De fapt, acum asistăm la ultima fază a pregătirilor pentru o revoluţie în sistemul financiar global. Până acum, instituţiile financiare supranaţionale, adică FMI şi Banca Mondială, se aflau sub controlul american şi nu făceau altceva decât să promoveze politica americană, condiţionând creditele acordate de aceste instituţii de îndeplinirea unei agende politice şi economice vădit proamericane. Odată cu declanşarea crizei economice globale, a devenit evident că un sistem în care atât moneda de bază cât şi instituţiile supranaţionale sunt controlate de SUA nu mai corespunde realităţii economice şi ţările BRICS (Brazilia, Rusia, India, China, Africa de Sud) au încercat să iniţieze o resetare a sistemului. Chiar şi în interiorul sistemului financiar occidental s-au găsit persoane care au acceptat realitatea şi au încercat să promoveze o reformă atât a sistemului financiar cât şi a structurilor financiare supranaţionale. Printre susţinătorii acestei reforme radicale s-a numărat şi Dominique Strauss-Kahn. Motivul real pentru care s-a organizat „mazilirea” şefului FMI a fost dorinţa acestuia de a transforma FMI într-o structură care să reprezinte în mod echitabil toate forţele economice ale lumii şi să gestioneze crearea unui sistem financiar în care un „coş de valute” ar fi înlocuit dolarul american în calitate de monedă de bază a sistemului monetar global.

După operaţiunea de discreditare a lui Strauss-Kahn, FMI nu a mai putut fi folosit ca o platformă pentru reformarea sistemului financiar internaţional şi, pentru o perioadă, ţările BRICS s-au limitat la oferirea opţiunilor de finanţare alternativă pentru ţările care nu au mai dorit să fie dependente de FMI. În acest context se înscriu atât creditele acordate de China ţărilor din Africa, Europa (Ungaria, Portugalia) cât şi creditele acordate de Rusia pentru realizarea unor proiecte în Serbia şi America Latină. Destul de rapid, a devenit clar că eforturile individuale sunt insuficiente şi s-a ajuns la necesitatea creării unui „FMI paralel” care să poată rezolva radical problema reformării sistemului financiar internaţional. În prima fază, Banca de Dezvoltare a BRICS va avea la dispoziţie echivalentul a 100 de miliarde de dolari pentru acordarea de credite ţărilor care nu doresc să se supună cerinţelor FMI.

Acceptarea invitaţiei de participare la acest proiect este o ultimă şansă pentru SUA şi Marea Britanie de a se integra în acest nou sistem financiar în condiţii acceptabile şi onorabile. Participarea la acest proiect va necesita sacrificii financiare şi politice din partea SUA, mai ales în condiţiile în care recent s-a ajuns la o reducere automată a bugetului american, reducere care a avut consecinţe grave şi neplăcute asupra forţelor armate americane. În contextul economic actual, Banca de Dezvoltare a BRICS nu este un concurent pentru FMI şi BM, ci un înlocuitor al acestora. Toate ţările BRICS, dar mai ales China şi Rusia, deţin atât de multe obligaţiuni americane încât chiar şi o vânzare parţială a acestora ar provoca o prăbuşire imediată a pieţei obligaţiunilor SUA şi ar provoca o creştere dramatică şi instantanee a costurilor de împrumut pentru guvernul de la Washington. Marea Britanie se află într-o situaţie identică, ba chiar şi mai vulnerabilă după ce a pierdut ratingul de „triplu A”. Dintr-o anume perspectivă, se poate spune că ţările BRICS au ajuns să ţină „pistolul financiar” la tâmpla economiei americane şi prin acest fapt se pot explica aspecte ale comportamentului recent al Washingtonului. America şi Marea Britanie vor trebui fie să se alăture noului sistem, fie să sufere consecinţele existenţei într-un sistem financiar global pe care nu-l mai pot influenţa deloc. De Valentin Mândrăşescu – Vocea Rusiei