Ca de fiecare dată, când pentru un motiv sau altul trec prin Țebea, Dumincă, am făcut o oprire la mormântulCrăişorului Munţilor. Ȋnarmat cu o candelă şi o cutie de chibrite intru cu tupeu in cimitirul in care işi dorm somnul de veci atâția bravi români; nu am reuşit să fac nici doi paşi şi sunt abordat de o doamnă intre două vârste, care cobora panta dinspre biserică, cu un zâmbet uşor forțat pe față.

Doamna - Bună seara! (era vreo 6 seara)

Eu - Bună seara! (răspund)

D-na - Ați venit la Iancu?

Eu - Da! (răspund cu mândrie, îndreptându-mi pieptul)

D-na – Costă 4 (patru) lei… haideți la gheretă să vă dau un bilet.

Eu – Doamnă cred că glumiți, (răpund cu uimire), eu am venit să aprind o lumânare şi să rostesc un “Tatăl nostru” la căpătâiul Iancului, cum să îmi cereți o taxă pentru aşa ceva?

D-na - Domnule, vă ințeleg, dar… astea sunt regulile!

După câteva minute de parlamentări şi negocieri, doamna, învinsă de argumentele mele – cum că mie nu mi se pare corect şi etic față de memoria lui Avram Iancu, ca noi nemernicii lui urmaşi să scoatem la vânzare până şi mormântul lui şi gorunul vrednicului său bunic Horea – m-a lăsat să intru… nu înainte de a-mi atrage atenția că-mi face o favoare.

Serios afectat de penibilul situației, am purces pe uşoara rampă care duce la mormântul Crăişorului nostru. Am aprins candela roşie ca sângele, şi am ținut un moment de reculegere în care gândul mi-a zburat la patimile şi primejdiile  prin care au trecut Avrămuț şi cei doi locotenți şi buni prieteni ai săi, (Simion Balint şi Ion Buteanu), care îşi dorm somnul de veci alăturea-i.  Patimi şi primejdii care, puţini dintre noi le cunosc, şi pe care şi mai puțini le-am putea suporta şi învinge. Aceşti oameni şi-au lăsat casele şi familiile in urmă şi s-au dus să lupte pentru drepturile lor şi pentru libertatea noastră. Aceşti oameni au bătut Apusenii, în lung şi-n lat, desculți şi nemâncați, s-au luptat cu armata revoluţionară ungară şi au făcut acele oşti să tremure în fața lor. Aceşti oameni işi odihnesc azi oasele, incercate de atâtea nenorociri, in mormânturi prăfuite fără un tricolor sau o lumină la căpătâi!

După scurtul moment de reculegere m-am indreptat spre ieşire, unde mă aştepta doamna cu biletele. Din curiozitate am întrebat-o de când se plăteşte acea taxă penibilă, pentru că, după cum am spus, eu am oprit în mai multe ocazii la mormântul lui Iancu, dar… e prima dată când mi se cere o taxă. Doamna, bine intenţionată si destul de amabilă mi-a spus că, încă din 1984 există această taxă, şi banii intră in conturile primăriei Baia de Criş, din care face parte satul Țebea.

Acum eu vin şi intreb, oare în ce fel se pot măsura sărăcia şi nevoia de bani? Oare cum e posibil ca memoria unuia dintre cei mai mari eroi a noştrii să fie scoasă la mezat? Oare cum unul dintre cele mai importante simboluri naționale (Gorunul lui Horea) să fie tras în mortar, ca un perete? Dacă tot se percepe o taxă de intrare, de ce eroii noştrii nu au parte de umbra Drapelului  şi mângâierea unei lumânări?

Trăim vremuri in care țigănia şi mârlănia sunt considerate virtuți, vremuri in care simbolurile  noastre naționale sunt lăsate in uitare sau scoase la vânzare. Vremuri în care patriotismul şi iubirea de țară se incadrează în categoria penibilului, vremuri în care Avram Iancu e ăla spânzurat de 15 Martie 2011 in centrul oraşului Miercurea Ciuc!

Vremuri in care tot ce e românesc e naşpa, şi tot ce e bun vine de afară.Vremuri în care Biserica Ortodoxă şi credința noastră strămoşească sunt terfelite in fel şi chip prin mass-media aservită unor interese bizare.

Cum oare ar putea fi altfel când noi, in nesimțirea noastră, acceptăm să plătim o taxă pentru a aprinde o lumânare în Panteonul Moților?

Vă aştept pe 15 Septembrie la Țebea, să-l cinstim pe al nostru Crăişor,  facând abstracţie de bâlciul montat alături an de an, de aceeaşi primărie care ne taxsează simbolurile. Dumnezeu să aibă in paza Lui toţi românii! De Costi Ciordaş, Oradea pentru FrontPress.ro