Manifestatie nationalista impotriva MASONERIEI (FOTO)
Organizaţia naţionalistă catolică italiană Forţa Nouă (FN) a organizat duminică un protest inedit în Rimini, îndreptat împotriva unei întruniri masonice.
Tinerii militanţ au fluturat steagurile organizaţiei şi au scandat lozinci contra participanţilor la Congresul Naţional al “Marelui Orient din Italia” chiar în faţa sălii unde avea loc întrunirea controversată, la care au fost prezenţi peste 3.000 de “fraţi”.
“Este datoria noastră să luptăm împotriva franc-masoneriei şi a societăţilor secrete deoarece acestea reprezintă cancerul Europei. De secole controlează popoarele şi le subminează identitatea naţională şi tradiţiile. Aceasta nu este nici prima şi nici ultima noastră acţiune de acest fel. Vom continua să informăm lumea în legătură cu aceşti aşa-zişi filantropi”, a declarat Mirco Ottaviani, liderul local al FN.
Masoneria condamnată şi în România de Biserica Ortodoxă
Pe baza unui studiu asupra francmasoneriei, întocmit de Mitropolitul Dr. Naicolae al Ardealului în perioada interbelică, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, întrunit în şedinţa din 11 martie 1937, a condamnat organizaţia secretă şi membrii acesteia, decizia fiind în vigoare şi în ziua de astăzi. Una dintre acuzele aduse acestei “frăţii” face referire la natura “subversivă” a acesteia, menită să servească “subminării ordinii sociale”. Deasemenea masonii au mai fost criticaţi pentru că “propagă necredinţa şi lupta împotriva creştinismului ale cărui învăţături sunt revelate de Dumnezeu”. În urma Sinodului prezidat de Patriarhul Miron Cristea, Biserica Ortodoxă a cerut la vremea respectivă autorităţilor desfiinţarea organizaţiei oculte, văzute ca un pericol la adresa siguranţei naţionale. Sursa: FrontPress.ro