Originea evreilor din Europa, stabilita cu ajutorul geneticii
“Evreu cu gasca”, de Nicolae Grigorescu (circa 1880)
Studiile genetice au reusit sa rezolve dezbaterea pe tema originii evreilor europeni, numiti deseori askenzi, care reprezinta 90 la suta dintre cei peste 13 milioane de evrei din toata lumea, in prezent.
Evreii europeni isi au originea intr-un mix de stramosi, multi provenind de la triburile din Caucaz care s-au convertit la iudaism si au creat un imperiu care a durat o jumatate de mileniu, potrivit unui studiu genetic publicat joi si preluat de Al Arabiya. Investigatia ar trebui, potrivit autorilor, sa rezolve o dezbatere care dateaza de mai mult de doua secole.
Potrivit ipotezei renane, askenzii sunt descendenti ai evreilor care au plecat treptat din Palestina, dupa cucerirea musulmana, in anul 638 d.Hr. Acestia s-au stabilit in sudul Europei si apoi, in Evul Mediu tarziu, aproximativ 50.000 dintre ei s-au mutat din Renania in estul Europei, potrivit aceleiasi ipoteze. Unii cred insa ca aceasta idee nu este plauzibila.
In afara unui miracol, pe care unii sustinatori ai ipotezei renate l-au sugerat, acest scenariu ar fi fost imposibil din punct de vedere demografic. Ar insemna ca populatia evreilor din Europa de Est ar fi facut un salt de la 50.000, in secolul al XV-lea, la circa opt milioane, la inceputul celui de-al XX-lea secol.
In plus, natalitatea ar fi fost de 10 ori mai mare decat a populatiei locale non-evreiesti. Iar acest lucru s-ar fi intamplat in ciuda greutatilor economice, bolilor, razboaielor si pogromurilor care au ravasit comunitatile evreiesti.
Incercand sa lamureasca lucrurile, un studiu publicat in revista britanica Genome Biology and Evolution compara genomurile a 1.278 de indivizi fara legatura intre ei, care provin din opt populatii evreiesti si din alte 74 non-evreiesti.
Astfel, un genetician american a analizat rezultatele obtinute, cautand mutatii in codul ADN care sa fie asociate cu originea geografica a unui grup. Printre evreii din Europa au fost descoperite semnaturi ancestrale care au indicat clar regiunea Caucaz si, intr-o masura mai mica, Orientul Mijlociu.
Rezultatele obtinute astfel sprijina ipoteza hazara, conform careia evreii din Europa de Est provin din hazari, adica un amestec de clanuri turcesti instalate in Caucaz la inceputul primului mileniu d.Hr. Aceste clanuri au fost influentate de evreii din Palestina si s-au convertit la iudaism, in secoul al VIII-lea.
Evreii din acea zona s-au extins si au ajuns in regiunile unde se afla in prezent Ungaria si Romania, plantandu-si semintele unei mari diaspora. Ulterior, ei s-au mutat spre vest, stabilindu-se in Regatul Polonez si in Ungaria, unde competentele lor in finante, economie si politica au fost apreciate si, ulterior, s-au raspandit in centrul si vestul Europei, potrivit acestei ipoteze hazare.
Nu in ultimul rand, s-a ajuns la concluzia ca genomul evreilor europeni este un amestec de populatii vechi care includ iudeii hazari, evreii greco-romani ori evreii mesopotamieni, iar structura populatiei lor s-a format in zona Caucazului si pe malurile Volgai, cu radacini in Canaan si pe malurile Iordanului. De Florin Necula – Ziare.com