ღ Bună dimineata soare ღ

Legenda fluturelui

 Într-o minunată dimineaţă  de primăvară, desfătându-şi  privirea cu frumuseţea florilor, Lui Dumnezeu nu i se mai părura la fel de încântătoare că alte daţi. Parcă le-ar fi lipsit ceva. El crease florile pentru oameni, pentru că aceştia să le iubească şi să le admire.
   Aşa că Dumnezeu se gândi să facă nişte fiinţe pentru care florile să fie indispensabile şi cărora să le dea în stăpânire această împărăţie de arome şi culori.
   Astfel, El făuri nişte coconi mititei şi le dădu poruncă îngerilor să-i atârne prin livezi şi păduri pe crengile copacilor, printre mugurii care stăteau gata să pleznească. O dată cu desfacerea mugurilor, coconii au crescut şi din ei au ieşit nişte flori vii, albe că zăpadă. Iar Dumnezeu le-a numit fluturi.

  Zi de zi, El îşi desfata privirile cu dansul minunat al creaţiei sale. Îi privea răsfăţându-se şi scăldându-se în cupele florilor pe care le iubeau.
 După un timp,Lui Dumnezeu începu să i se pară monoton, parca prea semănau fluturii cu fulgii de zăpadă.
   Şi între culorile vii ale primăverii albul fluturilor părea foarte nepotrivit. Atunci îi dădu porunca     Sfântului Ilie să-şi întoarcă norii şi carul de foc cu care ieşise să hrănească minunăţiile pământului printr-o binecuvântată ploaie. Cu un semn al mâinii împrumută din culoarea fiecărei flori câte puţin şi trase pe cer un minunat arc multicolor, care avea să fie numit curcubeu.
   Apoi cu un mic nor lua pe rând din fiecare culoare şi îl stoarse deasupra pământului.        
Într-o clipă, aripile fluturilor fură acoperite de pete şi stropi de diferite nuanţe, astfel încât nu existau

 doi fluturi la fel.
 Şi aşa fluturii, binecuvântaţi de Dumnezeu, au rămas stăpâni ai florilor pe care le iubesc atât de mult şi printre care se pierd într-o măreţie de culori.

   O dată treaba terminată, Dumnezeu îi numără să vadă dacă omisese vreunul şi văzu că unul lipsea. Acesta era fluturele de molie.
   Mânios că nu îşi îndeplineşte menirea care i-a fost dată, că lumina nu îi e dragă şi trăieşte pentru a face rău, Dumnezeu l-a condamnat să stea pe veci numai în întuneric şi când va îndrăzni să iasă din ascunzătoare, oamenii să îl prindă şi să îl distrugă pentru răul pe care îl face. Şi dacă vreo rază de soare l-ar atinge cât de puţin, aripile lui să se prefacă în scrum. De atâta viaţă lipsită de binecuvântarea soarelui, s-a pipernicit din ce în ce mai mult, aripile s-au micşorat de atâta nefolosinta şi până şi albul lor s-a ponosit transformându-se într-un gri murdar. Şi de atunci, cât e noaptea de lungă, fluturele de molie dănţuieşte în jurul becurilor aprinse, în speranţa că va fi iertat şi i se va permite să se întoarcă la viaţă de lumina, alături de fraţii lui.