Quantcast
Channel: 100 Ro
Viewing all articles
Browse latest Browse all 3410

Pedofili

$
0
0

Macedonia va CASTRA pedofili, in timp ce in Romania acestia beneficiaza de privilegii

autor: FrontPress07.02.2014

castrareParlamentul macedonean a adoptat miercuri o lege prin care pedofilii vor fi castraţi chimic, o pedeapsă aplicată în mai multe state din lume, inclusiv în Republica Moldova. Acelaşi act normativ prevede şi pedepse mai mari, ce pot ajunge până la închisoare pe viaţă, pentru cei care abuzează sexual un minor. În România, deşi s-a discutat în anii precedenţi la nivel înalt chestiunea castrării chimice, noul Cod Penal, intrat în vigoare la 1 februarie, le oferă pedofililor privilegii: dreptul a-şi reduce pedepsele, dreptul de părăsi închispoare pentru a fi internaţi în centre, dreptul de a fi eliberaţi înainte de ispăşirea pedepsei.
Conform legii adoptate de Parlamentul Macedoniei, castrarea chimică este obligatorie pentru pedofilii recidivişti şi opţională pentru cei condamnaţi pentru prima oară. Ultimii pot beneficia, astfel, de reducerea pedepsei. Acelaşi text de lege prevede pedepse între 15 şi 40 de ani de închisoare pentru pedofilii aflaţi la prima faptă. În cazul recidiviştilor, pedeapsa poate ajunge până la închisoarea pe viaţă.
Dime Spasov, ministrul Muncii şi Politicii Sociale din fosta republică iugoslavă, a declarat că metoda castrării chimice presupune ca, la fiecare şase luni după eliberarea infractorilor condamnaţi, acestora să le fie administrate, în centre specializate, substanţe hormonale ce reduc libidoul şi scad dorinţa sexuală.
În Macedonia, din 2004 şi până în prezent, peste 230 de persoane au fost condamnate pentru abuzuri sexuale comise asupra minorilor, aminteşte Evenimentul Zilei. În 2012, Macedonia a devenit prima ţară din Balcani ce a permis publicarea unui registru on-line cu pedofilii condamnaţi. Registrul, inspirat după modelul american “Legea lui Megan”, conţine fotografiile, numele şi adresele a 139 de pedofili eliberaţi din închisoare. El poate fi accesat public, pe site-ul www.registarnapedofili.mk.
Situaţia în România
Prin comparaţie, România pare a fi raiul pe pământ al pedofililor, scrie Jurnalul Naţional. Pedepsele prevăzute în noul Cod Penal pentru infracţiunea “actul sexual cu un minor” sunt ridicol de mici. Conform art. 220, “(1) raportul sexual, actul sexual oral sau anal, precum şi orice alte acte de penetrare vaginală sau anală comise cu un minor cu vârstă între 13 şi 15 ani se pedepsesc cu închisoarea de la unu la 5 ani. (2) Fapta prevăzută în alin. (1), săvârşită asupra unui minor care nu a împlinit vârsta de 13 ani, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. (3) Fapta prevăzută în alin. (1), comisă de un major cu un minor cu vârsta între 13 şi 18 ani, când majorul a abuzat de autoritatea ori influenţa sa asupra victimei, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitarii unor drepturi. (4) Fapta prevăzută în alin. (1) – (3) se sancţionează cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, atunci când: minorul este rudă în linie directă, frate sau soră; minorul se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului; a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice”.
În traducere mai exactă, un dezaxat care violează o fetiţă de 4 ani “riscă să primească”, aşa cum le place televiziunilor să spună, şi o pedeapsă de 2 ani de închisoare. Mai mult, art.220, alin (5) prevede că “faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) nu se sancţionează dacă diferenţa de vârstă nu depăşeşte 3 ani”.
Legea din România e blândă şi cu pedofilii aflaţi deja în închisori. Sâmbătă, 1 februarie, Tribunalul Iaşi a decis ca Robert Ciobanu, care la 18 octombrie 2005 a ucis-o pe Larisa Chelaru (8 ani), să părăsească închisoarea, pentru a fi internat într-un centru de detenţie. Pedeapsa lui a fost redusă. Pentru că a executat deja jumătate din ea, conform noului Cod Penal Ciobanu ar putea solicita oricând să fie pus în libertate.
La 3 februarie, Tribunalul Arad a decis ca Marcu Florian Daniel Adrian, care la 4 aprilie 2007 a violat şi ucis o fetiţă de 8 ani, să beneficieze şi el de reducerea pedepsei. Marcu a fost internat şi el într-un centru similar. Şi Robert Ciobanu, şi Marcu Florian ar putea solicita anul acesta eliberarea condiţionată.
Ce este castrarea chimică?
Castrarea chimică pentru pedofilie se aplică în prezent în ţări precum Marea Britanie, Franţa, Germania, Cehia, Polonia, Suedia, Rusia, Republica Moldova, Coreea de Sud, SUA sau Canada. Efectele acestei proceduri punitive sunt în general reversibile, ele scăzând libidoul şi limitând fanteziile sexuale prin medicamentaţie pe bază hormonală.
Metoda se foloseşte în Europa încă din 1952, când un homosexual din Anglia a acceptat să fie castrat chimic pentru a scăpa de închisoare – pe atunci, homosexualitatea era ilegală – iar la doi ani de la începerea tratamentului s-a sinucis, scrie revista Unica. În anii ’60, acelaşi gen de tratament s-a folosit în Germania pentru tratamentul persoanelor cu un comportament sexual deviant.

În aceeaşi perioadă, un american cu tendiţe pedofile a acceptat să fie castrat chimic, iar în anii următori, mai multe state americane au adoptat această pedeapsă. În general, în SUA sunt castraţi pedofilii recidivişti. Sursa: FrontPress.ro

Viewing all articles
Browse latest Browse all 3410

Trending Articles


Garda Felina Sezonul 1 Episodul 6


Doamnă


BMW E90 invarte, dar nu porneste


Curajosul prinț Ivandoe Sezonul 1 Episodul 01 dublat in romana


MApN intentioneaza, prin proiectul sustinut si de PSD, sa elimine...


Zbaterea unei vene sub ochii


Film – Un sef pe cinste (1964) – Une souris chez les hommes – vedeti aici filmul


pechinez


Hyalobarrier gel endo, 10 ml, Anika Therapeutics


Garaj tabla Pasteur 48