Mircea Eliade(1907-1986) Iubiri

În ce priveşte decizia alegerii unei soţii, există uneori circumstanţe care prea bine ar putea fi găsite doar în romanele de dragoste. Iar aşa ceva nu putea să i se întâmple decât lui… Mircea Eliade, care deja preda la Universitate, era deopotrivă adulat şi contestat, produsese o literatură nu doar de dragoste, cât mai ales erotică, care însă era apreciat la unison de către congenerii săi drept un mare erudit, sau oricum în curs de devenire. Cu această aureolă intelectualistă şi lider incontestabil de generaţie, era firesc ca Eliade să fie râvnit de multe femei, admirat şi curtat totodată, fiind în fond întruchiparea aproape fidelă a personajului Allan din Maitreyi, ce făcuse pe atâtea adolescente măcar să ofteze de amor.

Ei bine, din marea „ofertă”, tânărul universitar trăia dilema unei duble iubiri (dacă putem crede că există aşa ceva), ori mai degrabă a unei inevitabile opţiuni. Pe de o parte era relaţia lui cu Sorana Ţopa, o actriţă în vogă pentru anii ’30-’40 ai veacului trecut, ce juca pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, iar pe de alta, în acelaşi timp, era profund atras de o banală funcţionară, Nina Mareş, divorţată şi cu un copil de crescut.

Dar nu era numai atât! Aceasta din urmă mai avea în spate şi o poveste de viaţă şi de iubire oarecum tragică. Pe când era soţia unui ofiţer, Nina a făcut o mare pasiune pentru un tânăr locotenent din Braşov, pentru care îşi părăseşte de altfel căminul conjugal. Însă tatăl amorezului – un general – se opune relaţiei dintre cei doi, îi aranjează fiului o „misiune” la Paris, iar colegii – probabil la „ordin” – pun la cale o căsătorie civilă legală a locotenentului, care în clipa aceea era inconştient de beat. Evident, ziarele braşovene au anunţat acest eveniment matrimonial „fericit”, ceea ce a produs un şoc Ninei Mareş, dar a şi vindecat-o într-un fel de pătimaşa dragoste.

Aflat în postura de a alege pe una din cele două femei de care se simţea ataşat sentimental, Mircea Eliade optează pentru soluţia de maxim „sacrificiu”, şi anume de a renunţa la ambele. 

Hazardul face ca periplul de a anunţa pe cele două de decizia luată să înceapă cu Nina Mareş. Ajuns în camera ei, începe să-i dezvolte oarecum „filosofic” opţiunea lui pentru despărţire definitivă, moment în care observă că sărmana femeie se îndreaptă încet spre fereastra deschisă, replicându-i totodată că nu ştie dacă va mai suporta să piardă pentru a doua oară marea iubire. Pe loc Eliade intuieşte că Nina îşi pregăteşte o eventuală sinucidere, moment în care schimbă întreaga strategie: vede în destinul lui menirea de a salva această fiinţă nefericită, drept pentru care îi şi propune să-i devină soţie.

De altfel, Nina este conştientă de acest „mare sacrificiu”, asigurându-l totodată că nu va rămâne mult în viaţa lui, pentru că… „ştiu c-am să mor tânără”. Ceea ce s-a şi întâmplat, aceasta murind de cancer în noiembrie 1944, iar el îngrijindu-se pe mai departe de Giza (Adalgiza Tătărăscu), fiica din prima căsătorie a răpostei lui soţii.

sursa: Lucian Năstasă, Intimitatea amfiteatrelor. Ipostaze din viaţa privată a universitarilor “literari” 1864-1948.