Lupta cu sistemul?
De câţiva ani, mă tot întreb, de ce noi romanii nu suntem uniţi cu toţii pentru salvarea ţării şi a naţiunii romane, din ghearele Mafiei şi Dictaturii Politice din ţară? De ce suntem limitaţi, doar în a critica, prin presa scrisă şi cea audio-video, doar în a face comentarii din ce în ce mai acide la adresa acestui sistem politic?Prin urmare doar la atât se rezumă o formă de protest a omului de rând. În fond, cu toţii avem parte de aceleaşi nemulţumiri, frustrări, oprimări…Cu toţii suntem limitaţi în drepturi şi libertăţi, suntem înghingati la jugul robiei, muncim pe nimic, avem şefi şi/sau patroni politicieni, neprofesionişti, inculţi şi inumani. Avem salarii mizerabile în lei şi plătim facturi şi produse la preţuri în euro…Nu avem locuri de muncă în ţara…etc
Şefii şi patronii politruci, ne muncesc că pe sclavii de pe propriile moşii, nu se respectă legislaţia muncii…etc. în fapt nu se respectă nici o lege, atunci când vine vorba de omul de rând.
Sunt zeci de comentarii şi reportaje despre mafia din sănătate, din poliţie, din justiţie şi/sau administraţie publică. Avem sute de exemple concrete despre corupţia din toate intitutiile statului, de la Preşedenţie la ultima Primărie…
Cunoaştem fiecare dintre noi pe oligarhii/baronii din propriile noaste cartiere, oraşe sau judeţe, îi vedem şi îi întâlnim aproape zilnic foindu-se şi lăfăindu-se în luxul afişat, prin maşini, case sau jobu-ri/afaceri, mai mult sau mai puţin ilegale…
Şi totuşi, aşa stând lucrurile, suntem extrem de timoraţi şi limitaţi în acţiuni, contra unui sistem politic devastator şi asupritor. Asistăm cuminţi, blazaţi şi apatici, la jocul oligarhilor politicieni, mai mult, îi aprobăm şi devenim complicii lor, doar pentru un colţ de pâine şi/sau câteva firimituri de la masa acestora…
Se încearcă tot soiul de combinaţii şi tot felul de organizaţii şi uniuni de partide şi mişcări naţionale… Se inventaeza/reinventează tot soiul de acţiuni utopice.Toate acestea sunt însă pur teoretice. Trăim într-o lume virtuală şi propunem o luptă virtuală cu un sistem politic cât se poate de real, activ şi incisiv.
Avem parte de o propagandă de partid, incisivă. Oamenii politici sunt cât se poate de vii şi cât se poate de feroce în acţiunile lor.Partidele politice, nu sunt organizaţii care vor binele poporului. Acestea sunt găşti şi clanuri de interese conduse de aceiaşi oameni politici.
Instituţionalizarea politică şi mafiotizarea organigramelor, au blocat dezvoltarea ţării, au pus barieră în calea progresului.
Acceptăm cu stoicism şi umilită, de 25 de ani, toată propaganda ieftină a politicienilor, precum şi toate acţiunile acestora care ne terorizează viaţa noastră şi a famililor noastre.
În public, oamenii sunt revoltaţi dar în acelaşi timp, sunt şi dezbinaţi, dezorientaţi, încât preferă să înjure pe la bodega şi pe la colţuri de stradă, uneori mai mult singuri.
Adesea, avem parte de câte un protestatar singuratic, cu acţiuni de-a dreptul utopice şi fantezizte, de genul lui Adrian Sobaru, pe care autorităţile l-au şi catalogat deja protestatarul erou, naiv şi psihopat…În rest nu există acţiuni de masă antisitem, omul de rând, cei care au mai rămas prin ţară, îşi târâie zilele greoi printre activiştii de partid, care fac propagandă pe bani publici.
Marele public este apatic şi năuc de atâtea reclame virtuale, ce ne cântă, o lume virtuală şi perfectă cu tinerii frumoşi şi zâmbitori, cu bani şi maşini la scară, gata oricând de distracţie, cu oameni bogaţi şi cu bunăstare care cumpără orice produs de la mollu-rile şi supermarketu-rile apărute ca ciupercile după ploaie.
Privind în ansamblu, lumea/societatea românească pare extrem de mulţumită de acestă stare de fapt. Doar în câteva ziare şi bloguri se mai găseşte cineva să mai critice, teoretic, acest sistem politic, să pună întrebări fără răspuns, ca şi cea de genul:”Cât mai suportăm acest sistem politic şi dictatorial?”
Ne întrebăm cu toţii, ridicăm din umeri şi ne continuăm seria de comentarii şi critici fără sens. Lupta cu sistemul nu poate fi dusă aşa, pur virtual. Avem nevoie de acţiuni concrete şi pragmatice. Dacă nu putem face mitinguri de protest de frica câinilor de pază ai sistemului – Jandarmeria – care intervine brutal şi fără rost, închizând gura protestatarului cu pumni, bastoane şi bocanci, filmând scenele dramatice şi apoi căutând protestatarii pe la casele lor şi la câteva zile, după protest, făcându-le dosare şi încarcerând oamenii simpli. Dacă nu se poate aşa, atunci există o altă cale de protest.
În loc să scriem comentarii pe internet, putem ieşi şi lipi afişe antisitem, criticând public, excesul de putere al oligarhilor, cu date şi nume, pentru că aşa le place şi politrucilor. La o propagandă incisivă/agresivă se răspunde prin combaterea acestei la fel. Apoi se pot împrăştia fluturaşi (manifeste), tipărite/printate, în mii de copii, toate cu tentă de a combate corupţia oligarhilor şi a combate sistemul corupt, menţionând date şi fapte şi nume de politicieni corupţi, demascând fraudele şi corupţia sistemului.
Acestea şi multe altele fac parte din jocul democraţiei. De ce să fim doar noi cei care încasăm loviturile sub centură ale sistemului politic, căruia tot noi îi dăm votul de încredere? Trebuie să cotracarăm şi să producem o ofensivă abordând lupta cu propriile lor arme.
Vor agresivitate, vor avea agresivitate, sunt ei incisivi, vom fi şi noi. Putem crea panica şi presiune în rândul acestora până când vor renunţa la pretenţii, la funcţii obţinute ilega, etc… Trebuie să dovedim că noi cei mulţi suntem o forţă care contează în acest joc politic mizerabil.
Marea masă de oameni trebuie şi poate să-şi impună punctul de vedere, să se ştie că noi cei mulţi suntem cei puternici, iar de fiecare dată când se vor lua în discuţie aplicarea unor măsuri împotriva libertăţilor şi drepturilor noastre să se teamă şi de repercursiuni…
Deci, soluţii sunt, se găsesc destule, trebuie doar să la abordăm pragnatic, cu încredere şi curaj, pentru că în fond şi la urma urmelor, ne-am săturat de atâta ipocrizie, de minciuni şi de jafuri la adresa noastră şi a copiilor noştri. De Viorel Sandu pentru FrontPress.ro