Liderul nationalistilor ucrainieni de la “Sectorul de Dreapta” cautat de INTERPOL

Poze cu liderul “Sectorului de Dreapta”, precum şi informaţiile despre acesta au fost publicate deja pe siteul oficial al Interpolului.
„Nu mă întrebaţi despre ‘căutarea generală a Interpolului’. Nu vreau să înjur, pentru că sunt creştin… În cazul în care vor să mă găsească, nu au decât să mă caute sub focurile aruncătoarelor de grenade”, a declarat Iaroş, în vârstă de 42 de ani, portalului ucrainan UNN.
În prezent, Dmitri Iaroş participă activ la luptele împotriva insurgenţilor pro-ruşi din estul Ucrainei, alături de ceilalţi activişi ai „Sectorului de Dreapta”.
La sfârștul lunii martie, Rusia a expediat Interpolului documentele privind urmărirea internațională a liderului naționaliștilor ucraineni. El este învinuit de instigare la acte de terorism și de manipulare a presei. Principalul motiv pentru care a fost pornită cauza penală în cazul lui a fost o înregistrare video a acestuia către separatiştii ceceni, cărora le cere sprijin în lupta cu Rusia.

După prăbuşirea fostului regim, activiştii incomozi au început însă să fie eliminaţi, elocvent fiind cazul lui Aleksandr Muzychko, unul din liderii controversați mișcării, care a fost împușcat mortal în luna martie de polițiștii ucrainieni. Pe de altă parte, alţi militanţi au fost încadraţi în Garda Naţionala şi antrenaţi în mânuirea armelor de foc de ofiţieri ucrianieni sau specialişti străini trimişi de Occident. Unităţi din această structură au fost trimise să lupte în focarele separatiste din regiunile Doneţk şi Lugansk sau infiltrate în Peninsula Crimeea, teritoriu recent reunificat cu Rusia. Deasemenea militanţii “Sectorului de Dreapta” au mai fost folosiţi în “pacificarea” oraşelor din sudul Ucrainei, unde demonstranţii pro-ruşi au fost atacaţi de civili înarmaţi, cum a fost şi incidentul din Odesa, de la începutul lunii mai, soldat cu moartea a zeci de oameni din rândul susţinătorilor autonomiei faţă de Kiev. Sursa: FrontPress.ro