Ce om mai judecă raţional în momentul în care descoperă că i s-a furat maşina? Care dintre noi ar alege să scrie declaraţii în secţia de poliţie, dacă ar avea posibilitatea să îl facă ghem pe tâlhar? Eu, unul, nu!

Legea nu te obligă să stai momâie când ai plăcerea să te întâlneşti cu tâlharul. Un amic de-al meu, în tramvai fiind, a văzut cum o femeie a îndrăznit să bage de seamă cum îi cotrobăia prin geantă un membru al minorităţii infracţionale; femeia a primit o binemeritată palmă peste faţă, spre deliciul găştii complete de patru minoritari, care au coborât veseli la primul stop.

Amicul meu a procedat exact ca Jiji, dar la nivel individual: a coborât după ei, le-a cerut să se lase puţin lipsiţi de libertate şi a folosit disproporţionat picioarele. Dar poliţia a ajuns repede şi a apucat să-l salveze pe unul. Ceilalţi trei priveau cerul.

Şi totuşi, amicului meu i-am zis Bravo!, pe când lui Jiji, nu!

Primul motiv ar fi că, în situaţia lui Jiji, amicul meu nu ar şti la ce număr să sune ca să afle cine i-a furat maşina. Ar suna ca fraierul la 112.

Eu nu înţeleg cum cineva atât de îndepărtat de lumea infracţională ca un politician, sau om de afaceri, cum este Jiji, sau cineva la nivelul mărunt al bodigarzilor săi, poate lua aşa de repede legătura cu interlopi de clasă Mercedes.

Clasa acestor indivizi nu e dată de faptul că fură un merţan, pentru că tot o maşină e, ci de puterea pe care o au să negocieze returnarea sau vinderea unui bun furat care face cât o casă.

Închipuiţi-vă că cineva vă face cadou o maşină furată şi să vă văd cum mai dormiţi noaptea. Ei, uite că sunt oameni care trăiesc din aşa ceva şi pe care Jiji îi are în agenda telefonului.

Al doilea motiv pentru care nu i-aş spune Bravo! lui Jiji este că i-a ”iertat” pe hoţi. O fi el simpatic şi slobod la gură, dar nici noi nu suntem proşti să credem că mila creştină l-a lovit pe cruciatul dreptăţii. Judecând după valorile sale, eu mă aşteptam să-i suie pe hoţi pe un eşafod în Piaţa Constituţiei, în noaptea în care i-a prins, să-i atârne cu capul în jos şi să ceară imperativ Justiţiei să-i dea voie să-i jupoaie chiar el, ca pe oi.

Dar nu! Interlopii, prinşi cu buşituri de maşini şi cu focuri de pistoale, au fost eliberaţi, din ”mărinimie”! Jiji încearcă să ne explice că un astfel de gest i-ar reforma şi i-ar face să urmeze cursuri de calificare şi să se scoale cu ceasul tot restul vieţii lor. Şi, pentru binefăcătorul lor, ar fi împărţit fluturaşi electorali în campania electorală.

Sau pumni. Sau bani. Sau protecţie. Sau recuperări. Sau muncă de convingere cu ranga. Un mesaj cu lama pe faţă. O incendiere de depozit. Un accident de maşină. O colectare de şpagă. O taxă de protecţie. Un martor mincinos. O biluţă. O crăciuniţă. Toate doar la un telefon distanţă!

La alegeri, la refrendum, între alegeri, oricând, pentru Şefu’, pentru Partid. Ei sunt doar oameni de K1, organizează gale, au prestigiu, au săli de antrenament, au oameni, au firme de pază, au contracte câştigate prin licitaţii publice.

Cine a mai văzut politician care să nu fie legat prin afaceri şi cumetrii cu lumea interlopă? Partide parlamentare, lideri politici, miniştri şi neamuri de-ale lor, stau cu toţii, pe prima pagină a ziarelor, împreună cu nume cu sonoritate de infractori: Argint, Kamaz, Mondialu, Sentiment…

La ştiri se vorbeşte despre clanuri de parcă ar fi instituţii necesare pentru funcţionarea statului şi despre interlopi de parcă ar fi funcţionari publici.

De fapt, nu mai există linie de demarcaţie între lumea interlopă, afacerişti şi politicieni. Asta e democraţia în România! De Mihai Tociu - Adevarul