Pe scurt, atmosfera a ajuns atat de tensionata la vecinii din nord ca doar termenul de razboi civil poate descrie imaginea pe care ne-o recream de la distanta, pe baza stirilor care ne inunda pe toate canalele, despre realitatea din Ucraina.

Situatia si faptele reale din Ucraina sunt una, iar perceptia si interpretarea lor de la distanta sunt deja o alta poveste. Pentru ca suntem atat de aproape, totusi, de epicentrul evenimentelor si pentru ca multi simt amenintarea Rusiei pana la dincoace de Prut, o parte din tensiunea tot mai ridicata din estul Europei s-a transferat direct si analistilor, specialistilor, istoricilor si politicienilor romani. La ora asta exista doua grupuri bine definite dupa ideile pe care le impartasesc.

Exista adeptii raspunsului prompt, cei care si-ar dori sa fi plecat deja calare pe noile achizitii F16 sa atace Moscova si sa-i vina de hac tiranului de Putin, un Hitler modern, in viziunea lor, care nu se va potoli pana nu va fi pus cu botul pe labe.

De la generalul Degeratu si pana la Lucian Mandruta, acestia cred ca fiecare zi pierduta “in pace” in fata lui Putin este inca o lovitura aplicata democratiei din Romania si Vestului si o amenintare la adresa omenirii in general. Ei sunt de fiecare data pregatiti sa sara in apararea marilor valori ale Occidentului si sa infiereze latura barbara a lui Putin.

Nu conteaza ca gardienii autohtoni care pazesc pacea mondiala si stau drept scut in fata agresiunilor Rusiei nu stiu prea bine impotriva cui sa plece la razboi. Important e ca ei sa fie pregatiti cu arma in mana si degetul pe tragaci, gata oricand sa traga daca e nevoie de eroi.

Grupul celor speriati de Putin si de imaginea tancurilor rusesti in asalt de ocupatie e cel mai numeros si are darul, din pacate, de a-si alimenta singur propriile spaime, dezvoltand in timp un sentiment paranoic vizibil exagerat in raport cu faptele brute din realitate.

Cei care raman neatinsi de sindromul “Putin – Hitler” – “Al treilea razboi mondial” si nu manifesta simptomele bravului soldat al valorilor Occidentului sunt, comparativ, mult mai putini, iar vocile lor aproape ca nu se aud.

Este timpul cand criza economica si degradarea continua si accelerata a multor democratii din Vest au dat nastere unui prezent in care nu mai sunt auzite si asteptate decat pozitii radicale si solutii ultime. Panicarzilor orice reactie pe care au avut-o sau ar putea sa o adopte puterile din NATO este prea putin, prea tarziu si apriori pierduta in fata asaltului Rusiei.

Pozitia celor care abia mai sunt tinuti in frau sa declare razboi Rusiei este un razboi in sine, chiar daca unul paralel cu realitatea mult mai complicata si incurcata din teren. Pentru ei, oricate sanctiuni ar impune Rusiei SUA si UE, nimic nu este suficient.

Pe de alta parte, e si un adevar care nu poate fi negat. Unele studii istorice si psihologice sustin ca, dimpotriva, mai ales in situatii de criza, cei mai buni lideri se dovedesc a fi cei mai degraba deranjati mental, politicienii si conducatorii care sufera de diverse tulburari mentale, intrucat ei dezvolta trasaturi precum realismul, empatia si rezilienta care ii ajuta sa anticipeze si sa faca fata mai bine situatiilor exceptionale.

Nassir Ghaemi descrie in detaliu, in volumul sau “Genialii”, cat de importante sunt in istorie personalitatea si sanatatea mentala a conducatorilor.

Exemplul cel mai cunoscut este cazul premierului britanic Chamberlain, a carui atitudine impaciuitoare si intelegatoare in fata actiunilor lui Hitler s-a dovedit a fi un esec de proportii. Abia revenirea lui Churchill in fruntea Guvernului, cel care strigase de ani de zile impotriva dictatorului Germaniei, a reusit sa recupereze terenul pierdut si sa echilibreze fortele la inceputul celui de-Al Doilea Razboi Mondial. Si totusi. In ciuda asemanarilor, 2014 nu este nici 1914 si cu atat mai putin 1939.

A cantari forta si intensitatea atacurilor, a judeca in avans consecintele sanctiunilor si mutarilor de trupe reale in teritoriu, a calcula in balanta costurile pacii si beneficiile unui eventual razboi – cu toate posibilele sale consecinte – raman intrebarile cele mai dificile la care liderii Occidentului sunt condamnati sa raspunda. De Iulian Leca - Ziare.com