Românii au inventat şi automobilele! Incredibilul automobil cu aburi al lui Dumitru Văsescu din 1880, cea mai perfectă maşină din acele vremuri!
În 1880, un tânăr român, Dumitru Văsescu, realiza la Paris remarcabilul său automobil cu abur, care avea să devină în anul respectiv unul dintre evenimentele de atracţie ale capitalei franceze. Acel automobil era cunoscut drept “cea mai perfectă maşină a acelui moment”. Se poate presupune, fireşte, că Dumitru Văsescu cunoscuse, într-o anumită măsură, automobilul lui Amadee Bolee, „La Moncelle“, construit încă din 1878. Poate că nu lipseau nici unele asemănări, inerente pentru două vehicule care foloseau deopotrivă aburul. Dar automobilul lui Văsescu, prin elementele sale de certă noutate şi originalitate tehnică (construcţia elastică a roţilor din spate, sistemul cilindrilor motori care comandau direct arborele roţilor din spate, ingeniozitatea mecanismului de direcţie etc.) constituia indiscutabil o performanţă şi o prioritate.
„Văsescu - după cum avea să remarce pe drept revista „Automobilă”, nr. 67 din iulie 1911 – a analizat amănunţit toate elementele problemei şi a construit un automobil cu abur (pe atunci singurul corespunzător cerinţelor unei maşini de drum) care, un moment cel puţin, a reprezentat cea mai perfectă maşină în acest gen”. Să adăugăm elogiului, absolut obiectiv, faptul că automobilele cu abur realizate de celebrii De Dion – Bouton, Trepardoux şi chiar de Serpollet, aveau să fie lansate abia la 5-6 ani după Văsescu.
Într-o lucrare de specialitate,„Din istoria automobilului“, semnată de A. Brebenel şi D. Vochin se semnalează un element nu lipsit de semnificaţie: „După terminarea strălucită a studiilor, Dumitru Văsescu se înapoiază în ţară, aducând cu el şi automobilul cu abur, pe care populaţia Bucureştiului l-a putut admira în nenumărate rânduri, circulând pe străzi, iar câteva generaţii de studenţi ai Şcolii de poduri şi şosele din Bucureşti l-au studiat cu mândrie, ca pe o realizare de seamă a unuia dintre pionierii constructorilor de automobile”.
Bravo lui! Probabil că puţini dintre noi au auzit de Văsescu, iar această invenţie românească arată încă o dată că românii au fost şi sunt printre cei mai inventivi şi inteligenţi din lume.