt s-a ajuns, de-a lungul timpului, până în prezent, la cunoscutele cereri aberante formulate cu multă obrăznicie şi impertinenţă care vizează: acordarea unui statut special minorităţii maghiare; limba maghiară ca limbă oficială, pe lângă cea română, în Transilvania sau, cel puţin, în zonele locuite preponderent; autonomia teritorială pe criterii etnice pentru minoritarii maghiari şi secui din aşa-zisul ţinut secuiesc; reorganizarea administrativ-teritorială, prin prisma regionalizării, să statueze o regiune distinctă din punct de vedere etnic maghiar cu statut special – Judeţele Covasna, Harghita şi Mureş; scoaterea din Constituţia României a sintagmei de „stat naţional”; schimbarea datei Zilei Naţionale a României – 1 Decembrie – considerată ca fiind „zi de doliu” pentru maghiari; anularea prevederilor Tratatului de Pace de la Trianon, care a statuat unirea de drept a Transilvaniei cu România etc. Se ştie că toate aceste absurdităţi segregaţioniste, şovine şi exclusiviste ce sunt parte a planului general hungarist revanşard antiromânesc, în fapt neproductive, chiar pentru aceia care le solicită, din moment ce acestea vizează separarea şi izolarea totală a minorităţilor respective de restul populaţiei ţării, se încearcă a fi obţinute prin politica practicată de partidele şi formaţiunile politice maghiare şi secuieşti – UDMR, PCM, PPMT- dar, îndeosebi, prin şantajul practicat de UDMR la nivelul politicii din România!

Autorităţile statului român au greşit fundamental atunci când au ales să nu sancţioneze, aşa cum erau obligate de lege şi potrivit prevederilor acesteia, încă de la început, toate acţiunile şi manifestările de orice formă cu caracter neorevizionist-separatist teritorial îndreptate împotriva unităţii şi integrităţii teritoriale a României şi iniţiate de către formaţiunile şi partidele politice ale etnicilor maghiari şi secui din ţara noastră. Politicienii români şi partidele acestora care s-au aflat la conducerea ţării au trecut pe un plan secundar interesul naţional, în ceea ce priveşte stoparea – conform prevederilor legislaţiei în materie şi nu doar declarativ! – oricăror acţiuni îndreptate împotriva integrităţii teritoriale a României, preferând din interese mici şi meschine de partid, menajarea UDMR-ului care le-a asigurat, timp de 22 de ani, majorităţi parlamentare şi susţinerea la putere. Este de neimaginat, evident pentru orice cetăţean bine intenţionat, cum din această perspectivă s-au acceptat şantaje constante din partea UDMR-ului, deşi această formaţiune politică era şi este anticonstituţională şi acţionează împotriva statului naţional unitar şi indivizibil român, ea trebuind, de mult, scoasă în afara legii!

Dar în loc să procedeze astfel, guvernele şi parlamentele de până acum din România, au permis, în detrimentul intereselor naţionale fundamentale, încălcarea de către UDMR, între altele, a următoarelor articole de lege: Constituţia României, Art.40, alin 2: „partidele sau organizaţiile care prin scopurile ori activitatea lor militează împotriva…ori a suveranităţii, a integrităţii sau a independenţei României sunt neconstituţionale”; Legea nr.14/2003, Art.3, alin 1: „pot funcţiona ca partide politice numai asociaţile cu caracter politic, constituite potrivit legii şi care militează pentru respectarea suveranităţii naţionale, a independenţei şi a unităţii statului, a integrităţii teritoriale”; Legea nr.14/2003, Art 3, alin 2: „sunt interzise partidele care prin statutul, programele, propaganda de idei ori prin activităţile pe care le organizează încalcă prevederile Art. 30, alin. 7, din Constituţia României („sunt interzise de lege defăimarea ţării şi a naţiunii …la ură naţională…incitarea la separatism teritorial…”). În baza acestei stări de fapt, se poate concluziona pe bună dreptate că, în România, formaţiunea politică reprezentativă a minorităţii maghiare – UDMR beneficiază de un drept suplimentar pe care nu-l mai are nici un alt partid politic din lume, fie el chiar şi etnic, acela de a fi mai presus de lege! Oare de ce nu trâmbiţează politicienii maghiari şi secui dar şi susţinătorii lor prin cancelariile europene, americane, etc, şi această realitate, nu numai minciuni de genul că nu au drepturi destule, că ar fi în pericol de asimilare de către români, că tradiţiile, cultura şi limba lor nu pot fi păstrate şi conservate decât în cadrul unei autonomii teritoriale, etc.!?

În campania electorală pentru parlamentare, din decembrie 2012, cei care au câştigat alegerile au avut între promisiuni şi pe aceea că „legea va fi respectată”. Nu s-a spus atunci că aplicarea acesteia va fi negociată şi că nu va fi aplicată în cazul vreunui lider, partid sau formaţiune politică ce defăimează statul şi naţiunea română, incită la separatism teritorial şi acţionează împotriva integrităţii teritoriale a României. Mai mult, nu s-a spus nici că se va încerca orice pentru a se aduce (menţine) la guvernare o formaţiune politică antiromânească, anticonstituţională ce are ca principal obiectiv distrugerea statului naţional unitar român ca UDMR-ul. Cine va fi vinovat de ignorarea, menţinerea şi perpetuarea acestei vulnerabilităţi la adresa integrităţii teritoriale şi pe cale de consecinţă a siguranţei naţionale a ţării noastre? Va răspunde cineva?

Întrebarea legitimă, impusă de realitatea existentă, este dacă cei care au guvernat România în ultimii ani şi cei care o guvernează în prezent au avut şi au interesul de a proteja statul naţional şi integritatea teritorială a ţării noastre? Din această perspectivă, în ceea ce-i priveşte pe actualii guvernanţi proba adevărului va fi atunci când se va revizui Constituţia şi când vor fi definitivate procesul de regionalizare şi statutul minorităţilor. De Claudiu Aiudeanu – Ziarul Natiunea