Expresia “legendă urbană” a apărut în Statele Unite, la finalul anilor ’70, fiind definită ca “o întâmplare care nu a avut loc niciodată, dar este povestită ca şi cum ar fi adevărată”. Aceste mituri ale oraşelor sunt o versiune modernă a legendelor din folclor. În Timişoara, legendele urbane au înflorit în perioada comunistă, dar există şi unele mult mai vechi.

Una dintre cele mai cunoscute legende urbane ale oraşului este legată de Nicolae Ceauşescu. Se spune că dictatorul ar fi fost deranjat, atunci când venea la Timişoara şi ţinea discursuri de la balconul Operei, de priveliştea Catedralei Mitropolitane aflată de partea cealaltă a pieţei. Cum regimul descuraja practicile religioase, iar construcţia de locuinţe noi era în toi, Ceauşescu s-a gândit că disconfortul său ar putea fi evitat dacă ar fi construit un bloc între Operă şi Catedrală. Nu există dovezi că această intenţie ar fi fost reală, însă perioada comunistă nu duce lipsă de exemple de decizii aberante.

O altă poveste neconfirmată din timpul comunismului relatează că un nebun a tăiat capul unui om, cu toporul, şi l-a băgat într-o geantă cu care mergea prin oraş. “Gura târgului” spunea că ucigaşul a fost prins după ce a luat un taxi, iar şoferul a observat urme de sânge pe geantă. Taximetristul nu a îndrăznit să spună nimic, însă a mers cu viteză prin oraş, intenţionat, fiind oprit de miliţie.

O legendă urbană mult mai greu de crezut este cea care spune că între Marea Adriatică şi Banat există un imens canal subteran, atât de mare încât este navigabil (cu mini-submarine), iar unele ochiuri de apă din jurul Timişoarei sunt legate de acel canal. Descoperirea făcută prin satelit ar fi fost anunţată de către americani, în mod discret, la întâlnirea dintre Nixon şi Ceauşescu, în 1969. La unul dintre aceste ochiuri de apă, aflat acum practic în oraş, în Freidorf, se zvonea în anii ’70 că au fost văzute utilaje ciudate, care lucrau noaptea, unii speculând că ar fi chiar mini-submarine. Desigur, aşa cum îi şade bine unei legende urbane, nu există martori la “prima mână”.

Tot din perioada comunistă vine legenda bunkerelor de sub Parcul Botanic, dar şi cea a tunelelor de sub oraş, vechi de sute de ani, însă exploatate în secret de securişti.

Timişoara are, de altfel, legende urbane din toate epocile. Un frumos pod pietonal traversează canalul Bega, între străzile Ady Endre şi Andrei Mureşanu. „Legenda urbană” spune că acest pod, numit Ancora de Aur, după o cafenea care exista în apropiere atunci, la 1891, ar fi fost construit pe baza unei schiţe originale a marelui arhitect francez Gustave Eiffel din Paris, realizatorul celebrului turn metalic ridicat în capitala Franţei cu ocazia Expoziţiei Universale din 1889. Povestea a apărut, probabil, datorită stilului construcţiei şi a faptului că Gustave Eiffel a proiectat mai multe construcţii în România, printre care şi podul de peste Prut de la Ungheni.

Legenda “pomului breslelor” vine din vremea Imperiului austro-ungar, este bazată pe povestea lui Faust şi aminteşte de calfa de lăcătuş care voia să facă lacăte pe care să nu le poată sparge nimeni; tocmai diavolul l-a învăţat cum să facă aceste încuietori, însă preţul a fost pe măsură: tânărul a trebuit să-şi ofere diavolului sufletul drept răsplată. În amintirea acestei legende calfele din diferite bresle, care ajungeau în călătoriile lor prin Timişoara, obişnuiau să bată în acest pom câte un cui care purta însemnul breslei respective. Trunchiul original se află acum la muzeu, iar în nişa clădirii de pe strada Proclamaţia de la Timişoara, numărul 3, se află o replică.

Tot de acum sute de ani vine şi legenda clădirii în care acum se află Liceul Pedagogic, care ar fi bântuită de sufletele oamenilor ce au murit aici în perioada cât clădirea a fost spital pentru bolnavii de ciumă.

Acestea sunt doar câteva dintre legendele urbane ale Timişoarei, iar numărul lor poate ajunge la zeci sau chiar sute, pentru că, pe lângă poveştile oraşului, aproape fiecare cartier are porţia sa de mituri. De Vali Silaghi – Adevarul