Participanţii la marşul devenit deja tradiţional, prima ediţie având loc în 2004, au sfidat interzicerea manifestaţiei de către autorităţi şi au aprins mai multe torţe şi au purtat portrete ale generalului, precum şi drapele naţionale sau steaguri negre în semn de doliu şi respect. Tinerii au mai scandat lozinci patriotice şi au intonat imnul naţional. Marşul, organizat de Uniunea Naţională Bulgară, a avut ca punct final casa unde a fost împuşcat generalul, în acel loc fiind depusă o coroană comemorativă.

Ca de fiecare dată, anterior demonstraţiei, mai multe organizaţii “antifasciste” au cerut autorităţilor locale, în cel mai pur stil “democratic”, să interzică marşul naţionaliştilor. Spre deosebire de anii trecuţi, edilii au cedat presiunilor şi nu au aprobat acţiunea anticomunistă. Cu toate acestea marşul a avut loc, fără incidente.

În anii precedenţi naţionaliştii români au întreţinut cu omologii lor bulgari relaţii cordiale, participând regulat la manifestaţia din capitala statului vecin. Deasemenea nu de puţine ori liderii Uniunii Naţionale Bulgare au vizitat România şi au participat la tabere de vară sau la acţiuni precum mitingul de Ziua Naţională din 2008. Din nefericire, în ultima perioadă naţionaliştii de la sud de Dunăre s-au axat tot mai mult pe un discurs şovin, cu un accentuat element antiromânesc, prin invocarea mitului“Dobrogea, pământ bulgăresc”, militând pentru anexarea acestei provincii istorice româneşti.

Din păcate, ostilitate faţă de statalitatea României au manifestat şi etnicii bulgari din Ucraina, aceştia catalogând ţara noastră ca fiind o“entitate artificială”.

Deasemenea etnicii bulgari s-au dedat la provocări antiromâneşti şi în Basarabia. Aceştia au cerut anul trecut Chişinăului, capitala celui de al doilea stat românesc, autonomie administrativă şi culturală, sporind şi mai mult tensiunile inter-etnice din regiune.

La marşul de sâmbătă, pe lângă generalul Lukov, a fost omagiat şi Vasil Levski, un erou al luptei de eliberare antiotomane din secolul al XIX-lea. La vârsta de 20 se ani a fost uns diacon, dar viața de călugăr nu l-a atras, așa că în 1862 a fugit în Serbia, unde s-a înrolat ca voluntar în “Legiunea bulgară” organizată și condusă de Gheorghi Rakovski, participând astfel la ostilitățile sârbo-turce. Din această perioadă datează și pseudonimul “Levski” (ca un leu), deoarece în timpul unui exercițiu de instrucție a făcut un salt lung, considerat de colegii săi că este precum săritura unui leu. În perioada 1862-1868, Levski a participat la aproape toate atacurile armate duse de bulgari împotriva Imperiului Otoman.

În 1869, Levski a început să organizeze comitete locale, pentru ca în 1872 să cutreiere Bulgaria spre a înființa o rețea de nuclee revoluţionare în sute de orașe și sate bulgărești, subordonate unui guvern clandestin cu sediul în orașul Loveci. Dispuneau de arme, erau organizați în detașamente cu misiunea de a pedepsi trădătorii și oficialitățile turcești.

În toamna anului 1872, în cursul jefuirii unui oficiu poștal turcesc, în scopul procurării de bani pentru cumpărarea de arme, poliția turcă a luat urma unora din comitete, inclusiv a sediului din Loveci. Levski a fost capturat de autoritățile turcești la 27 decembrie 1872 în hanul din satul Kakrina, în apropiere de Loveci, se pare în urma unei trădări. A fost apoi transferat la Veliko Târnovo, pentru interogatorii, iar la 4 ianuarie 1873 a fost transferat la Sofia, unde a fost judecat și condamnat la moarte prin spânzurare.

Generalul Hristo Lukov s-a născut în 6 ianuarie 1888, la Varna. A absolvit Şcoala Militară a Majestăţii Sale în 1907 şi a luat parte la mai multe bătălii importante din timpul primului război mondial. În 1935 a devenit Ministru de război, funcţie deţinută până în 1938. S-a dedicat apoi mai mult activismului social-politic ca lider al Uniunii Legiunilor Naţionale Bulgare (SBNL), principala organizaţie naţionalistă radicală din ţara vecină. A susţinut mereu aderarea ţării sale la puterile Axei, alături Germania şi Italia.

Ca un fapt inedit, în timpul Conferinţei Naţionale a SBNL, din noiembrie 1942, se ia decizia formării unui corp de voluntari care să sprijine forţele germane din nordul Africii, conduse de legendarul Romel. Această iniţiativă nu s-a mai concretizat, deşi sute de tineri entuziaşti s-au oferit voluntari, deoarece generalul este asasint de comunişt în 13 februarie 1943. Acesta a fost împuşcat cu sânge rece în pragul uşii casei sale şi în faţa fiicei lui. A fost înmormântat cu onoruri militare, la eveniment participând mii de legionari, ţarul Bulgariei şi patriarhul ortodox, alături de alţi politicieni de rang înalt ai vremii. Sursa: FrontPress.ro