Quantcast
Channel: 100 Ro
Viewing all articles
Browse latest Browse all 3410

Romania vs Ucraina

$
0
0

DEJA VU. Romania si Ucraina sau rade ciob de oala sparta

autor: FrontPress 24.02.2014

oiNiciodată nu am înţeles nevoia morbidă a unora de a se uita în curtea vecinului. Pilda cu paiul şi bârna din ochi este emblematică pentru „îngrijorarea” fariseică a comentatorilor de pe toate meridianele, printre care şi al nostru.
România cea democratică şi occidentală a fost părăsită de peste 4 milioane de cetățeni în doar câțiva ani, oameni care nu au plecat de bine ce le era. Mulți preferă muncile de jos din Occident în locul lipsei totale de perspectivă din țară. În unele zone rurale se trăiește ca în Evul Mediu. Industria și agricultura au fost făcute praf. Unii patroni, autohtoni sau străini, se comportă cu angajații ca stăpânii de sclavi pe plantații. Șoselele românești sunt cele mai scumpe și cele mai proaste din Europa. În 25 de ani nesimțiții de la putere n-au fost în stare în facă aproape nici o autostradă, când în condiții normale toate marile orașe ar trebui să fie legate între ele de șosele cu benzi multiple. Multe școli și spitale se află într-o stare deplorabilă, comparabilă cu a unor țări din lumea a treia. Analfabetismul și alcoolismul au devenit probleme naționale. O sumedenie de absolvenți de liceu nu știu să lege în scris nici două propoziții fără să facă o suită de greșeli. Învățământul superior a coborât ştacheta până la un nivel inacceptabil. Politicienii „muncesc” doar pentru comisioane şi îşi angajează rudele în funcţii în care se „freacă menta” pe salarii uriaşe. Fără șpagă nu ți se deschide aproape nici o ușă. Sportul românesc a fost acaparat de niște hiene care l-au stors de valori și l-au pus pe butuci. Promiscuitatea manelistă a devenit o parte integrantă a culturii contemporane. Numele României se confundă în toată Europa cu mișcarea browniană a etnicilor țigani care cerșesc pentru ca unii dintre liderii lor să-și poată ridica palate. Majoritatea populației trăiește într-o sărăcie cruntă, care nu poate fi camuflată de nici o măsură politică populistă și ineficientă. Îmbulzeala rușinoasă din supermarketuri cu ocazia reducerilor și habotnicismul agresiv al maselor disperate au devenit etaloane ale unei societăți sălbăticite.  Normalitatea şi firescul sunt excepţii care întăresc regula.
Aşadar, până a da sfaturi şi a ne amesteca în problemele altora, nu ar fi rău să le rezolvăm pe cele din propria ogradă, care nu sunt puţine. Cât timp vom continua însă să trimitem infractori în parlament, acest lucru nu se va întâmpla. Problema e că pentru Ucraina şi noi suntem o parte a Occidentului spre care tind răsculaţii din Euromaidan. E adevărat, mai mult maidan şi mai puţin euro, dar hai să nu le stricăm cheful vecinilor. Au asistat la un măcel, după care îi aşteaptă o sumedenie de dezamăgiri. Deja vu. De Goran Mrakic

Viewing all articles
Browse latest Browse all 3410

Trending Articles


Garda Felina Sezonul 1 Episodul 6


Doamnă


BMW E90 invarte, dar nu porneste


Curajosul prinț Ivandoe Sezonul 1 Episodul 01 dublat in romana


MApN intentioneaza, prin proiectul sustinut si de PSD, sa elimine...


Zbaterea unei vene sub ochii


Film – Un sef pe cinste (1964) – Une souris chez les hommes – vedeti aici filmul


pechinez


Hyalobarrier gel endo, 10 ml, Anika Therapeutics


Garaj tabla Pasteur 48