CAVALERII SEC.XX

În perioada comunistă (1948-1989) şi în perioda liberal-comunistă (1989 până în prezent) legionarilor le-au fost atribuite multe “calităţi”, de la criminali, barbari, pungaşi până la psihopaţi, extremişti, fanatici. În special în perioada comunistă nici un efort nu a fost prea mare pentru a discredita LAM şi pentru a falsifica acest fenomen care, oricât şi-ar fi dorit comuniştii şi oricât îşi doresc pseudo-democraţii de astăzi, a fost un fenomen de avengură compus din intelectuali, muncitori, preoţi, ţărani, militari, nobili, femei şi bărbaţi care au sprijinit mişcarea nu din interese personale sau calcule politice, ci pentru că credeau cu adevărat în propunerea Legiunii.

Mişcarea Legionară a fost gândită şi construită plecând de la etica, principiile şi viaţa creştină. În perioada interbelică la fel ca şi astăzi, decadenţa societăţii era evidentă, astfel că pentru legionari doar reîntoarcerea la valorile creştine autentice era singura soluţie de redresare şi remoralizare a societăţii, iar această remoralizare nu era posibilă decît prin exemplu personal şi prin inevitabila implicarea în viaţa politică. Politica era pentru legionari nu un mijloc de îmbogăţire sau de avansare în societate, ci o modalitate prin care puteau răspândi eficient mesajului lor.

Acest mod de a concepe viaţa şi politica a făcut ca legionarii să îşi creeze inamici puternici,în special bancherii şi politicienii de profesie. Aceşti inamici au combătut din răsputeri Mişcarea Legionară, folosind crima şi persecuţiile de tot felul pentru a elimina pe legionari. Aceştia din urmă au căzut uneori pradă tentaţiei de a răspunde cu aceeaşi monedă, mai ales după asasinarea lui C.Z. Codreanu şi a primei elite legionare. Bilanţul crimelor este net favorabil inamicilor mişcării care au ucis mii de legionari fără a fi condamnaţi sau măcar blamaţi, pe când legionarii au fost şi sunt descrişi ca cei mai mari criminali.

Un element deosebit de interesant al legionarismului era profunda religiozitate a membrilor mişcării, fapt care duce cu gândul la ordinele cavalereşti care au existat in Europa medievală. C.Z. Codreanu considera rugăciunea elementul decisiv al oricărei victorii, iar creştinismul temelia pe care neamul românesc s-a născut şi dezvoltat de-a lungul veacurilor, astfel că stoparea răspândirii ateismului comunist devenea principala misiunea a mişcării. „Să nu se uite că noi, poporul român, stăm aici, pe acest pământ prin voia lui Dumnezeu şi binecuvântarea Bisericii Creştine. În jurul altarelor bisericilor, s-a aflat adunată de mii de ori în vremuri de bejenie şi restrişte, întreaga suflare românească de pe acest pământ, cu femei, copii şi bătrâni, cu conştiinţa perfectă a ultimului refugiu posibil. Şi astăzi stăm gata să ne adunăm, poporul român, în jurul altarelor, ca-n vremuri de mari primejdii, pentru ca îngenuncheaţi, să căpătăm binecuvântarea lui Dumnezeu”. (C.Z. Codreanu – Cărtica şefului de cuib)

În susţinerea ideii din paragraful anterior vine unul dintre textele lui Juliu Evola referitoare la Mişcarea Legionara. Traducerea îmi aparţine.

„Este un fapt că, printre noile mişcări naţionale se regăsesc diverse motivaţii care prezintă analogii cu concepţiile ordinelor medievale. Nu se poate nega, de exemplu, că în Italia şi în Germania se doreşte formarea tineretului după un stil de viaţă care are simultan un caracter războinic şi unul ascetic [...].

O realizare integrală în acest sens întâlneşte totuşi, atât în Italia cât şi în Germania, dificultăţi datorate faptului că nu mai există condiţiile unei civilizaţii precum cea din perioda medievală. Noile ordine se nasc sub semnul unui decis naţionalism, secondat de o mistică care nu coincide cu religia dominantă a cărei natură este universalistă şi supranaţională. În Germania situaţia este şi mai dificilă atât datorită schismei religioase, adica datorită pluralităţii de confesiuni religioase, cât şi datorită tendinţelor rasial-păgâne care sunt contrare creştinismului, fără însă a putea dispune de adevărate principii şi de o autentică tradiţie spirituală.

O mişcare care prezintă aceste tendinţe, ale unui nou ordin, foarte interesantă şi puţin cunoscută, este mişcarea legionară românească a aşa-ziselor Gărzi de Fier, condusă de Corneliu Codreanu. Aceasta a luat naştere în 1927, a dat naşterea la rândul ei unor diverse partide politice, ultimul dintre ele numit Totul pentru Ţară a fost dizolvat chiar de Codreanu din motive pe care le vom prezenta mai încolo. Caracteristica acestei mişcări stă în premizele sale religioase. Această mişcare se prezintă ca o mişcare de renaştere naţională şi în acelaşi timp ca o tendinţă de a relua într-o formă vie spiritualitatea proprie a religiei ortodoxe. Şi cum această religie este articulată naţional, asemenea tendinţe nu întâlnesc obstacolele proprii altor naţiuni. Este de notat că reprezentanţii oficiali ai religiei româneşti, aşa cum des se întâmplă, nu conservă decât forma şi se regăsesc deseori despărţiţi de cei care trăiesc spiritul; şi exemplul cel mai elocvent stă în faptul că actualul Patriarh conduce un Cabinet dorit de rege, a cărui ostilitate faţă de Garda de Fier este cunoscută tuturor.

Elementul religios, înălţat până la exigenţa de a crea un om nou şi conectat unor precise forme de practică ascetică constituie nucleul central al legionarismului românesc. Astfel, pentru mulţi este surprinzător faptul că peste 600.000 de oameni – căci acesta este mai mult sau mai puţin numarul la care se ridică discipolii lui Codreanu – practică sistematic nu doar rugăciunea, dar şi postul: legionarii trebuie să ţină 3 zile pe săptămână post negru, ceea ce înseamnă să nu mănânce, să nu bea, să nu fumeze.

Chiar Codreanu, într-o discuţie avută cu el, ne-a explicat sensul acestei discipline în urmatorii termeni: trebuie asigurată absoluta supremaţie a spiritului asupra corpului şi postul este unul din mijloacele cele mai eficace pentru aceasta; slăbirea constrângerilor impuse de partea naturală a fiinţei umane crează în schimb condiţiile cele mai favorabile pentru evocarea forţelor invizibile, forţelor din văzduhuri, evocare ce se realizează prin intermediul rugăciunii şi a ritului. Şi aceste forţe – adaugă Codreanu – indiferent de ceea ce gândesc spiritele pozitiviste au în orice încercare şi în orice luptă o parte cel puţin la fel de decisivă ca şi forţele vizibile, materiale si pur umane.

În interiorul mişcării legionare a lui Codreanu există un fel de miliţie de asalt care cuprinde circa 10.000 de oameni şi care se numeşte Moţa-Marin, acestea fiind numele celor doi capi legionari români căzuţi în lupta antibolşevică din Spania. Pentru membrii acestui corp se aplică celibatul – o altă trăsătură comună cu anticele ordine cavalereşti. Explicaţia pe care Codreanu a dorit să ne-o dea, este, în primul rând, că cine este pregătit sa înfrunte în orice moment moartea este bine să nu aibă legături de familie; în al doilea rând, el a distins pe cei a căror vocaţie trebuie să fie victoria şi gloria, de cei care aparţin efectiv lumii şi au ca ţel prosperitatea, bunăstarea şi plăcerea. De aceea – altă trăsătură caracteristică–, şefii legionarismului românesc fac şi jurământul de sărăcie, aceştia nefrecventând nici reuniuni, nici teatre, nici dansuri, nici cinematografe”.(Corriere Padano, 14 aprilie 1938, în La tragedia della Guardia di Ferro, pp. 23-24)

Pentru a demola un alt mit referitor la LAM doresc să închei cu un pasaj referitor la viziunea legionară despre societate şi puterea în stat:

“Niciodată Mişcarea Legionară, pentru a birui, nu va recurge la ideea de complot sau de lovitură de stat. Consider aceasta ca o prostie. Mişcarea Legionară nu poate birui decât odată cu desăvârşirea unui proces interior de conştiinţă a Naţiunii Române. Când acest proces va cuprinde pe majoritatea Românilor şi se va desăvârşi, biruinţa va veni automat, fără comploturi şi fără lovituri de stat”. (C.Z. Codreanu – Circulara nr. 58, 26 februarie 1937) De Remus Tanasa – Foaie Nationala