În 2011, după ce Vladimir l-a surclasat pe David Haye în cel mai așteptat meci al anului, familia Klichko a obținut de la box tot ce-și dorea – toate patru centuri la supergrei, celebritate și admirație internațională.

Dar Vitali, care împlinea deja 40 de ani, a decis să se consacre politicii, urmîndu-și idolul tinereții, guvernatorul californian Arnold Schwarzenegger. Și-a testat potențialul la primăria Kievului unde, după ce a obținut cel de-al treilea scor, a fost acceptat în politica ucraineană ca un tînăr ce dă speranțe.

Firește, s-a regăsit în opoziție, a trecut pragul în Rada de stat și a militat pentru apropierea de UE. După două decenii de carieră în Germania nici nu se putea altfel – pedant, calculat, insistent, a cules like-uri la curțile europene și în presa continentală.

Nu cred că Klichko s-a văzut vreodată lider al Maidanului. Deși mai pretențios decît Valuev sau Kabaeva, care stau în Duma rusească doar pentru a descreți frunțile bătrîne ale lui Jirinovski și Ziuganov, Vitali și-a asumat nemțește rolul său în Radă și s-a manifestat ca un om cu care poți sta de vorbă, poți vota o lege, poți bloca o tribună… Dar nu mai mult.

Iar Maidanul a venit cu o ofertă pe care Klichko nu o va putea digera – o grămadă de morți, o țară complet descumpănită, lăsată la discreția adevăraților rechini politici. Atras într-un meci fără reguli și fără cîștigători în arenă, Marele Campion Alb se mai poate bate doar pentru recuperarea bunului său nume, pe care l-a pus la bătaie cu 10 ani în urmă, cînd apărea în ring cu o panglică oranj. De Mihai Costis – Barikada