Printre primii care au anunţat moartea lui Nicador Florea Codreanu a fost profesorul universitar Ion Coja. “Ce să zic? Deocamdată atât: a dus cu demnitate povara unui nume atât de glorios! Nu l-a făcut de ocară, nu l-a compromis! Povara unei ascendențe, a unei înrudiri cu însăși mitologia românească cea mai scumpă inimiii de român… Cred că a greșit familia că nu a anunțat vestea săvârșirii din viață a unui om la al cărui catafalc s-ar fi adunat mulți români dintre cei mai români în nădejdea că prin Nicador Codreanu, prin prezența lor la îngropăciune, vor transmite o fărâmă măcar din câte ar avea să le spună celor ce nu mai sunt și spre care a pornit în cel mai lung drum al său Nicador Codreanu!… Dumnezeu să-l odihnească pe Nicador Codreanu cu tot neamul său!”, a declarat acesta.

Nicador Florea a fost fiul lui Horia Zelea Codreanu, frate al “Căpitanului” Corneliu Codreanu. S-a născut la 27 septembrie 1935 şi a fost mereu mândru de prenumele Nicador. Cu doi ani înainte de naşterea acestuia, preşedintele Consiliului de Miniştri, I.G. Duca, era împuşcat în Gara Sinaia, de un grup format din Nicolae Constantinescu, Ion Caranica şi Doru Belimace. Grupul a rămas în istorie drept “Nicadorii”, cuvânt compus din primele silabe din prenumele fiecăruia dintre participanţii la acel act “de pedepsire” a premierului, acuzat de “de acte anti-legionare şi de trădare a ţării” deoarece în preajma alegerilor din decembrie 1933, I.G. Duca a ordonat arestarea şi închiderea a mii de naţionalişti români. Peste 11.000 de legionari au fost ridicaţi de la casele lor şi aruncaţi în închisoare şi mii de locuinţe au fost devastate. Valul de violenţă s-a soldat cu 18 morţi de partea legionarilor.

Tatăl Horia “cutreiera munţii cântând cântece legionare”, dar a murit în 1941. Nicador a fost crescut de mamă, în cartierul Tei din Bucureşti. Anul 1947, când numele oficial al statului român devenea Republica Populară Română, l-a prins pe fiul de legionar în şcoala generală. Avea 12 ani şi, orfan de tată, s-a văzut nevoit să lucreze.

Între ‘44 şi ’47, vânduse din casă pian, mobilă, ca să aibă ce mânca. Mai întâi a lucrat la descărcat vagoane în Gara Obor, apoi la cărat borduri. Când a ajuns la liceu, a fost dat afară din şcoală. “Eram un paria, eram ostracizat. 30.000 de elevi au fost excluşi din şcoli. Soră-mea a fost dată afară din facultatea de chimie, cealaltă soră din liceu, frate-miu din facultate”, declara în 2010 Nicador Zelea Codreanu într-un interviu pentru Evenimentul Zilei. Au urmat ani în care a fost rugbyist, căra saci la moara Assan, a fost şofer pe troleibuz şi autobuz, apoi a lucrat prin balastiere, apoi la Salvare. A fost dat afară de peste tot, de multe ori din cauza numelui. Deşi nu era legionar pe hârtie, a fost mereu cu sufletul: “Mergeam cu unchiu-miu la peşte şi îmi povestea. Cum a murit tata, ce spunea Căpitanul… Nu aveam cum să nu fiu şi eu legionar”.  După 1990, a făcut rost de bani, şi-a cumpărat un camion şi a devenit propriul patron.

Nicador Florea Codreanu a înfiinţat în anul 2000 Asociaţia Acţiunea Română, când a fost înregistrată ca persoană juridică la Judecătoria Sectorului 2 din Municipiul Bucureşti. Acesta a înfiinţat în 2003 şi ziarul Cuvântul Legionar, care a apărut periodic, timp de mai mulţi ani. Prin intermediul publicaţiei, Nicador Florea Codreanu se distanţa de „actele” comise de Horia Sima şi cerea o „reîntoarcere” la principiile fondatoare ale Mişcării Legionare, aşa cum au fost ele concepute de Codreanu. Nu a reuşit să creeze o organizaţie puternică în peisajul naţionalist românesc, având în jurul lui doar o mână de adepţi. Printre cele mai vizibile acţiuni ale acestuia erau participările la comemorările de la Tâncăbeşti, unde era omagiat Corneliu Codreanu. Sursa: FrontPress.ro