Consecinţele pentru România au fost dezastruoase:

• Băncile ţării au ajuns în mâinile străinilor;

• Bunurile ţării (resursele naturale şi energetice, capacităţile industriale, chiar şi apa) au fost vândute sau concesionate pe nimic investitorilor şi speculanţilor străini;

• Ţara depinde fiscal, financiar şi politic de organizaţii internaţionale (Comisia Economică Europeană, Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială etc.);

• Sectorul agricol este fragil şi neperformant; industria agro-alimentară este ineficientă, risipeşte resursele, ameninţă sănătatea populaţiei şi distruge mediul învonjurător;

• Bogăţia este din ce în ce mai injust împărţită între români; proprietatea productivă, în loc să fie larg răspândită, este monopolizată în câteva mâini. (Prin „proprietate productivă“ înţelegem posesiunea fizică şi folosirea concretă a pământurilor, uneltelor şi cunoştinţelor precum şi a capitalului real, fizic, capabil să producă în mod responsabil şi sustenabil, nicidecum equity instruments şi alte scheme speculative);

• Instituţiile sociale, şcolile, universităţile, spitalele sunt în ruină;

• Populaţia demoralizată şi-a pierdut încrederea în sine, în instituţiile şi guvernele ţării, iar capitalul social este în mare parte delapidat; lăcomia şi egoismul au infectat toate relaţiile umane; maximizarea profitului pe termen scurt este un obiectiv generalizat al sistemului economic prezent;

• Un consumism agresiv, bazat pe împrumut caracterizează societatea de azi, năruind economia, dar mai mult decât atât, valorile morale: cumpătarea, munca cinstită, solidaritatea cu cei nevoiaşi şi lupta pentru binele comun;

• Exodul dureros şi distructiv al tinerilor continuă. Între 2002 şi 2012 aproape 3 milioane de români au emigrat spre alte ţări, în căutarea unei vieţi mai bune;

• Reputaţia internaţională îndoielnică a României şi incompetenţa clasei politice au dus şi duc în continuare la o slabă capacitate de negociere şi de apărare a intereselor ţării în relaţiile cu interlocutorii străini;

• Majoritatea românilor consideră că o guvernare incompetentă şi corupta, tradusă în politici greşite – indiferent de partid sau partidele care au fost la putere în ultimii 20 de ani – este cauza acestei situaţii catastrofale.

Credem cu tărie că România, dacă vrea să devină „stăpână pe viitorul ei“ trebuie să adopte o „a treia cale“, una a bunului simţ, situată între dogmele discreditate ale socialism-comunismului şi iluziile seducătoare, dar discreditate de criza financiară din ultimii ani, ale capitalismului sălbatic şi corupt promovat de ideologiile neoliberale.

„Ceea ce ar fi trebuit să moară împreună cu comunismul este credinţa că societăţile moderne pot fi conduse după un principiu simplu, fie cel al planificării impuse de o voinţă autoritară, fie cel al reglării dictate de piaţă.“ (Charles Taylor, filozof canadian, în Etica autenticităţii, 1991).

Este nevoie de un set de politici bine gândite şi clar focalizate, ca şi de oameni competenţi şi integri la guvernare pentru a implementa aceste politici.

Este imperativ să se creeze o coagulare a forţelor civice şi politice de centru, care sprijină şi încurajează relaţii de asociere şi democraţia economică, în cadrul unui stat cu adevărat reprezentativ şi participativ.

Este imperativ să se restaureze rânduiala unei societăţi cu Lege, Moralitate, Tradiţie şi Conştiinţă, bazată pe trei valori esenţiale (cei trei D):

Este imperativ să se creeze sau să se întărească un cadru instituţional în care oamenii să aibă încredere, larg recunoscut ca reprezentând interesele întregii societăţi.

Este urgent ca oamenii să recâştige sentimentul că sunt proprietari ai resurselor şi pământului ţării, că nu sunt doar chiriaşi sau pălmaşi în propria lor ţară. Prin restaurarea economiilor locale şi a capitalului local, prin stimularea prin cadrul fiscal şi subvenţii a iniţiativei antreprenoriale, prin promovarea unei largi răspândiri a proprietăţii productive, România poate şi trebuie să devină o ţară de PROPRIETARI.

Este esenţial ca guvernul român să protejeze terenurile agricole şi să stimuleze o agricultură autohtonă sustenabilă. Guvernul trebuie să controleze vânzarea şi proprietatea pământului agricol. Indiferent de angajamentele luate în faţa Comisiei Europene, protecţia pământurilor agricole devine esenţială pentru o strategie naţională în sectorul agriculturii. Uniunea Europeană afirmă că susţine din ce în ce mai mult o agricultură biologică în scopuri ecologice şi alocarea de fonduri CAP (Common Agricultural Policy, Pilar II) pentru dezvoltarea mediului rural. România ar trebui să sprijine aceste politici pentru Programul 2013-2020 şi să scoată în evidenţă că protecţia pământului agricol este o condiţie necesară implementării strategiei naţionale, ea însăşi în conformitate cu obiectivele UE.

Guvernul ar trebui să dea un decret conform căruia pământurile în zone bine definite ale României nu pot fi folosite pentru alte scopuri decât agricultura. Achiziţionarea de pământuri în aceste zone de către un non-rezident (definit ca o persoană care nu a locuit cel puţin 360 de zile în România în ultimii doi ani) nu este permisă, fără aprobarea unei agenţii guvernamentale, special create în acest scop. Cererile de achiziţionare şi deciziile promulgate trebuie aduse la cunoştinţa publicului. O totală transparenţă este absolut necesară.

Politici de acest gen există în Quebec şi în alte părţi din Canada, de mai bine de 30 de ani şi rămân în continuare în vigoare.

Pentru a evita concentrarea terenurilor în mâna câtorva latifundiari şi pauperizarea populaţiei locale (pe sistem latino-american) se va interzice concesionarea sau luarea în proprietate a mai mult de 500 de hectare.

Este esenţial ca fermierilor mici şi mijlocii să li se ofere toate mijloacele pentru folosirea optimă a pământului lor, pentru propriul lor beneficiu şi al întregii ţări şi astfel să se restaureze demnitatea economică şi spirituală a satului românesc.

Agricultura României este compusă dintr-un număr foarte mare de mici ferme de subzistenţă (gospodăria ţărănească, ferma de familie), deşi 40% din pământul agricol este concentrat în 9600 de ferme mari şi foarte mari (Eurostat). Ferma de subzistenţă este de obicei văzută ca o slăbiciune. Numeroase studii au demonstrat însă că dimensiunile reduse ale fermei de familie sunt un avantaj, într-o agricultură sustenabilă de tip biologic.

Trebuie, deci, adoptate politici economice care să facă din România un Centru de Excelenţă în Europa în agricultura biologică şi sustenabilă. Statul trebuie să sprijine financiar şi tehnic fermierii mici şi mijlocii pentru accesarea fondurilor alocate în cadrul Programului Common Agricultural Policy (CAP), Pilonul II. În plus, politicile agro-ecologice trebuie să includă accesul micilor fermieri la pieţele regionale şi locale, accesul la credite şi asigurări împotriva riscurilor climaterice, cercetare şi dezvoltare în agronomie, educaţie şi sprijin pentru formarea de asociaţii (cooperative) ale fermierilor şi pentru înfiinţarea unor bănci agricole proprii.

Este imperativ să se demistifice concepţia actuală despre cooperative, ca o schema colectivistă de tip comunist şi să se încurajeze şi sprijine financiar, tehnic şi fiscal dezvoltarea de forme asociative (cooperative) de aprovizionare, marketing şi distribuţie în agricultură, şi nu numai.

„Cooperativele sunt un fenomen prezent în întreaga lume, cu peste 800 milioane de membri, mai mult decât dublu faţă de totalul de acum trei decenii. Numărul americanilor care sunt membrii unei cooperative, este mai mare decât al celor care deţin acţiuni la bursă.“ (M. Kelly, 2009) 

Cooperativele, prin volumul activităţilor lor, oferă fermierilor mici şi mijlocii, care rămân proprietarii pământului pe care-l lucrează, avantajele marilor fermieri în ceea ce priveşte cumpărarea de bunuri şi servicii necesare activităţilor agricole sau în ceea ce priveşte vânzarea produselor lor supermarketurilor şi altor mari reţele de distribuţie. Cooperativa le asigură fermierilor mici şi mijlocii o poziţie de „egal la egal“ în negocierile lor cu marile corporaţii din sectorul agro-alimentar!

Creaţi parteneriatele sat-oraş care vor conduce la:

a) „reprofesionalizarea satului românesc“ prin importul în zonele rurale de aptitudini tehnice şi mici capacităţi industriale şi „exportul“ înapoi către zonele urbane de produse cu valoare adăugată;

b) crearea la sate a unui sistem de subcontractare cu un număr mare de ateliere mici;

c) bănci populare cooperatiste;

d) încurajarea agriculturii susţinute de comunitate (Community Supported Agiculture).

Este necesară transformarea României într-un „tigru verde“ al Europei prin promovarea unui model de economie civică şi dezvoltare durabilă, bazată pe noile industrii verzi; vor fi promovate, întărite şi strict aplicate legile şi cadrul fiscal care asigură echilibrul dintre dezvoltarea economică şi calitatea mediului înconjurător. „Imperativul ecologic“ trebuie să primeze în faţa „modernizarii“, „dreptului la proprietate“ şi a „maximizării profiturilor“ când acestea sunt invocate pentru a rade de pe suprafaţa pământului munţi întregi (Roşia Montană), pentru a defrişa pădurile şi distruge biodiversitatea sau echilibrul natural (de exemplu, construcţii de şosele în zonele naturale protejate, distrugerea râurilor de munte prin microhidrocentrale).

Este necesar să se investească în infrastructura turistică şi în promovarea României, ca o oază de reîntoarcere la natură, de regenerare trupească şi sufletească. Frumuseţea deosebită a naturii, păstrarea unor tradiţii milenare, bogăţia şi diversitatea folclorică, patrimoniul cultural şi religios sunt daruri de care se mai bucură puţine ţări din lume. România trebuie să le păstreze, promoveze şi valorifice spre folosul generaţiilor de azi şi de mâine.

Este imperativ să se oprească toate privatizările întreprinderilor de stat şi să se îmbunatăţească şi modernizeze managementul şi guvernanţa lor. Guvernul trebuie să facă o evaluare continuă a acestor întreprinderi şi să acţioneze prompt atunci când se cuvine. CEC-ul (recapitalizat) şi Exim-Bank trebuie folosite ca instrumente ale dezvoltării economice. Ele vor fi modernizate şi eficientizate prin mutualizare, cu stipularea clară că nu vor putea fi trecute în mâini private. Poşta şi CEC-ul vor fi transformate într-o reţea de cooperative operând în franciză sub o organizaţie umbrelă; fiecare „nod“ al reţelei având o deplină autonomie bugetară şi răspunzând cerinţelor locale.

Este esenţial ca România să lanseze o strategie naţională şi un plan de dezvoltare dinamic, dar care să respecte cu stricteţe mediul înconjurător, pentru exploatarea zăcămintelor de gaze, petrol şi minereuri cu scopul maximizării valorii lor pentru adevăraţii proprietari ai resurselor, cetăţenii României.

Trebuie evaluată posibilitatea creării unui Fond Suveran Naţional în care să se acumuleze o parte din redevenţele şi profiturile provenind din exploatarea resurselor naturale. Şi aceasta, pentru o împărţire echitabilă a veniturilor din aceste surse cu generaţiile viitoare.

Este imperativ să se investească în educaţie, cercetare şi sănătate şi să se sprijine fiscal şi tehnic crearea de forme asociative (cooperative) în educaţie (vezi universitatea Cooperativei Mondragón din Spania, una din cele mai mari cooperative din lume), sau în sănătate (Cooperative Mutual of Omaha, Health Partners HMO, ambele din SUA).

Este esenţial să se calibreze sistemul de remunerare şi să se ofere şanse de dezvoltare profesională tinerilor absolvenţi de medicină, politehnică, management şi administraţie publică şi a altor categorii, cu scopul păstrării lor în ţară. Românii din străinătate vor fi atraşi înapoi în ţară prin programe preferenţiale (de exemplu, bazate pe punctaj, ca în Canada, sau pe cunoştrinţe şi educaţie, ca în SUA).

Este necesar să se modifice gradual sistemul de impozitare. Pentru impozitul pe venit, trebuie introdusă o scară de impozitare progresivă în funcţie de venitul personal, pentru o impozitare mai echitabilă a veniturilor şi pentru acoperirea cheltuielilor şi investiţiilor necesare relansării României pe calea prosperităţii. Taxa pe produse şi servicii (TVA), taxa care penalizează pe cei mai săraci trebuie diminuată, cu prioritate pentru produsele de strictă necesitate. În acelaşi timp, este imperativ să se mărească eficienţa colectării taxelor şi să se prevadă penalităţi importante împotriva evaziunii fiscale; trebuie mărite taxele pe profit, atunci când profitul depăşeşte profitul tipic al unei întreprinderi mici şi mijlocii.

Un studiu recent realizat de trei economişti români (Dăianu, Kallai, Lungu), arată că, în 2009, veniturile şi impozitele la bugetul statului reprezentau doar 27,9% din PIB, procent inferior celui obţinut de Serbia (35,5%), Muntenegru (35,5%), Croaţia (34,1%), Bulgaria (30,6%). În privinţa economiei subterane, studiul arăta că în anul 2010, la o economie gri de 27% din PIB, adică 139 miliarde de lei, evaziunea fiscală ar fi fost de 12,3% din PIB, din care doar taxa pe valoarea adaugată reprezintă 6,5% puncte procentuale (sursa: curs de guvernare.ro).

În plan legislativ vor trebui luate urgent măsuri pentru:

1) schimbarea sistemului actual de impozitare, care favorizează firmele mari şi descurajează firmele mici;

2) reducerea birocraţiei în relaţia firmelor mici cu statul (raportări, aprobări, controale);

3) sincronizarea legislaţiei din domeniul firmelor asociative (cooperaţie) cu cea europeană;

4) stimularea prin lege a legării calităţii de proprietar de aceea de producător;

5) dezvoltarea unui cadru legislativ pentru intărirea IMM-urilor pe modelul Small Business Act (SBA) din SUA sau pe formulele propuse de UE.

În ceea ce priveşte companiile mari care activează în România, o economie a proprietarilor impune participarea nemijlocită a lucrătorilor la beneficiile create de produsul muncii lor. Se impune, prin urmare, în perspectiva imediată, dezvoltarea unor soluţii legislative pentru programe de participare la beneficii şi acordarea de acţiuni la aceste companii după modelul ESOP (Employee Stock Owership Plan) dezvoltat în SUA.

Economia civică pe care o propunem nu mai tratează familia drept un element neesenţial, de multe ori chiar stânjenitor, ceva ce ţine de „orele de după muncă“, nu îi mai relativizează importanţa şi nu o mai batjocoreşte prin inacceptabile lărgiri de sens, ci o repune în drepturi şi în stima care i se cuvine. În ultimii douăzeci de ani, atât statul cât şi sectorul marilor companii au încovoiat spatele familiei, unul cu impozite, tăieri de salarii şi hărţuieli birocratice, celălalt cu ritmuri epuizante de muncă şi tratarea de multe ori a salariatului român ca pe un „sclav pe plantaţie“. Nu-i de mirare că asistăm în prezent la un declin demografic catastrofal. Acest declin va putea fi stopat, măcar parţial, prin „adoptarea şi aplicarea unei politici de populaţie pe termen lung şi foarte lung“ (Vasile Gheţău) şi restaurarea unei societăţi cu Lege, Moralitate, Tradiţie şi Conştiinţă.

Manifestul Coaliţiei pentru o Românie integră, verde şi prosperă