Am participat, în calitate de cetăţean locuitor al sectorului, şi l-am întrebat: ”Implicarea Primăriei este o decizie administrativă, sau e o decizie politică a partidului care conduce primăria?”. Răspuns: ”Nu înţeleg întrebarea dvs”.

Nu mă aşteptam ca PSD-istul Gabriel Petrea să recunoască că a primit ordin ”de sus” să facă o pomană ţiganilor din bunul public al cetăţenilor, dar nici să dea un răspuns aşa de tâmp.

În plus, Primăria nu a supus acest proiect dezbaterii publice, aşa cum era legal şi democratic. Motivul invocat de Gabriel Petrea, în faţa presei, a fost că nici plata taxelor locale nu se supune dezbaterii publice, deoarece majoritatea cetăţenilor ar fi împotrivă. Adică, ”muzeul ţiganilor” e un fel de taxă locală!

După modul în care USL se pune bine cu liderii UDMR, împărţindu-le posturi în Guvern fără a avea obligaţia unui algoritm politic, este evident că USL este deja cu gândul la următoarele alegeri.

Cum ţiganii sunt votanţi la fel de disciplinaţi ca ungurii, USL a început să îi curteze şi pe liderii acestora, dându-le şi lor ceva… că doar nu dau de la ei, iar în cazul de faţă este vorba despre un teren pe care Primăria sectorului 6 vrea să îl ofere ong-ului ţigănesc pentru amenajarea aşa-zisului muzeu.

Primarul PNL Rareş Mănescu, mai experimentat, a simţit mirosul de scandal public al acestei pomeni politico-etnice, aşa că l-a trimis pe dornicul de afirmare Gabriel Petrea carne de tun la evenimentul de lansare a proiectului ”muzeului”.

Dar nu numai Primarul a ales să stea după perdea, ci şi ceilalţi semnatari ai certificatului de naştere a muzeului-nemuzeu: Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, Ministerul Culturii, Agenţia Naţională pt ”Romi” etc.

Astfel, la conferinţa de presă a acestui eveniment unic în istoria României, aşteptat de 157 de ani, la masa mare a prezidiului, au stat stingheri doar doi vorbitori: Gabriel Petrea, viceprimar, român, şi Ciprian Necula, din partea ong-ului ţiganilor. Parcă erau surorile Baccara încercând să umple scena…

Încă de la început, pentru ca lucrurile să fie clare, Gabriel Petrea a spus-o pe aia dreaptă: ”muzeul”, chiar dacă se numeşte ”al culturii”, nu are treabă cu cultura, ci cu integrarea socială, toleranţa, prejudecăţi, stereotipuri, interculturalitate şi cu tot limbajul de lemn care asezonează banii de la Uniunea Europeană, pentru că, aşa cum ne-am obişnuit, banii europeni sunt cei care suflă vânt în pânzele ţiganilor.

Ciprian Necula şi-a vândut marfa în stilul devenit deja clasic, modelând adevărul istoric ca pe plastilină: termenii ”rob” şi ”robie”, lipsiţi de dramatism, i-a înlocuit, pentru impresie artistică, cu ”sclav” şi ”sclavie”, iar ”cultura” o va înlocui în muzeu cu o prezentare de ”meşteşuguri tradiţionale”, romanţate şi idilice.

Această prezentare colorată şi animată, în care UE a investit o căruţă de bani prin ong-ul la care lucrează dl. Necula, a fost deja plimbată ”cu cortul”, tot anul 2012, prin mai multe oraşe, dar domnia sa nu se îndură să o arunce la gunoi, chiar dacă valoarea ei muzeală este zero.

Dl. Necula ne atenţionează să nu ne aşteptăm ca acest ”muzeu” să fie ceva etnografic, cum sunt cele clasice, româneşti, demodate, ci va fi ceva hightech, interactiv, unde 5.000 de Volţi aşteaptă în butoanele cu răspunsuri greşite ca să străpungă degetul care le apasă. Vizitatorul va intra plin de stereotipuri şi va ieşi un ”Om Nou”, cu faţa luminoasă şi catifelat cu toleranţă.

Elevii din întreaga ţară vor fi duşi la ”muzeu”, cu Autocarele Toleranţei, şi li se va explica, folosind tehnologia din Harry Potter, că bunicii şi străbunicii lor au fost nişte criminali odioşi, legionari, naţionalişti, fascişti, rasişti, extremişti, exploatatori fără inimă ai ţiganilor lipsiţi de ţară şi de noroc…

Însă vor primi şi vestea cea bună, că ei sunt generaţia norocoasă, care are ocazia să-şi ceară iertare şi să compenseze pentru acele atrocităţi prin finanţarea generoasă de programe şi de ajutoare sociale pentru urmaşii fostelor victime. Ce frumos! Ce înălţător!

Dacă facem abstracţie de demagogia politicienilor şi privim documentele de înfiinţare, observăm că aşa zisul „muzeu al culturii” este doar un bâlci privat, organizat de un ong, total paralel cu Legea muzeelor. În aceste condiţii, implicarea unei primării bucureştene şi alăturarea numelui Ministerului Culturii au fost făcute numai cu scopul de a-i acorda aparenţa unei instituţii. Doar aparenţa!

Şi totuşi, ţiganii nu au un muzeu al lor, în ciuda faptului că de 23 de ani România e supusă unui asalt pentru îmbunătăţirea imaginii acestora: ne-au fost impuse schimbarea denumirii oficiale din ţigan în rom, o lege anti-discriminare, o agenţie naţională pentru ţigani, o strategie pentru integrare, catalogarea lor ca grup dezavantajat, alocarea unei felii aparte din bugetul naţional şi chiar decretarea unei zile naţionale a ţiganilor.

Cum toată această politică vine de sus, ar fi fost firesc, şi legal, ca înfiinţarea unui muzeu al lor să se facă la nivel de autoritate centrală, prin hotărâre de guvern, şi nicidecum printr-o iniţiativă heirupistă a unei primării.

Prestigiul unei primării se opreşte la nivelul unui muzeu local, sau al unui centru cultural pentru prezentarea unor elemente cu specific aparte, şi ţi-e mai mare dragul să întâlneşti muzee inedite, cum ar fi cel al rădăcinilor de copac, al pompierilor comunali, al pălăriilor de paie etc.

Însă când o autoritate locală se substituie şi preia un demers care se vrea reprezentativ la nivel naţional, nu face decât să-l discrediteze.

Primii oponenţi ai utilizării numelui de ”muzeu al culturii” pentru această iniţiativă locală ar fi trebuit să fie ţiganii înşişi, prin elita lor intelectuală, iar faptul că nu au făcut-o poate fi interpretat ca un acord tacit pentru strecurarea culturii ţigăneşti, în lumea muzeelor, pe uşa din dos.

Aşa cum susţinerea, politică şi financiară, pentru înfiinţarea unui astfel de ”muzeu” are valoare de simbol pentru ong-urile ţiganilor, politicienii români şi UE, ea va fi privită în egală măsură ca un motiv de batjocură de către cei în numele cărora se realizează ”muzeul”, adică cetăţenii sectorului 6. Dar şi de majoritatea românilor, care vor ignora titulatura oficială a acestei blasfemii culturale şi îl vor numi, simplu şi direct, ”Muzeul ţiganilor”.

În plus, oricine aude de acest muzeu se întreabă cu ce ar putea fi umplut. Cele câteva iniţiative anterioare de inserare a unor săli cu specific ţigănesc în muzee etnografice româneşti au fost abandonate tocmai datorită puţinătăţii exponatelor.

Ca de obicei, tot românii vor fi arătaţi cu degetul, de data aceasta pentru neglijenţă în păstrarea elementelor culturii ţiganilor. De parcă de cultura română s-au îngrijit ungurii, turcii, austriecii, ruşii şi toţi ceilalţi care ne-au făcut onoarea să ne asuprească!

Nu este datoria românilor să se ocupe de reconstrucţia identitară a ţiganilor, şi cu atât mai puţin să contribuie la ridicarea unui muzeu care din start îşi propune să devină un centru de îndoctrinare.

Dacă ţiganii ar fi sinceri cu ei înşişi şi ar face o comparaţie între modul în care au fost trataţi de către români şi de către alte popoare europene, în cei 600 de ani de existenţă în Europa, şi chiar şi în prezent, atunci primul pas pentru a obţine respectul românilor nu ar fi înfiinţarea unui muzeu al culturii lor, ci a unui ”Muzeu al Recunoştinţei” faţă de omenia românilor! De Mihai Tociu – Adevarul