Onoruri pentru profesorul Ciobanu, la 90 de ani!
24 March
02:00 2015
Cheia municipiului Roman este la Gheorghe A.M. Ciobanu
Profesorul, omul de cultură şi cetăţeanul de onoare al municipiului Roman Gheorghe A.M. Ciobanu a primit, cu ocazia împlinirii a nouă decenii de viaţă, cheia municipiului Roman. Este pentru prima dată când o persoană primeşte cheia municipiului din partea reprezentanţilor administraţiei publice locale. Evenimentul a avut loc la Primăria Roman, de faţă fiind numeroşi angajaţi ai instituţiei.
“Domnul profesor Gheorghe A. M. Ciobanu rămâne o lumină pentru generaţii întregi de elevi şi studenţi ai şcolii romaşcane. În total, şase decenii dedicate activităţii didactice, de-a lungul căreia a predat 63 de discipline. În toată această perioadă, s-a dovedit a fi un cadru didactic apreciat pentru erudiţie, pregătire profesională şi metodică. Matematica i-a format o disciplină interioară care i-a folosit întreaga viaţă. El a rămas în memoria elevilor ca profesorul arhetip, un adevărat magician al verbului, un pedagog desăvârşit, cu logică de matematician şi sensibilitate de om al literelor. El a susţinut lunar, timp de 22 de ani, audiţii muzicale la Palatul Culturii din Iaşi. A susţinut, de-a lungul anilor, numeroase vernisaje. S-a remarcat prin cronici artistice, prin cărţi, a fost gadza multor evenimente culturale din Roman. Timp de 25 de ani, a fost prezentatorul teatrului de amatori din Roman”, a spus Laurenţiu Dan Leoreanu, primarul municipiului Roman şi fost elev al profesorului Gheorghe A. M. Ciobanu.
Gheorghe A.M. Ciobanu s-a făcut remarcat în publicistica locală şi moldavă ca eseist, publicist, critic de artă, muzicolog şi scriitor, publicând peste 800 de articole gen eseu, opiniile sale regăsindu-se în publicaţii precum: Cronica Romanului, Gazeta de Roman, Ziarul de Roman, Școala Nouă, Cronica de Iaşi etc. Datorită activităţii sale, Gheorghe A. M. Ciobanu a primit mai multe distincţii: cetăţean de onoare al Romanului, Ordinul Meritul Cultural, Medalia Jubiliară «Mihai Eminescu», premiul al III-lea la secţiunea presă scrisă, la prima ediţia a Premiilor Jurnalismului de Educaţie, organizat de Comisia Naţională a României pentru UNESCO, Distincţie de Excelenţă în cadrul Galei Excelenţei Romaşcane. În nouă decenii de viaţă, distinsul profesor romaşcan a susţinut peste 3.000 de conferinţe, a scris numeroase publicaţii, dar a compus şi muzică.
“La împlinirea a 90 de ani de viaţă, îi dorim domnului profesor sănătate, bucurie şi putere. Și îi mulţumim că a fost mereu o rădăcină şi un trunchi, de unde ne-am tras sevă şi vigoare. Noi, azi, vrem să-l ocrotim, să-l avem mereu aproape. Vă mulţumim, cu dragoste, domnule profesor!”, a fost urarea pe care i-a făcut-o primarul Laurenţiu Dan Leoreanu profesorului Gheorghe A.M. Ciobanu.
Discursul său, de aproape jumătate de oră, a fost răsplătit cu multe aplauze şi cu multe zâmbete de cei prezenţi luni, 23 martie, în sala de şedinţe a Primăriei Roman.
Profesorul Gheorghe A.M. Ciobanu a primit “Crucea Moldavă” de la Mitropolia Moldovei si Bucovinei
Reprezentanţi ai autorităţilor locale, cadre didactice şi oameni de cultură şi-au dat întâlnire duminică, 22 martie, la Catedrala Arhiepiscopală “Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Roman, pentru a-l sărbători pe profesorul Gheorghe A.M. Ciobanu, personalitate a culturii nemţene, la împlinirea a nouă decenii de viaţă. Evenimentul a fost organizat de Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului, în colaborare cu Editura “Muşatinia” din Roman, care a făcut posibil ca lucrările scrise de profesorul Gheorghe A.M. Ciobanu să vadă lumina tiparului. La eveniment au participat: ÎPS Ioachim, arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, preot doctor Dragoş Alexandru Munteanu, protopop de Roman, profesorul Laurenţiu Dan Leoreanu, primarul municipiului Roman, Emilia Ţuţuianu, directorul Editurii “Muşatinia”, profesorul Viorel Stan, inspector şcolar general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Neamţ, profesoara Mihaela Tanovici, directorul Colegiului Naţional “Roman-Vodă”, preot profesor Gheorghe Smerea, directorul Liceului Teologic “Episcop Melchisedec”, profesor Gabriela Dascălu, director al Colegiului Tehnic “Petru Poni”, profesorii Minodora şi Vasile Ursachi, preoţi din Protopopiatul Roman, cadre didactice şi elevi, romaşcani care îl preţuiesc pe “teologul laic al culturii romaşcane”, aşa cum l-a numit ÎPS Ioachim.
Preotul Valentin Băltoi, consilier cultural al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, a prezentat o biografie a distinsului dascăl. Profesoara Mihaela Tanovici a vorbit despre modelul oferit de profesorul Gheorghe A.M. Ciobanu pentru elevi şi cadre didactice, redând mărturii ale foştilor săi elevi. Cuvinte alese au rostit şi doctorul Virgil Răzeşu, profesoara Mihaela Băltoi, de la Colegiul Naţional “Roman-Vodă”, şi Emilia Ţuţuianu, la sărbătorirea unei “legende vii a culturii romaşcane”. Un cuvânt de mulţumire a fost transmis şi de inspectorul şcolar general: “Vă mulţumim pentru că existaţi, domnule profesor Gheorghe A.M. Ciobanu”, a spus profesorul Viorel Stan.
Fost elev şi, apoi, coleg de catedră cu sărbătoritul, primarul municipiului Roman şi-a exprimat recunoştinţa faţă de distinsul profesor. În cinstea profesorului Ciobanu, corala “Paraschevi” a Catedralei Arhiepiscopale, dirijată de Ionuţ Vâlcu, a oferit invitaţilor un moment muzical deosebit.
Profesorul Ciobanu va bea din izvorul de sub catedrală, dătător de energie
În semn de respect şi apreciere pentru întreaga activitate didactică şi publicistică, la propunerea ÎPS Ioachim, din partea ÎPS Teofan, mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, profesorului Gheorghe A.M. Ciobanu i-a fost oferită “Crucea Moldavă”, cea mai înaltă distincţie a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.
“Primul motiv care ne-a determinat să-l chemăm aici, la catedrală, pe profesorul Gheorghe A.M. Ciobanu, este acela că face parte dintr-un panteon al personalităţilor romaşcane şi nu numai. De fiecare dată, aici, la Roman, s-a accentuat această legătură intrinsecă între cultură şi cult, adică între Şcoală şi Biserică, cele două instituţii emblematice pentru promovarea şi susţinerea culturii şi spiritualităţii româneşti. Domnul profesor caută să descopere şi să propună alte sensuri, alte valori ale existenţialităţii, căci mergerea noastră este continuă. Pe viitor, seminariştii ar trebui să se aplece cu atenţie asupra scrierilor domnului profesor Ciobanu şi să scoată din ele duhul teologic. Domnul profesor vorbeşte întotdeanuna de «meta», care înseamnă «dincolo», adică infinit, şi ne propune să descoperim alte sensuri ale existenţialităţii. La 90 de ani, nu te mai aştepţi la multe, aştepţi marea înserare care va veni într-o zi sau alta. În biserică, noi spunem că îngerii cântă, îl slăvesc pe Dumnezeu. Faceţi linişte în sufletul vostru şi intraţi în universul angelic. Domnul profesor trebuie să mai stea aici, pe pământ, mai ales că predecesorul meu, arhiepiscopul Luca, a trăit 100 de ani. Ştiţi de ce a trăit 100 de ani? A băut apă din izvorul aflat sub Catedrala Arhiepiscopală. Este o apă dătătoare de energie, din care o să-i dăm să bea şi domnului profesor Ciobanu, pentru a avea timp să termine ce a început”, a spus ÎPS Ioachim, arhiepiscopul Romanului şi Bacăului.
Emoţionat, distinsul profesor a mulţumit tuturor celor care au fost prezenţi şi au vorbit în sfântul lăcaş. “Nu mă aşteptam ca muşatinii mei scumpi să facă roată în jurul meu. Mulţumesc tuturor celor care mi-au spus că sunt cel mai iubit dintre pământeni. Pentru că tot am vorbit de «Mioriţa», am să parafrazez această baladă: «Şi de-o fi să mor / În câmp de mohor / Să fiu îngropat / În spatele urbii / Să mi-aud muşatinii»”, a spus, în încheiere, profesorul Gheorghe A.M. Ciobanu.
Seara de la Catedrala Arhiepiscopală s-a încheiat cu oferirea de flori, din partea celor prezenţi, distinsului profesor şi om de cultură.