Trebuie să apreciez excelenta interpretarea a actorului Daniel Day Lewis în rolul președintelui american, Lincoln. Sigur că, dincolo de excelenta regie, costumația actorilor, interpretare, lumini, imagine și sonor, care sunt la superlative numai bine să fie premiat la Globul de Aur sau Oscar, filmul e realizat în maniera americană de glorificare a trecutului lor național. Ciudat că ei pot face filme de mitizare a trecutului național, în schimb noi românii nu. Avem permisiunea să producem filme în care să ne punem mereu cenușă în cap, să spunem că avem trecut minor, tradiții îndoielnice și să vedem numai partea negativă din societatea românească. Vezi filmografia noii generații de cineaști de la Giurgiu la Mungiu.

Filmul “Lincoln” din punct de vedere al construcției epice nu mi-a plăcut. Tușând mi-a adus aminte de filmele nord-coreene din anii 80 de la televiziunea RSR. Prea e interpretat Lincoln ca un pater familias, un om cu o atitudine hieratică față de politicieni și de bunic vesel, care își răsfață nepotul pe genunchi. Spielberg a exagerat prezentându-l pe Lincoln ca pe o statuie coborâtă din memorialul american sau din Capitoliu. Mi-a adus aminte și de filmul “Mircea cel Mare”, în care Mircea cel Bătrân era jucat de Sergiu Nicolaescu în 1986 ca un precursor al înțeleptului, genialului și cel mai mare cârmaci al tuturor timpurilor, Nicoale Ceaușescu. Spielberg forțează interpretarea prea hieratică și prea îl ridică pe Lincoln în sfere prea înalte ca un bunic care se uita de sus la muritorii de rând, el fiind, și știa asta, deja în cărțile de istorie a SUA. E prezentat de Spielberg un Licoln prea rigid și rupt de viața politică în general. La urma urmei Licoln a fost un politician republican, uns cu toate alifiile, ce a fost ales de două ori președinte și care a dus un război sângeros împotriva Confederației sudiste, în care au murit sute de mii de militari și civili. Nu înțeleg nici scenele realizate, de la un regizor american de pretențiile lui Spielberg, de a prezenta toate cadrele în care apar personaje de culoare, să fie evidențiate hieratic cu dialoguri din manualele de istorie, parcă vorbea cu Lincoln reîncarnea de peste o sută de ani a lui Martin Luther King privind dreptul la vot al negrilor și accesul la funcții superioare în stat. E clar că filmul e făcut pe înțelesul americanilor și că e în funcție primul președinte de culoare la Casa Albă. Europenii nu prea gustă astfel de filme epopeice ce aduc aminte de cinematografia comunistă.

Dar altceva m-a frapat la acest film și care îl salvează din punct de vedere artistic și istoric. Se developează faptul cum în America se cumpără voturi și funcții la cel mai înalt nivel de parcă ar fi la noi în parlament, președinție sau guvern, pe malurile Dâmboviței. Abraham Lincoln pentru a reuși să să se voteze în Camera Reprezentanților amendamentul 13, la Constituție, pentru abolirea sclaviei este nevoit să facă ceea ce se face într-o democrație: să corupă deputații și membrii partidului democrat advers. El împreună cu secretarul de stat fac o echipă de trei oameni, politicieni republicani versați, care încep să cumpere la propriu voturile democraților care se opuneau votării amendamentului 13. Spielberg surprinde genial mecanismul interior al democrației parlamentare în general. Pentru a obține votul la o lege importantă trebuie să-l cummperi prin corupție. Astfel echipa lui Lincoln atent supravegheată de secretarul de stat State William Seward începe să ofere bani, funcții în posturi importante de directori în instituții de stat, colectori de taxe sau acces la un nou mandate de deputat, celor din partidul democrat care se opuneau votării amendamentului 13 pentru a spune DA la vot. Vedem cum cele 12 voturi necesare sunt cumpărate unul câte unul de la deputați democrați în cel mai balcanic mod cu putință, prin corupere și dare de mită. Pentru că era Lincoln președinte, procuratura nu s-a sesizat de parcă eram în România lui Iliescu sau Băsescu, când PNA/DNA face dosare numai la comandă politică. Personal Lincoln se implică, e adevărat fără să dea mită personal, și discută cu câțiva democrați să voteze DA, promițându-le posturi unde era cazul sau influențându-i sentimental. La un moment dat regizorul Spielberg spune prin gura unui personaj că cel mai important amendament al Constituției SUA din sec. XIX a fost obținut prin corupție și mită, deși “președintele era pur”.

O altă secvență din film e memorabilă, când cel mai radical aboliționist din partidul republican, care dorea egalitatea și dreptul de vot al negrilor, Thaddeus Stevens, trăia cu menajera lui, o tânără și frumoasă negresă. Secvența cu Stevens în pat alături de menajera de culoare, după ce i-a adus acasă în original procesul verbal al ședinței istorice de votare a amendamentului 13, s-a dorit de către Spielberg să fie ilustrativă pentru viitorul Americii, o țară multiculturală în care albii și negrii se pot căsători și trăi împreună, formând o singură națiune din acest amestec multirasial. E profetică imaginea din film a regizorului.

Spielberg îi prezintă pe confederații sudiști destul de schematic, vetuști și fanatici ceea ce face filmul destul de tezist, pentru unul ce se vrea de istorie. La final, Lincoln e prezentat la discursul său de la adoua investitură, înainte de a fi asasinat, rostind cuvinte profetice pentru viitorul SUA. Sfârșitul vine cum mă așteptam: prea apoteotic, amintind parcă de jurnalele de propagandă ale unor regimuri trecute. Spielberg a făcut un film bun ca și construcție artistică, dar prea schematic și copie fidelă a ideologiei timpului nostru: politica corectă. De Ionuț Țene – NapocaNews