De ce se sinucid ungurii ?

Din acest punct de vedere Ungaria depăşeşte până şi Japonia, unde au fost înregistrate în 2009 doar 19 sinucideri la 100.000 de locuitori. Aceeaşi cifră este în Finlanda de 18 sinucigaşi la 100.000 de locuitori, 14, 2 în Franţa, 14 în Elveţia, 13,2 în Polonia şi 12,6 în Austria (ultimele două fiind ţări catolice). Statele cu cea mai scăzută rata a sinuciderilor în Europa sunt: Grecia (2,9), Italia (4,8) şi Marea Britanie (6,1).

În România, rata sinuciderilor este 12,9 la 100.000 de locuitori – însă trebuie menţionat faptul că această cifră este influenţată de prezenţa a 1,5 milioane de etnici maghiari în România. Astfel, judeţul Harghita a fost înregistrată în anul 2008 o rată de 28,8 sinucideri la 100.000 de locuitori, cu mult mai mare decât media pentru întreaga Românie.

În secolul al XX lea, Ungaria a avut o istorie tristă a sinuciderilor. Conform statisticilor oficiale, rata sinuciderilor a început să crească abrupt în anii ’50 pentru ca în anii ’70 – ’80 să atingă un maxim de 45 de sinucideri la 100.000 de locuitori. Rata mare a sinuciderilor în Ungaria s-a păstrat şi în anii ’90, însă a început să scadă dupa anul 2000 în urma desfăşurării unor programe guvernamentale destinate combaterii acestui flagel. Totuşi Ungaria şi-a păstrat primul loc între statele europene.

În Budapesta metoda favorită a sinucigaşilor este să sară de pe impresionantele poduri care traversează Dunărea. De multe ori acest gest are o mare componentă exhibiţionistă: sinucigaşul anunţă posturile de ştiri (care în anii ’90 se întreceau în transmiterea în direct a săriturii mortale) şi de cele mai multe ori işi dă foc înainte de saltul în gol.

Însă aceste gesturi nu constituie o noutate la Budapesta. La sfârşitul secolului al XIX lea în Budapesta a fost inaugurat podul Sfânta Margareta – care a fost imediat preluat de ungurii care decideau să îşi incheie socotelile cu viaţa. Pe 22 august 1877, poetul Janos Arany chiar a dedicat un poem sinucigaşilor care se înghesuiau pe podul Sfânta Margareta, poem însoţit de o gravură sugestivă realizată de Mihaly Zichy.

În anul 2001, psihiatrul sloven A. Marusic a lansat teoria conform căreia maghiarii sunt mai înclinaţi spre sinucidere datorită moştenirii lor genetice uralo-altaice, publicată în British Journal of Psychiatry.

Marusic porneşte de la constatarea ca în Europa ţările cu cea mai mare rata a sinuciderilor sunt Ungaria şi Finlanda, ai căror locuitori mai împărtăşesc o caracteristică: faptul că 90% din genele lor sunt europene şi 10% sunt uralice. Din punct de vedere istoric, actualul teritoriu al Ungariei a fost ocupat în secolul al IX -lea de 100.000 până la 300.000 de migratori veniţi din Asia Centrala, alcătuind un procent de 10-25% din populaţia existentă în acel moment.

În Europa exista o puternică tradiţie a fabricării şi consumului de alcool (sub forma vinului, berii sau cidrului) – însă populaţiile din Asia Centrală nu cunoşteau alcoolul. Teoria lansată de Marusic susţine că membrii triburilor uralo-altaice veniţi în Europa, a căror structură genetică nu era compatibilă cu consumul de alcool, sunt strămoşii popoarelor care în prezent înregistrează rate ridicate de sinucidere.

Genele amintite sunt responsabile pentru o procesare greşită a alcoolului care duce la instalarea rapidă a alcoolismului şi la dezvoltarea de tulburări mentale care favorizează sinuciderea.

Gena ADH2-2 este una extrem de comună printre ruşi, iar cercetătorul Ogurtsov a demonstrat în anul 2001 că există o legătura directă între această genă şi dependenţa de alcool şi ciroza. Datele statistice au mai indicat faptul că purtătorii acestei gene sunt mult mai predispuşi unor răspunsuri emoţionale negative (agresivitate si depresie). Aceeaşi genă pare să fie prezentă la maghiari, ruşii dobândind-o în urma faptului că au fost dominaţi mai bine de 300 de ani de tătari, la rândul lor o populaţie uralo-altaică. De George Damian – Historia