Întrebarea asta, pusă la 100 de cetăţeni români, ar avea ca primă reacţie apariţia unui îndreptăţit zâmbet de superioritate pe buzele a, probabil, 95% dintre ei – ceva de genul: “Ne iei de proşti nene?” După aia ar veni şi răspunsul logic: “Bineînţeles că da, doar Franţa este o democraţie. Acolo oamenii au dreptul să-i pună şi-un tort de frişcă-n cap preşedintelui dacă nu le convine ceva”.

V-aţi putea imagina, în Romania, o scenă, să zicem într-un sat uitat de lume, unde la ieşirea din biserică enoriaşii să fie legitimaţi de poliţie, iar preotului care protestează contra reţineri abuzive a altor enoriasi de-ai săi în localul poştei din sat, prefectul judeţului să-i zică : “Dacă n-ai fi fost popă ţi-aş fi dat două palme”?

Întrebarea asta, pusă la 100 de cetăţeni români ar avea, din nou, ca prima reacţie, apariţia unui zâmbet de superioritate pe buzele a, probabil, 99% dintre cei întrebaţi – ceva de genul: “Ţi-ai găsit prostul şefule?“. După aia, am avea din nou un răspuns logic şi afirmativ: “Bineînţeles că da, doar în România este dictatura lui Băsescu. Aici oamenii nici la biserică nu sunt în siguranţă. Că aici, bieţii de ei, n-au nici poştă-n sat, darămite drepturi; că face ăsta numa’ ce-i convine lui”.

V-aţi imagina, în România, o scenă în care un cetăţean, aflat pe stradă, să strige “Jos Basescu – Jos cu Chioru” şi poliţia să-l aresteze, iar justiţia să-i dea două luni de puşcărie şi 1000 de euro amendă?

“Nu dom’ne”, ar veni răspunsul majoritătii zdrobitoare, “asta n-a făcut-o Dictatoru’ nici când erau ai lui la putere, că n-a avut sânge în el, cu atât mai puţin ar face-o acum când au venit ăştialalții”.

Dar în Franţa dacă ar striga cineva pe stradă “Demisia Hollande”, ar putea fi arestat şi condamnat la două luni de închisoare şi 1000 de euro amendă?

Şi la întrebarea aceasta probabil că majoritatea zdrobitoare a celor interogaţi ar da un răspuns negativ, şi asta pentru că, logic şi normal, “dacă n-a facut-o marinarul ăsta beţiv, în amărâta asta de ţară, cum s-o facă domnul François Hollande, intelectualul fin, în ditamai democraţia franceză?“.

Realitatea este, de cele mai multe ori, altceva decât cea “descrisă” de sondaje. În democraţia socialistă franceză (nu îi spun “originală” pentru că François Hollande n-a chemat încă minerii) poliţiştii nu aruncă cu caschetele în geamurile Élysée–ului, chiar dacă pe unii iar bate gândul, pentru că nici n-ar avea când sa o facă: de dimineaţă şi până seara târziu, zi de zi, de luni de zile, în întreaga Franţă, sunt mobilizaţi contra protestatarilor paşnici care se opun revoluţiei culturale socialiste declanşată de guvernarea Hollande. Interpelează, legitimează, arestează, confiscă steaguri franceze şi tricouri care subminează siguranţa statului şi afectează autoritatea și imaginea domnului Hollande, gazează, bat, astfel încât Consiliul Europei a fost nevoit să taxeze Franţa, în rând cu Turcia, pentru “recurgerea excesivă la forţă” contra protestatarilor paşnici. Erdogan şi Hollande – cine şi-ar fi închipuit?

Arestarea şi condamnarea tânărului Nicolas Bernard-Busse, cel care a strigat “Demisia Hollande” pentru “rebeliune” şi condamnarea lui în regim de urgenţă la 2 luni de închisoare cu executare şi 1000 de euro amendă, a făcut vâlvă în lumea întreagă.

Introducerea lui, încă din prima zi, într-un regim de izolare severă (singur, într-o celulă aflată într-o avansată stare de degradare şi lipsită de lumină naturală), fără săpun, hârtie igienică şi fără a i se permite, conform legii franceze, să-şi facă plimbarea zilnică de o oră, sau să primească vizite timp de o saptămână, nu a fost deloc inspirată. Tocmai în aceste momente, Justiţia franceză s-a gândit că n-ar strica sa mai creeze un precedent. Considerând că nu a fost de ajuns transformarea lui Nicolas Bernard Busse în primul deţinut politic din Franţa, a hotărât să-l elibereze din inchisoare pe un infractor, din cauza “condiţiilor de detenţie nedemne” în care acesta era găzduit în spaţiul inchisorii! Alt scandal!

Deși nu atât de cunoscut ca Nicolas Bernard–Busse, numele abatelui Didier Pirrodon, din comuna Saint-Cyr-au-Mont-d’Or, este rostit în ultimul timp în Franţa, împreună cu numele ministrului de interne francez Manuel Valss şi cel al prefectului regiunii lyoneze, Jean-François Carenco. Comuna Saint-Cyr-au-Mont-d’Or are cinstea să găzduiască Şcoala Naţională de Poliţie, care, pe 21 iunie a avut onoarea să-i aibă ca vizitatori pe ministrul de interne Manuel Valss şi pe primul ministru francez Jean-Marc Ayrault – i-am pus în ordinea aceasta pentru că în democraţia socialistă franceză ministrul de interne este mai important decât primul ministru.

Cei doi miniştri au participat, în prezenţa prefectului Jean-François Carenco, la decernarea diplomelor celei de a 63-a promoţii de ofiţeri de poliţie. Locuitorii nu au avut voie să participe la festivitate, ca de obicei, şi nici să depăşească perimetrul păzit de importante forţe de ordine! Printre invitaţi s-a numărat şi abatele Didier Pirrodon, care a fost anunţat prin telefon, în timpul ceremoniei, că un grup de enoriaşi de-ai săi – ce doreau să-şi exprime opoziţia faţă de condamnarea lui Nicolas Bernard–Busse – fusese reţinut şi închis în localul poştei din comună!

În Franţa, închisorile fiind pline era normal ca Poşta să-şi ofere serviciile! Mai mult, bunul abate a aflat că la ieşirea de la slujba duminicală, enoriaşii sunt reţinuţi, legitimaţi şi controlaţi de forţele de poliţie! Vigilenţă dealtfel normală într-o ţară în care creştinii sunt consideraţi principalul inamic al Statului.

La încheierea ceremoniei, abatele Didier Pirrodon l-a anunţat de cele întâmplate pe primarul comunei, deşi total relaxat, Manuel Valls i-a cerut să se calmeze. În schimb, prefectul de Rhone, Jean-François Carenco, pătruns de importanţa evenimentului şi preocupat în egală măsură de stabilitatea “scaunului” pe care-l ocupă, i-a dat o veste bună omului în sutană, spunându-i că dacă n-ar fi fost preot, i-ar fi dat două palme! Abatele a fost dus la postul de poliţie! Nici în localul poştei nu mai erau locuri!

Prin urmare între dictatura băsesciană si democraţia lui Hollande mai există o diferenţă fundamentală: în „democraţia” socialistului, din fericire, toate localitățile rurale au Poștă. De Bogdan Calehari – In linie dreapta