De-a lungul secolului XX, el a fost unul dintre instrumentele cele mai puternice disponibile la care o armată putea apela, având o acţiune intensă şi devastatoare. De la bătălia din Ardeni de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, în care au fost angrenate peste 3.000 de tancuri, şi până la Bătălia de Dezful din 1981, dintre Iran şi Irak, tancul a jucat un rol major în ofensiva din întreaga lume. În cele ce urmează vom face o clasare a celor mai cunoscute 10 bătălii de tancuri din istorie.

Bătălia de la Cambrai dintre Imperiul britanic şi Imperiul german este prima mare bătălie de tancuri din istorie. Este adesea greşit numită prima bătălie de tancuri din istorie. Acest lucru poate fi justificat prin faptul că francezii trimiseseră primele tancuri pe câmpul de luptă mai devereme în anul 1917, aşa cum şi britanicii o făcuseră în cea de-a treia bătălie de la Ypres. Cambrai a făcut totuşi să vedem un număr mai mare de tancuri utilizate decât înainte. Planul britanic de atac a fost de a utiliza tancurile pentru a lovi direct în inima liniei de apărare germane. Această linie a fost văzută anterior ca impenetrabilă, până când un comandant pe nume Henry Hugh Tudor a sugerat folosirea tancurilor în sprijinul trupelor care încearcă să străpungă linia. În jur de 476 tancuri au fost folosite, de ambele părţi s-au pierdut aproximativ 45.000 de oameni. Rezultatul final al luptei a fost un impas operaţional.

„Nu este sfârşitul, nu este nici măcar începutul sfârşitului, dar este cel mai probabil sfârşitul începutului”. Wiston Churchill

A doua bătălie de la El Alamein a marcat punctul de cotitură în cadrul Campaniei din Deşertul Vestic din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. După prima bătălie de la El Alamein, care a oprit înaintarea spre est a trupelor Axei, generalul locotenent Bernard Montgomery a preluat comanda Armatei a 8-a britanică de la generalul Claude Auchinleck în august 1942.

Cu peste 1.000 de tancuri ale Aliaţilor împotriva a 574 aliniate de partea Axei, bătălia s-a soldat cu victoria celor dintâi. Astfel s-a pus capăt tuturor proiectelor Axei pentru cucerirea Egiptului, controlul Canalului Suez şi, mai departe, pentru controlul câmpurilor petroliere din Orientul Mijlociu. Înfrângerea de la El Alamein a marcat sfârşitul expansiunii Axei în Africa.

Marea bătălie de Raseiniai din al Doilea Război Mondial, a însemnat practic o distrugere completă a unităţilor mecanizate ale U.R.S.S. pe frontul de nord-vest. Numărul tancurilor sovietice a fost de 749 tancuri, comparativ cu 245 de tancuri germane. Tancurile sovietice care erau superioare din punct de vedere tehnic faţă de cele ale omologilor germani, au fost manevrate sistematic şi scoase din luptă. Germanii s-au ajutat, este adevărat, într-o mică parte de forţa lor aeriană, Luftwaffe, care a îngreunat lucrurile pentru comandamentul sovietic. O bătălie majoră din cadrul Operaţiunii Barbarossa, bătălia de Raseiniai a lăsat armata germană într-o stare de încredere supremă în forţele proprii şi, fără îndoială, a dovedit încă o dată importanţa tancului în război.

Războiul de Yom Kippur (6 octombrie – 26 octombrie 1973) este războiul în care au luptat Israelul şi o coaliţie arabă condusă de Egipt şi Siria. Războiul a izbucnit de ziua de Yom Kippur (Ziua Ispăşirii, cea mai importantă zi de post evreiască), printr-un atac surpriză conjugat egipteano-sirian, forţele atacatoare traversând liniile de încetare a focului din Peninsula Sinai şi respectiv, de pe platoul Golan, teritorii cucerite de Israel în Războiul de Şase Zile (1967). Tancurile au fost în centrul atacului. Numărul de tancuri siriene a fost estimat la aproximativ 1.260 în timp ce israelienii aveau la comandă un număr de aproximativ 100 de tancuri. Israelienii au avut diverse motive pentru a justifica un astfel de dezavantaj masiv în ceea ce priveşte numărul tancurilor pe câmpul de luptă: superioritatea forţei aeriene şi ameninţarea cu folosirea armelor nucleare.

Bătălia de la Brody a fost numită „cea mai mare bătălie de tancuri din al Doilea Război Mondial până la bătălia de la Kursk care avea să aibă loc doi ani mai târziu”. A opus 800 de tancuri de partea Axei, faţă de 2.500 de tancuri sovietice. Victoria Germaniei a fost parţial câştigată datorită forţei aeriene Luftwaffe, care zburând peste câmpurile de război poloneze, a distrus până la 201 de tancuri sovietice. Cu toate acestea, lupta dintre tancuri a fost extrem de acerbă, forţele germane au constatat că noile tancuri sovietice T-34 erau practic impenetrabile la puterea de foc, datorită blindajului mai gros şi oblic.

La Bătălia de la Hannut au participat circa 1.500 de vehicule blindate. Francezii au scos din luptă 160 de tancuri germane şi au pierdut 91 de Hotckiss H-35 şi 30 Somua S-35, distruse sau capturate. După ce francezii s-au retras, în mod voluntar, de pe câmpul de luptă, germanii au recuperat şi reparat o parte din blindate, astfel încât pierderile irecuperabile s-au ridicat la doar 49 de tancuri. Întrucât generalul René Jacques Adolphe Prioux şi-a îndeplinit misiunea de a încetini înaintarea blindatelor germane, pentru francezi, bătălia a constituit o victorie tactică. În schimb, cu toate că Erich Hoepner şi-a îndeplinit principalul obiectiv, acela de a îndepărta Armata 1-a franceză de Sedan, nu a reuşit s-o şi distrugă. Aceasta, scăpată din încercuire, va acorda un sprijin vital armatei britanice la Dunkerque, două săptămâni mai târziu.

Operaţiunea Goodwood a fost un atac britanic asupra forţelor germane în apropiere de nordul oraşului francez Caen. Este cunoscută ca cea mai mare bătălie de tancuri la care armata britanică a participat. Peste 1.100 de tancuri britanice au luat parte, unele surse oferind un număr de 1.300 de tancuri. În lupta împotriva a 377 de tancuri germane, britanicii au avut ca obiectiv câştigarea controlului oraşului Caen, din care puteau elibera apoi restul ţării ocupate. Nu totul a decurs conform planului pentru britanici, cu toate acestea au înaintat 11 km la est de oraş. Forţa de atac britanică a confirmat temerile germanilor că aceştia reprezintă adversarul cel mai de temut din partea estică a frontului de război.

O victorie decisivă pentru armatele americană şi britanică în Operaţiunea „Furtună în Deşert” din Irak, bătălia de la 73 Easting se referă la conflictul care a avut loc pe linia nord-sud de coordonate pe harta militară. Într-un spectacol cu adevărat devastator de putere al Coaliţiei, forţele irakiene au fost copleşite şi depăşite. Cea mai mare parte a luptei a implicat S.U.A. prin al doilea regiment de blindate, care a atacat şi distrus brigada 18 de mecanizate şi brigada 37 de blindate irakiene. În timpul bătăliei, una dintre cele mai studiate din istoria moderă, irakienii au pierdut peste 160 de tancuri în faţa forţelor americane şi britanice.

Bătălia de Chawinda a fost parte a războiului indo-pakistanez din 1965. A fost cunoscută drept una dintre cele mai mari bătălii de tancuri din istorie după Bătălia de la Kursk din al Doilea Război Mondial. Forţele au fost destul de uniform potrivite, armata indiană dispunând de 225 tancuri în timp ce armata Pakistanului dispunea de 282 unităţi (inclusiv întăriri). Scopul atacului armatei indiene a fost de a prelua controlul căii ferate Sialkot-Pasrur, astfel întrerupeau posibiliteatea Pakistanului de a se aproviziona. Lucrurile nu au funcţionat cum şi-au dorit indieni deoarece, pakistanezii au primit întăriri din Kashmir, lucru care a dus la îmbunătăţirea situaţiei lor. La sfârşitul ostilităţilor, India a ocupat aproximativ 200 de kilometri pătraţi din teritoriul pakistanez.

Bătălia de la Prokhorovka (12 iulie 1943) s-a dat pe Frontul de Est în al Doilea Război Mondial ca parte a bătăliei de la Kursk din Uniunea Sovietică (circa 435 km sud de Moscova). În principal, Armata a 4-a Panzer a Wehrmachtului s-a ciocnit cu Armata a 5-a Gardă Tancuri din cadrul Armatei Roşii. A fost una dintre cele mai mari bătălii de tancuri din istoria militară.

Bătălia a adus faţă în faţă aproximativ 456 de tancuri germane contra a 800-850 de tancuri sovietice. În timp ce sursele sovietice susţin că germanii ar fi avut între 500–700 de tancuri, sursele germane nu sunt complete în ce priveşte numărul tancurilor la 12 iulie.

Forţele germane implicate proveneau în principal din trei divizii Waffen-SS, care toate suferiseră pierderi în zilele precedente. Divizia 1 Leibstandarte SS Adolf Hitler, Divizia 2 SS Das Reich şi divizia 3 SS Totenkopf demaraseră ofensiva cu 456 de tancuri şi 137 de tunuri de asalt, între care 35 tancuri Tiger I. Este posibil ca şi o altă brigadă să fi fost implicată în lupte, şi anume Brigada 10 Panzer, înfiinţată la 23 iunie 1943 care avea 45 de tancuri Tiger, care se poate să se fi alăturat Diviziei 2 SS Panzer Das Reich, ceea ce ar fi ridicat numărul tancurilor Tiger la 70. Numărul total de tancuri şi baterii de asalt disponibile la 11 iulie era de circa 400, inclusiv 70 Tiger.

De partea cealaltă, principala formaţiune implicată a fost Armata a 5-a Gardă Tancuri. Numărul total de tancuri ale armatei se ridica la circa 800–850 de tancuri, dar majoritatea lor erau tancuri uşoare T-70. Armata a 5-a Gardă Tancuri avea circa 409 T-34, 188 T-70, 31 de tancuri Churchill, 48 tunuri autopropulsate de tipul SU-122 şi SU-76, precum şi un număr mic de tancuri grele KV-1.

Deşi pierderile celor două părţi nu pot fi stabilite cu exactitate, rezultatul strategic este mai clar. Nici Armata a 5-a Gardă Tancuri şi nici Corpul II SS Panzer nu şi-au îndeplinit în acea zi misiunea. De Stan Mircea Flavius -Historia