Steagul secuiesc din centrul orasului Sf.Gheorghe va trebui INDEPARTAT
Potrivit deciziei definitive a Curţii de Apel Braşov, steagul secuiesc arborat în Piaţa Centrală din Sfântu Gheorghe va trebui să fie îndepărtat, informează Rador care citează presa locală de limbă maghiară.
Curtea de Apel Braşov a respins săptămâna trecută contestaţia depusă de primarul UDMR Arpad Antal împotriva deciziei în primă instanţă.
Edilul a declarat corespondentului Mediafax că nu a primit încă motivarea instanţei şi doar după ce o va primi, se va decide în privinţa paşilor următori. „În acest moment, pot doar să vă spun că greşesc cei care cred că astfel, cu decizii administrative, se poate şterge dragostea şi angajamentul secuilor faţă de pământul natal, faţă de simboluri”, a subliniat primarul UDMR.
Steagul secuiesc de mari dimensiuni a fost arborat în Parcul Elisabeta în 4 iunie anul trecut de Partidul Civic Maghiar (PCM) în cadrul unei ceremonii de comemorare a Tratatului de la Trianon, care a consfinţit la sfârşitul Primului Război Mondial unirea Ardealului şi Banatului cu România.
În faţa acestei provocări separatiste, Forumul Civic al Românilor din judeţele Harghita, Covasna şi Mureş a depus o plângere la prefectul judeţului Covasna. Procesul a fost intentat de fostul prefect Dumitru Marinescu, care a fost schimbat din funcţie cu o lună în urmă.
Potrivit portalului Maszol.ro, în cazul unui alt steag secuiesc, Tribunalul Covasna a decis definitiv ca primarul Ozunului să nu fie amendat pentru că a îndepărtat cu întârziere drapelul secuiesc de pe clădirea primăriei. Sursa: FrontPress.ro