Revolutia incepe la Rosia Montana!
„Revolutia incepe la Rosia Montana!” nu cred că este o simplă lozincă, ci o realitate. Hotărârea Guvernului Victor Ponta de a face jocurile RMGC şi a începe exploatarea aurului cu cianuri la Roşia Montana a nemulţumit societatea civilă. Decizia lui Ponta arată că USL a minţit în vremea protestelor din ianuarie 2012, că nu este de acord cu proiectul RMGC. De fapt, USL s-a folosit de nemulţuumirea populară din ianuarie 2012 pentru a ajunge la putere minţind poporul român cu neruşinare.
Ţin minte bine că vârful de lance al „revoluţiei din ianuarie” 2012 din Piaţa Universităţii (Bucureşti) şi Piaţa Unirii (Cluj) au fost ecologiştii de la „Salvaţi Roşia Montana”, anarhiştii cu steaguri negre şi naţionaliştii verzi de la TPT şi ND. Pe lângă ei au apărut ca lipitorile, activiştii de la USl să profite politic de nemulţumiri şi televiziunile de ştiri generaliste burduşite de contracte de publicitate cu RMGC. „Revoluţia” din ianuarie 2012 a trecut, guvernul Emil Boc a căzut şi a venit până la urmă Guvernul Victor Ponta care face total pe invers faţă de ce au spus şi promis liderii USL în pieţele publice din ţară, adică sprijină proiectul minier RMGC. Pentru prima oară, clasa politică din România susţine la unison proiectul RMGC, fapt ce ne face să credem că toţi politicienii români au ajuns pe statele de plată ale unei companii străine, la fel ca într-o ţară bananieră din Africa. Mai ieri, Turcan şi Firea se „pupau pe bot” în poze îmbrăcate în costum de minier la Roşia Montana susţinând proiectul de distrugere a mediului din Munţii Apuseni prin otrăvirea apei cu cianuri. Ele sunt emblema prostituării politice a parlamentariilor români “vânduţi” intereselor străine.
Anunţul făcut de Guvernul Victor Ponta că se va demara în 2016 proiectul RMCG a inflamat spiritele. De data aceasta mulţimea românilor, care este împotriva distrugerii mediului şi pentru păstrarea patrimoniului naţional la Roşia Montana nu mai va cădea în capcana politicianistă a partidelor politice româneşti corupte, care s-au folosit de protestele din ianuarie 2012 ca să se caţere la putere, pentru a fura în continuare. Este pentru prima oară după 1990 când ecologiştii, intelectualii şi naţionaliştii români sunt pe aceeaşi parte a baricadei. Pe ei îi uneşte, dincolo de diferenţe ideologice, lupta pentru menţinerea unui mediu curat, protejarea patrimoniului cultural-istoric şi interesul ca ţara şi bogăţiile ei să nu fie vândute companiilor străne.
Câţiva parlamentari români speriaţi au dat înapoi în faţa anunţurilor pentru protestele care vor demara cu 1 septembrie 2013 în marile pieţe ale oraşelor ţării. Parlamentarii spun că va fi mărită redevenţa statului în proiect de la 6 la 8%. Parcă pentru acest lucru ies românii în stradă!? Nu au înţeles nimic. Românii doresc un mediu curat în Munţii Apuseni, păstrarea patrimoniului istoric, şi exploatarea de către statul român ca majoritar acţionar într-un proiect minier. De data aceasta protestatarii nu se vor mai lăsa păcăliţi de politicieni şi televiziunile generaliste îmbuibate de banii RMCG. Sunt sigur că românilor le-a ajuns după 23 de ani de minciună, hoţie şi demagogie cuţitul la os. Mai mult Florin Dobrescu, liderul TPT, cheamă la rezistenţă naţională în Roşia Montană: “Atunci când un guvern aprobă un proiect de lege care practic suspendă statul de drept şi Legalitatea, anulând pentru un areal geografic toate actele normative care nu convin unei companii străine, vorbim practic de dispariţia ordinii de stat. Din acel moment, se părăseşte raportul de drept şi cetăţenii sunt aruncaţi în raportul de forţă. Pentru tot ceea ce poate urma, în mod imprevizibil, se face răspunzător guvernul care a generat această situaţie. Cel mai probabil că, dacă legea va fi votată în Parlament şi va fi promulgată, vom merge la Roşia Montană şi ne vom baricada în gospodăriile localnicilor care rezistă. Din acel moment, statul va da liber companiei străine să evacueze pe localnici prin forţă, cu ajutorul unor firme private de forţe speciale. Acesta este războiul civil. Cetăţenii sunt abandonaţi de stat unor mercenari fără scrupule, care-i vor violenta, pentru a le fura practic proprietăţile, deşi legea e neconstituţională. Şi noi vom merge, zeci, sute de oameni, să apărăm aceşti cetăţeni. Vom rezista paşnic, fără violenţă, chiar dacă vom fi violentaţi. Dar ştim că sângele care va curge va fi un discurs mult mai valoros decât toate declaraţiile politice, către neamul românesc.”
Pe Facebook chemările la proteste ale activiştilor ecologişti clujeni, în frunte cu Szakacs Istvan, sunt virale. Se anunţă zeci de mii de participanţi în 1 septembrie la mitingurile pentru Roşia Montana în pieţele marilor oraşe din România. Cred tot mai mult că “Revoluţia începe la Roşia Montana!” De Ionut Tene – Napoca News