CRÎSME SI BISERICI

O întrecere neobisnuită, dar pasionantă si la modă, are loc în arealul foarte pestrit al tîrgurilor si oraselor noastre. Se ridică undeva o biserică? E tocmai în constructie, va arăta frumos, spun enoriasii cartierului. Ei bine, nu trece mult timp, încă se mai lucrează la biserică si, cînd te uiti mai bine, vezi că în zonă tocmai au început să presteze nu una, ci trei crîsme. Cu nume care mai de care mai ademenitoare: „La trei sarmale“ (crîsmarul ăsta s-a inspirat din literatură), „Capra Neagră SRL“, „La Gică“, „La Mitică“, chiar si „La Gică si Mitică“ (astea trei sînt din mahala), „La ultimul drum“, bineînteles, pe lîngă cimitir, „La ultimul leu“ etc, samd, scl. Si, culmea, toate au clienti, sînt stup. Se caută si se vinde la toate nivelele: vin boieresc, la trei sferturi (cel mai boieresc pare Traminerul roz, de Jidvei), dar si un rom mic, un rom mare, sprituri de tot felul, de la cele de doi lei, la cele de multi lei, bere cît cuprinde. Pe alese. Si, minune, apare, în scurt timp, o nouă biserică. Asta, amplasată într-o mare intersectie, ori pe un loc de joacă pentru copii (că ăstia nu prea mai bat mingea, se joacă, zi si noapte pe calculator), sau într-un spatiu verde dintre blocuri (încît poti vedea în biserică, chiar poti auzi slujba, direct din dormitor sau din bucătărie). Si toate cu aprobare de sus, de la popa cel mare. Ei bine, ce credeti? Chiar dacă e mare înghesuială în jur, îsi găsesc locul si alte două crîsme. Tot asa, cu nume foarte ademenitoare, de lasi acasă totul de izbeliste si te duci repede să semnezi condica. Acolo, normal, ca-n toate crîsmele de cartier: se pun la cale mici afaceri, se face politică de tot felul, cu protagonisti care mai de care: de la nostalgici cu părul cărunt, la partizani vehementi ai lui..., sau ai lui... . Sînt vehementi mai ales dintre cei care, la alegeri, au primit „găleata cu produse“ sau si mai si, uneori, se lasă si cu înjurături, chiar cu scărmăneală si capete sparte. Ce vrei, lupta de idei cere sacrificii! Între timp, biserica nouă, bisericile, s-au deschis, a avut loc si sfintirea, s-a pus si popă, chiar unul cu har. E totul cum trebuie, după tipic. Babele din zonă sînt primii clienti (pardon, enoriasi!). Uneori, mai vin si mosnegii, dar mai rărut; numai dacă reusesc să-i convingă nevestele. Da, intră ei cu chiu cu vai în biserică, dar trag cu ochiu vizavi, „La Gică“ sau „La Mitică“, unde, între timp, s-au ridicat obloanele. Ei, si te pune dracul (că altcineva, cine?), lasi băbuta în genunchi si tu treci iute drumul. Dacă nu reusesti, astepti pînă se termină slujba. Concurentă, domnule, ce vrei! Si concurenta e liberă, chiar necesară. Că asa spun si doctrinele capitaliste (un fel de învătămînt politic de altădată).
Si asa, pare să fie multă viată, multă activitate în orasul ăsta, în tara asta. Dar căutati dumneavoastră vreo unitate de productie prin zonă, prin zone, pe unde vreti. Căutati vreo firmă care să scoată ceva pe piată în afară de rachiu. Veti găsi una la multi kilometri. Pentru că toată lumea vinde. Vinde orice, mai ales lucruri aduse de prin alte tări, dar, de multe ori, foarte proaste, falsuri. Sînt întesate străzile, mai ales cele principale, de firme care de care mai sclipicioase (chiar si noaptea) de zici că esti pe marile bulevarde americane sau frantuzesti, cum vedem prin filme. Deci, toată lumea vinde si cumpără. Să se producă ceva, ioc! Poate mai tîrziu. Că economia noastră, industria sînt în redresare, în modernizare. Fac altceva decît pe vremea „odiosului“. Adică, ce ne mai trebuie nouă masini si unelte agricole, fire si fibre sintetice, mobilă, strunguri carusel si cîte altele se făceau înainte?! Ce ne trebuie aducem de „afară“, din cele capitaliste. Nu-i mai bine să ne tragem noi, frumusel, în crîsmă, că doar e democratie. Pentru ce am mai făcut revolutia aia?!...