Daca nu vizualizati corect acest newsletter click aici
Draga prietene al Rosiei Montane, Campania Salvati Rosia Montana a trimis pe 18 aprilie, cu ocazia Zilei Internationale a Monumentelor, o scrisoarea deschisa ministrului culturii, Daniel Barbu, prin care ii reamintim domniei sale ca includerea Rosiei Montane pe lista Unesco are nevoie de o ultima semnatura, cea a ministrului! Va invitam sa cititi mai jos scrisoarea si sa o trimiteti pe adresa ministrului: Ministerul Culturii, bulevardul Unirii nr. 22, sector 3, Bucuresti. Scrisoarea poate fi transmisa si pe email catre cabinet.ministru@cultura.ro, ori prin fax la 021 223 4951. Scrisoare Deschisa catre Ministerul Culturii 18 aprilie 2013 Stimate domn ministru Daniel Barbu, Dle ministru Barbu, de Ziua Internationala a Monumentelor si Siturilor, va reamintim ca includerea Rosiei Montane pe lista UNESCO are nevoie de o ultima semnatura: a dumneavoastra! Rosia Montana este una dintre cele mai semnificative concentrari de valori de patrimoniu ale Romaniei. Este localitatea rurala cu cel mai mare numar de monumente incluse in Lista Monumentelor Istorice, conserva inca intacte urmele a peste 2000 de ani de activitati miniere, prin numeroase marturii istorice inestimabile: galerii miniere antice si medievale, un targ minier exemplar conservat, vestigii ale perioadei de inceput a industrializarii. De asemenea, Rosia Montana este subiectul celei mai fierbinti dispute purtate in ultimul deceniu pe marginea unui obiectiv de patrimoniu in Romania.In fiecare an pe 18 aprilie sarbatorim Ziua internationala a monumentelor, la initiativa ICOMOS. Aceasta celebrare ofera posibilitatea constientizarii de catre public a diversitatii si vulnerabilitatii patrimoniului la nivel mondial si in consecinta, a eforturilor necesare pentru protectia si conservarea sa. Este, de asemena, un prilej de a readuce in atentia publicului larg, dar si a autoritatilor, necesitatea unei interventii rapide din partea statului in gestionarea problemelor de conservare a patrimoniului de la Rosia Montana. In ultimii 10 ani ministerului aflat sub coordonarea dvs. i s-a atras atentia in repetate randuri in legatura cu situl Rosia Montana, sit de valoare exceptionala aflat sub imensa amenintare a distrugerii ireversibile: atentionari, luari de pozitie, scrisori deschise. Solutii au venit din randul specialistilor, al opiniei publice, al tuturor celor interesati si afectati de periclitarea acestui sit. Includerea Rosiei Montane pe Lista Tentativa a Romaniei pentru includerea in Patrimoniul Universal UNESCO este un demers care trebuie sa fie prioritar pentru orice autoritate insarcinata cu protectia patrimoniului, si cu atat mai mult a Ministerului Culturii si Patrimoniului National! Cititi aici o sinteza a demersurilor efectuate și a etapelor deja parcurse. Desi includerea Rosiei Montane pe Lista Tentativa a Romaniei pentru UNESCO se bucura de o larga sustinere, desi valoarea sa si potentialul de includere in Lista sunt semnalate de zeci de organizatii de specialisti si cu toate ca sunt intrunite toate procedurile care implica opinia avizata a specialistilor, inclusiv recomandarea explicita a Comisiei Nationale a Monumentelor Istorice, astazi lipseste inca semnatura dumneavoastra, dle ministru Daniel Barbu, care, procedural, reprezinta doar un pas, ultim, tehnic. Asadar, va solicitam sa deblocati procedura de includere a Rosiei Montane in Patrimoniul Universal prin semnarea documentelor necesare acestei includeri. Va solicitam sa aratati prin aceasta respect si responsabilitate fata de patrimoniu si valorile asociate lui, fata de expertiza specialistilor care s-au exprimat si fata de opinia publicului larg care sprijina recunoasterea si asumarea valorii universale a Rosiei Montane. Eugen David Presedinte Asociatia Alburnus Maior |
Sustin Campania Salvati Rosia Montana. Donez 2%! Protest al activistilor Salvati Rosia Montana la Forumul European al Aurului din Zurich Pe 17 aprilie, 20 de activisti ai Campaniei Salvati Rosia Montana au desfasurat o actiune de protest in fata Hotelului Park Hyatt din Zurich, Elvetia, unde avea loc Forumul European al Aurului. Activistii au boicotat intalnirea industriei miniere aurifere si au transmis companiei Gabriel Resources, prezenta la eveniment, ca lupta impotriva proiectului minier de la Rosia Montana continua. In formatie de cortegiu funerar si purtand masti aurii, activistii au intrerupt intalnirea in desfasurare a companiilor miniere pentru a face cunoscut opiniei publice ca Gabriel Resources stramuta familii de pe pamanturile lor si dezgroapa mortii din morminte in Rosia Montana. Toate acestea cu incalcarea drepturilor omului si a legislatiei in numele profitului. Activistii romani au livrat companiei miniere un sicriu auriu cu mesajul “Gabriel, RIC – rest in cyanide!”, in semn de urare pentru Gabriel Resources care planuieste cu orice pret deschiderea la Rosia Montana a celei mai mare mine aurifere de suprafata din Europa. Alaturi de cei 20 de membri ai Campaniei Salvati Rosia Montana au participant la actiunile de protest desfasurate pe parcursul zilei, reprezentanti din Argentina si Grecia, precum si seful triburilor indigene din Canada. Aici puteti vizualiza fotografii de la actiune. |