În evul mediu principalele teme de discuţie în scrierile occidentalilor despre români se refereau la originea latină şi religia ortodoxă (situaţie inexplicabilă!), luptele împotriva turcilor şi diversele alianţe regionale. În secolul al XVIII-lea occidentalii observau sărăcia atotcuprinzătoare generată de exploatarea fanariotă şi corupţia generalizată.

În secolul al XIX-lea se cristalizează o imagine pozitivă a românilor: popor european de origine latină, exotic prin confesiunea ortodoxă, îmbrăcăminte şi obiceiuri, însă hotărât să se occidentalizeze, pornit pe reforme şi modernizare. După 1918 se produce prima ciobire masivă a imaginii românilor în lumea occidentală. Unirea cu Transilvania şi unirea cu Basarabia au declanşat o serie de campanii de presă anti-româneşti avându-şi originile la Budapesta şi Moscova. Imaginea României a început să sufere din ce în ce mai mult. Au existat şi accidente, precum cazul lui Leon Cotnăreanu, căsătorit cu văduva parfumierului francez Coty, care s-a implicat în afacerile familiei şi a stârnit furia fiilor milionarului francez care au declanşat o virulentă campanie de presă anti-românească în cotidianul Le Figaro (episod povestit cu mult umor de Constantin Argetoianu).

Însă prima jumătate a secolului XX a adus alături de creşterea influenţei mass-media şi o industrializare şi structurare a campaniilor de imagine. România încă a mai avut prieteni la Paris şi Londra, însă Budapestei şi Moscovei i s-a alăturat Berlinul care a instrumentat mai multe campanii de presă anti-româneşti. După cel de-al Doilea Război Mondial România a intrat într-un con de umbră – din care a ieşit la mijlocul anilor ’60 când în urma ieşirilor anti-sovietice ale lui Gheorghe Gheorghiu-Dej şi Nicolae Ceauşescu a început să aibă parte de o imagine din ce în ce mai bună în presa occidentală. Ca de exemplu în clipul turistic britanic de mai jos.

În a doua parte a anilor ’70 şi la începutul anilor ’80 s-au produs două fenomene conjugate. Ceauşescu a intrat în conflict cu occidentalii din motive economice, iar sovieticii au declanşat o operaţiune de imagine anti-românească la care au participat toţi „aliaţii” din blocul comunist (operaţiune descrisă pe larg de Larry Watts în cartea„Fereşte-mă Doamne de prieteni…”). Campaniile de presă anti-româneşti au continuat violent la începutul anilor ’90 şi s-au mai potolit oarecum după aderarea la NATO şi UE. Au fost reluate cu intensitate din ce în ce mai mare pe tema migraţiei economice şi cea a problemei ţiganilor. Ziarul Gândul a demontat câteva astfel de campanii – însă este un demers inutil, britanicii nu citesc ziarul Gândul, iar cauzele noilor campanii anti-româneşti le-am explicat aici.

Nu m-am referit aici la campaniile de presă care aveau ca temă probleme reale, mă refer la intensitatea cu care au fost duse şi la sublinierea permanentă a aspectelor negative. Este o situaţie asemănătoare cu celebra replică sovietică „… da, dar voi omorâţi negri” la orice ar spune un american. Orice ar spune un român primeşte automat replici de genul: sunteţi corupţi, sunteţi ţigani, aveţi câini vagabonzi, l-aţi avut pe Ceauşescu etc. Dacă pricepeţi mecanismul vă puteţi distra şi voi cu occidentalii: când întâlniţi un german insistaţi cât mai mult asupra Holocaustului, dacă aveţi de-a faceţi cu un francez discutaţi pe larg chestiunea colaboraţionismului cu naziştii etc. Toţi au schelete în dulap.

Revenind la imaginea României. Chestiunea nu prea are rezolvare. Intervenţiile punctuale ale unor ambasadori şi cumpărarea de articole publicitare sunt ineficiente. Partea cea mai tristă este că o mare parte dintre români au început să creadă în temele propagandei anti-româneşti şi au început şi ei să le promoveze. Îi spui unui om ani de-a rândul că e tâmpit şi până la urmă va începe s-o creadă şi să se comporte ca atare. De George Damian