Hartuire???

Acum cateva zile povesteam urmatoarea intamplare:

In urma cu ceva timp, vad prin intermediul e-mail-ului ca primisem un mesaj pe o pagina destinata medicilor. Un mesaj care oricum nu avea legatura cu "atmosfera" de pe site. Pur si simplu, persoana care imi transmisese mesajul se recomanda ca fiind angajata pe... postul de televiziune Antena Stars si imi cerea sa o contactez pe un numar de telefon pentru a discuta intr-o anumita problema. Nu mi-a spus de ce... Asa ca am ignorat mesajul...
A doua zi, cred, primesc un telefon de la una din asistentele mele. Mi se parea curios, Cu doar o zi in urma fusesem in acea scoala si nu credeam ca puteau aparea probleme urgente de la o zi la alta, atat de urgente incat nu ar fi putut astepta pana a doua zi, cand avea sa ne vedem iar. Fata mi-a spus rapid despre ce era vorba. Fusesem cautata la secretariat de catre o doamna pe nume Laura Micolschi. De la Antena Stars. Cu totul altcineva fata de cine imi trimisese mesajul cu o zi inainte. Isi lasase si numarul de telefon, ca sa o contactez.
Desi nu aveam nici o obligatie, i-am trimis un mesaj la acel numar, in care ii ceream relatii. M-a sunat de pe un alt numar. In final, din cele 2-3 numere de pe care ma contactase, i-am retinut unul singur, in cazul in care m-ar fi contactat mai tarziu: 0744684719.
Buunnn... Primul schimb de replici m-a bulversat. "As vrea sa discutam pe tema.... Poate in direct la emisiunea..."... Tema? Ceva la care nu ma pricepeam prea mult. Ceva de horoscop sau numerologie. E adevarat, citesc destule pe temele astea, din amuzament si pentru relaxare, si urmaresc si emisiuni tv pe aceste teme, tot de amuzament. Oarecum... Dar de aici si pana la a discuta de pe pozitia unui avizat in domeniu era cale lunga. Am parat discutia si am intrebat-o de unde si pana unde i-a venit ideea sa discutam pe tema asta. Ca daca e sa judecam drept, nu sunt specialista in asa ceva. Si in plus ma luase pe nepregatite. Am aflat treptat-treptat ca vazuse pe unul din blogurile mele un articol pe tema asta preluat din presa, Am inchis frumusel discutia si mi-am vazut de treaba, nu fara a fi deranjata. Dar numarul i l-am pastrat in agenda telefonica.
"Scorpie" cum sunt, i-am trimis de cateva ori mesaje cu adresele web ale blogurilor mele. Ca sa le promovez. Asta dupa un timp. Mi-a intors o replica care m-a lasat paf. In sensul ca m-a intrebat cine sunt si cu ce ocazie i-am trimis mesajele. "Dar nu mai stiti ca tocmai dumneavoastra m-ati contactat candva, cautandu-ma la servici, ca sa discutam despre o tema de pe blogul meu? Credeam ca sunteti interesata de bloguri si ati fi vrut sa le mai studiati si sa discutam, poate, pe viitor pe o anumita tema de pe ele"... Stupoare. Parca gresisem persoana. Mi s-a spus ca nu e cazul sa ii mai trimit mesaje cu recomandari de bloguri. Cum treaba s-a repetat de cateva ori, eu avand totusi intentii bune, mi s-a sugerat de catre aceasta doamna ca, daca o mai agasez mult cu mesaje, voi avea de-a face cu politia, putand fi acuzata de hartuire.
Stimata doamna! Am si eu cateva nelamuriri, daca nu va suparati.
1. Bine! Ati intrat pe blogul meu. Foarte bine! Ati citit. Si mai bine! Ati vrut sa discutam pornind de la blog. Dar n-ati vazut ca totusi, pe blog, exista o micuta rubricuta de contact? Unde, ce-i drept, este doar adresa de mail. Ba chiar doua adrese, Atat si nimic mai mult. Daca n-am pus acolo si numarul de telefon, inseamna ca despre blog prefer sa discutam doar pe e-mail. Ori n-am inteles de ce v-ati complicat, incercand sa ma contactati prin cu totul alte zone ale internetului si apoi la servici. Oricum era putin probabil sa va fi satisfacut doleantele cu o asemenea abordare. Mai mult! V-as fi acuzat eu de hartuire
2. De ce ati refuzat mai apoi invitatia mea de a intra mai des pe fiecare din toate blogurile pe care postez? Deodata nu mai sunteti interesata? Ma indoiesc in acest caz ca lucrati in mass media, in conditiile in care v-ati intors cu 180 de grade fata de pozitia initiala, in care erati amatoare de comunicare.
Nedumeririle inca raman. Si vor ramane mult timp. Si nu cred ca voi lamuri vreodata problema...

Cum nu am primit niciodata raspunsuri la aceste intrebari, am presat in timp cu trimiterea de mesaje. Aiurea. Intr-o furie... Poate-poate reusesc sa fiu contactata de persoana respectiva la telefon. Nu speram sa fiu contactata in termeni civilizati, si eu intinsesem coarda prea tare. Dar se pornise de la o gafa pe care nu mi-am dorit-o. Si, sincera sa fiu, nu-mi doream publicitate la televiziune, mai ales daca stiam ca nu aveam de ce sa mi se faca publicitate si nu o cerusem defel. In plus, am intins din nou coarda prea tare. Devierea apelurilor. Nu des, poate o data sau de doua ori. Puteam sa fiu acuzata de hartuire, desi m-as fi linistit daca persoana in cauza nu m-ar fi pus intr-o situatie mai mult decat penibila fara voia mea.
Reactia de "cealalta parte"? Agresivitate verbala. Amenintari. Furie dusa pana la extrem. Si iar amenintari. Cu reclamatii la politie si pe unde se poate. Cu zarva la servici. Inutil efortul...
Ceea ce nu inteleg este de ce atata furie? de ce se cramponeaza cineva de un gest stupid?
Repet. Candva aproape ca am fost pusa in fata unui fapt aproape implinit. Aceea de a intra in direct in emisie pe un post de televiziune, fara sa fi discutat in prealabil cu realizatorii despre asta si fara sa fiu persoana publica sau fara sa fi cerut acest lucru. In plus, mi s-a cerut aproape fara drept de apel sa contactez realizatorii unei emisiuni tv. In mod normal as fi refuzat, dar fusesem sunata insistent la servici si vroiam sa stiu de ce, Nu pe telefonul sau calculatorul personal, discret, decent, asa cum ar fi fost normal, ci la locul de munca. Starnind curiozitatea colegilor fara ca macar sa stiu de ce, Oamenii aceia  nici macar nu erau obligati sa ma caute peste tot. De ce s-o faca? Nu era o problema profesionala pentru mine si nu eram obligata sa fiu material de umplutura pentru emisiuni tv.
Oare stiu sefii dumneavoastra, draga doamna Laura Micolschi, pe cine si cum contactati telefonic? Si de ce? Era mai simplu sa fi vorbit pe email. Fie si telefonic. In privat. Fara valva. Fara reclamatii. Fara ura si sicane.
Mingea e in terenul dumneavoastra. Jucati-o cum trebuie si veti castiga.

Azi inca o intamplare. Am povestit-o mai devreme:

"Iar a innebunit doctorita?"

Ieri plec de la cabinet. Putin mai devreme, ce-i drept. Terminasem oarecum ce aveam de facut, iar copii aproape ca nu mai erau prin scoala. Cateva ore mai tarziu primesc un telefon de la asistenta din scoala respectiva. Parea agitata dupa voce. "Adineauri a intrat directorul in cabinet. Intreba daca ati fost azi la servici. Bineinteles ca am spus c-ati fost, ca n-ati lipsit niciodata. Avea in mana o hartie cu un numar de telefon scris pe ea. Intreba cine v-a angajat, aproape c-a spus ca ati innebunit... Ce-ati mai facut acum?"... E adevarat, nu ma stiu eu usa de biserica, dar nici usa de bordel. N-oi fi ingeras nevinovat, dar cred ca in unele situatii chiar am mult prea mult bun simt fata de cat ar trebui sa am in realitate. "Nu cred ca am facut ceva rau." i-am raspuns. "Eu v-am anuntat. Ca sa stiti ce sa spuneti daca cumva va ia la intrebari"...
Acum... Vorba vine... Sunt eu o persoana cu prea mult bun simt uneori, dar pot fi si o ppersoana incomoda. Pot deveni scorpie daca cineva ma calca tare pe bataturi.
Sa zicem c-as fi innebunit de tot, draga domnule director Claudiu Maxim. Daca chiar as fi o nebuna, cred ca as fi avut pana acum toata dotarea necesara la cabinet. Am scris cu mana mea cel putin 2-3 referate prin care va solicitam dotarea cabinetului cu un frigider necesar depozitarii vaccinurilor in perioada campaniilor de vaccinare. De cativa ani tot va bat la cap si verbal si in scris cu aceasta problema. Tot de cativa ani tot "bazai" sa am cel putin 2 bucati de sticla pentru masuta de serviciu pe care imi pun la indemana comprese, dezinfectante, instrumentar si o las langa chiuveta, in cazul in care am de pansat pe cineva. Plus inca doua bucati de sticla, ca rafturi pentru dulapul de medicamente. "Bazai" si verbal si in scris, dar tot degeaba. Apa calda la chiuveta tot nu e, macar de la un boiler, apa rece de multe ori e tulbure si ruginita. Trecem cu vederea ca medicamente si materiale sanitare obtin cu taraita. Daca as fi innebunit de tot si as fi fost scorpie, toate aceste probleme s-ar fi rezolvat repede, doar de frica sa nu innebuneasca doctorita de tot.
De ce nu intrati in cabinet, draga domnule director Claudiu Maxim, ca sa ma intrebati daca mai am nevoie de ceva ca lucrurile sa mearga bine, Si sa ma ajutati sa rezolvam impreuna toate problemele ce apar. Intre noi trebuie sa existe relatii de colaborare iar nu o subordonare a mea fata de dumneavoastra. Dar tocmai asta nu vreti sa intelegeti. Mai ales ca, tocmai din prea mult bun simt, nu va urmaresc cat si cum stati la program si cat si cum va achitati de obligatiile de serviciu.

Cele doua intamplari se leaga. Mai devreme reusesc sa vorbesc cu directorul scolii. Da!!! Tot scandalul s-a iscat "datorita" onor doamnei Micolschi. Care, culmea!, vroia sa-mi faca reclamatie la politie pentru hartuire.
Hartuire?!?! Hai sa recapitulam. Nu am nimic cu presa. Fie ea scrisa sau audiovizual Numai ca totul trebuie sa se desfasoare in conditii civilizate. Prima gafa. Doamna Micolschi vede un articolas pe blogul meu. Preluat cu toate precautiunile de rigoare. Omite faptul ca am o rubricuta mica cu date de contact. O adresa de email. Ba chiar doua. Plus posibilitatea de a comenta la fiecare articol. Lucruri cu care, ca ziarist, se presupune ca ar trebui sa fii obisnuit. Dar NU!!! E mult mai usor sa cauti posesorul blogului pe alte site-uri, fara sa-ti pui problema daca respectiva persoana chiar intra pe acolo in mod frecvent. Spre deosebire de o casuta de email pe care o deschizi zilnic, macar pentru a vedea ce este pe acolo, chiar daca nu deschizi si nu citesti toate mesajele. A doua gafa... Sau poate aceeasi. Doamna Micolschi afla, Dumnezeu stie cum, numarul de telefon de la servici. Unde ma cauta, solicitand secretariatului sa-mi comunice sa o contactez. Complicata treaba. Nu eram obligata sa devin "vedeta de televiziune" intr-o problema care nu tinea de obiectul profesiunii mele. In plus, se pare ca doamna Micolschi a tinut neaparata nevoie sa implice si una din scolile unde lucrez. Fara voia mea sau a reprezentantilor scolii respective. Cu ce drept? Nu pot sti nicicum.
Fara sa verifice toate detaliile blogului, era cat pe ce sa ma implice intr-o discutie in direct pe post. Fara invitatie prealabila, fara punere in tema cu ceva timp inainte. Aproape ca m-a pus in fata faptului implinit. Noroc ca si-a dat seama de gafa in timp util. Si asta pentru ca, tot ca un noroc, am taraganat usor discutia incercand sa ma lamuresc.
Ulterior, poate ca a fost si o greseala din partea mea, am incercat sa-i recomand blogurile mele. Ce mi-am spus? Daca tot a intrat din intamplare si din greseala pe blog si daca tot si-a manifestat in mod entuziast interesul pentru ce era scris acolo, de ce sa nu-i sugerez sa citeasca mai multe si mai mult. Si, mai ales, mai profund si mai cu atentie. Sa vada ce inseamna un blog. Sa vada ce inseamna date de contact. Acele date de contact pe care ti le pune la dispozitie posesorul blogului si nu acele date de contact pe care te straduiesti sa le obtii si sa le folosesti printr-o insistenta vecina cu mitocania.
De aici cred ca a incoltit in mintea doamnei Micolschi ideea de hartuire. E drept ca si eu am intins coarda cam tare, atat de tare incat sa fac coarda prea intinsa sa se rupa si sa ma plesneasca intre ochi. Putin a lipsit sa se intample asta...
Daca mesajele trimise de pe telefon pe telefon, in mod privat, discret, desi mult prea insistent, pot fi considerate hartuire, va asigur stimata doamna Micolschi ca nu va voi mai agasa telefonic. In schimb imi voi rezerva dreptul de a posta aici, pe blog, ceea ce gandesc despre ceea ce mi se intampla. Si voi avea grija sa promovez blogul cat de insistent posibil.
Va multumesc pentru intelegere. Si mult succes in continuare, doamna Micolschi!!!