Cioara vopsita… cu gel estompator

Scenarii de negândit în alte ţări sunt posibile în România. Conducătorii fotbalului, şi nu numai, continuă să trăiască o minciună eternă. Bună parte din public, deşi ştie foarte bine că e minţit, preferă să înghită minciuna decât să privească realitatea în faţă …. şi să se apuce de construcţie, temeinic, de jos.
Aş îndrăzni să spun că din cauza acestei lipse de onestitate şi a miniciunii perpetuate şi acceptate la nivel de societate suntem atat de prost văzuţi în Europa şi în lume, nu datorită sărăciei. La noi proverbele spun “hoţul neprins – negustor cinstit”, iar “cioara vopsită e vândută drept papagal”. Tot la noi “întoarcerea armelor” împotriva fostului aliat a fost la un moment dat sărbătoare naţională, iar acum credem că noi i-am învăţat pe romani limba latină. Apoi ne mirăm că istoricii români nu sunt băgaţi în seamă la conferinţe….

Dar ce să faci dacă în zilele noastre nici vopseaua nu se mai numeşte vopsea, ci gel estompator!
PS: Culmea mizeriei morale – condamnabili nu sunt cei care mint, ci aceia care îndrăznesc să vadă realitatea de sub stratul gros de vopsea. O cioară, chiar şi vopsită, tot cioară rămâne. De Bogdan Radu Herzog