O tăiere-fulger de 45 de miliarde de dolari în care şeful Pentagonului nici nu poate selecta programele care vor fi tăiate, ci trebuie să accepte deciziile unui comitet civil, face ca „surse” din conducerea armatei să se plângă în presă că „armata americană a ajuns pe mâna unor contabili”. Peste 18 de mii de angajaţi civili au fost trimişi în concedii fără plată, au fost îngheţate mai multe contracte de livrare a armamentului, iar mai multe proceduri de mentenanţă au fost anulate. „Reducerea bugetului Pentagonului are efecte mai dramatice decât credeţi”, titrează revista americană Slate. „Reducerile bugetare ar putea transforma armata americană într-o formă fără fond”, a declarat fostul secretar al apărării Leon Panetta, încercând să-i convingă pe senatorii americani să renunţe la ideea tăierilor automate. Nu a reuşit.

În acest context, noul şef de la Pentagon, Chuck Hagel şi-a început mandatul printr-o declaraţie şoc. Publicul american şi filoamericanii de pretutindeni sunt obişnuiţi cu ideea că America deţine rolul de hegemon global şi îşi poate impune oricând şi oriunde voinţa, fiind întotdeauna dispusă să bombardeze şi să ucidă „în numele democraţiei” pe cei care se opun acestei voinţe. Chuck Hagel le-a adus o veste proasta. America nu mai este ce a fost şi nu mai poate dicta lumii ce şi cum să facă. A venit vremea compromisurilor şi sacrificiilor inerente. În cazul SUA, „sacrificiile inerente” ţin de trădarea (vânzarea) foştilor aliaţi în schimbul concesiilor făcute pe tabla de şah a politicii globale. Noul şef de la Pentagon explică răspicat şi pe înţelesul tuturor: „Nu putem dicta lumii, dar trebuie să discutăm cu lumea”.

Din momentul publicării noii doctrine militare a Statelor Unite (document de referinţă Sustaining U.S. Global Leadership: Priorities for 21st Century Defence) a devenit clar că SUA mai au posibilitatea de a se concentra doar asupra unui singur teatru de operaţiuni. Toate forţele care vor mai rămâne funcţionale după tăierile bugetare (tăierea cea de 45 de miliarde de dolari este doar începutul!) vor fi dedicate „blocării Chinei” în regiunea Asiei de Sud-Est. SUA nu prea au de ales în această privinţă. Restul regiunilor vor fi fie dinamitate prin procese asemănătoare cu „primăvara arabă”, fie vor fi lăsate pentru a fi integrate în alte sfere de influenţă. În mod normal, presa filoamericană de la Bucureşti ar putea cere ca ambasadorul american să reconfirme „fidelitatea americană faţă de aliatul său strategic România”. Astăzi, nici această procedură (evident, inutilă într-o lume în care trocurile globale se fac fără a anunţa jucătorii mai mici) nu mai este posibilă, deoarece România nu are ambasador american, ci doar un chargé d’affaires ad interim, intrând astfel într-un cerc “select” de ţări cu relaţii deosebite cu SUA, ţări printre care se numără Bielorusia, Venezuela şi Madagascar. Sapienti sat. De Valentin Mândrăşescu - Vocea Rusiei