125 de ani de la naşterea lui ADOLF HITLER: Lucruri pe care probabil nu le ştiai despre viaţa liderului nazist
Adolf Hitler s-a născut la data de 20 aprilie 1889 şi a fost cancelarul Germaniei între 1933 şi 1945, dictatorul Germaniei Naziste între 1934 şi 1945 şi figură centrală a celui de-al doilea Război Mondial şi a Holocaustului. La 125 de ani de la naşterea sa, Hitler continuă să fie un subiect de mare interes pentru pasionaţii de istorie, aceştia descoperind şi astăzi lucruri şi teorii inedite despre viaţa sa.
Hitler era un mare fan al dulciurilorşi se ştia că mânca şi până la două kilograme de ciocolată pe zi. Se spune că adăuga şi zahăr la vinul roşu înainte să-l bea, precum şi că ceaiul îl bea cu până la cinci linguriţe de zahăr.
În tinereţe, Hitler visa să devină artist. A încercat să urmeze o educaţie în arte şi a aplicat la Academia de Arte Fine din Viena, dar a fost respins de două ori în 1907 şi din nou în 1908, motivul fiind că era “nepotrivit pentru pictură”. A ales să rămână în capitala Austriei şi a continuat să picteze. Operele proprii le vindea dealerilor de artă, dintre care cei mai mulţi erau evrei.Hitler a fost arestat pe 11 noiembrie 1923, în urma unor evenimente întâmplate la Beer Hall Putsch care au dus la condamnare pentru înaltă trădare. A fost condamnat la cinci ani de prizonierat la închisoarea Landsberg, dar a primit în final tratament special din partea personalului instituţiei. I s-a permis să primească vizite de la binefăcători înstăriţi şi membri ai partidului, precum şi livrări prin poştă. A primit graţiere de la Curtea Supremă din Bavaria, fiind ulterior eliberat din închisoare pe 20 decembrie 1924.
Hitler avea un scris de mână feminin. Observaţia aceasta a fost făcută de psihologul Carl Jung. Rugat să comenteze asupra unei mostre din scrisul de mână al liderului nazist, Jung l-a descris ca fiind “specific feminin”.
Pentru că suferea de insomnie, Hitler lucra cel mai mult în timpul nopţii şi adormea aproximativ la 4-5 dimineaţa, trezindu-se în jurul orei 11 dimineaţa. Se spunea şi că se temea de întuneric şi avea mereu pe cineva care să îi cânte la un instrument sau care să urmărească filme alături de el şi să îi vorbească până la răsăritul soarelui. În plus, o servitoare îi verifica mereu patul înainte să meargă la culcare.
Hitler se temea de moarte de lame şi obiecte contondente folosite de alte persoane. Nu lăsa niciodată pe nimeni să îl bărbierească, preferând să se îngrijească de unul singur. Obşnuia să ţipe în timp ce era tuns şi era paranoic în privinţa faptului că frizerul putea să îl omoare în timpul acestui proces.
Conceptul de păpuşă gonflabilă a fost creat de Adolf Hitler pentru a preveni posibilitatea ca proprii soldaţi să ia sifilis în urma întâlnirilor cu prostituate. Această invenţie a fost o misiune top secretă în timpul războiului. O păpuşă era destul de mică pentru a încăpea în rucsacul unui soldat şi pentru a fi astfel transportată oriunde. Fabricile care produceau păpuşile au fost distruse în timpul bombardamentului asupra oraşului Dresden, în timpul celui de-al doilea Război Mondial.
Continuarea articolului o puteți citi pe Mediafax
redescoperaistoria.ro
redescoperaistoria.ro