Fast Food-urile interbelice
Răsfoind gazete vechi am găsit informații despre oameni , locuri sau întâmplări care mi s-au parut interesante și pe care vi le-am oferit mai apoi vouă. De foarte multe ori am scris articolul – l-am așezat frumos în locul lui pe blog și am crezut că am terminat, că subiectul e închis. Dar nu o dată mi s-a întâmplat să găsesc ulterior informații suplimentare – uneori chiar mai interesante decât cele inițiale pe aceiași temă. Așa s-a întâmplat în cazul Piticului din Târgul Moșilor sau al lui Fănică – micul lăutar, personaj pitoresc al străzilor bucureștene.
La fel mi s-a întâmplat și azi: vă spuneam câte ceva, în articolul “Bucureștiul petrece” , despre un occidental bufet automat deschis în capitală, pe bulevardul Elisabeta, in anul 1932. Astăzi, am aflat mult mai multe despre acel adevărat fast food interbelic. Și că nu a fost doar unul ci mai multe. Că “Bufetele automate” erau de mai multe tipuri, pentru oameni, gusturi și pentru portmonee diferite. Sunt sigur că o să vă mire și pe voi cât de inovative erau acele locuri – cred că multe localuri de gen de astăzi ar fi invidioase – și mai cred că, încetul cu încetul, veți renunța să mai folosiți banala expresie “e de pe vremea bunicii” in sens peiorativ. Eu am renunțat deja!
Iar acum “hai la automat”însoțind pe reporterul A.M. al “Realității ilustrate”și pe noua dactilografă a aceleiași publicații, d-ra V.:
 |
| Hai la "Automat" ! |
“ (...) Dar inovaţiile merg întotdeauna mână’n mână. Apariţia la Bucureşti a barului automat, anunţată cu mult înainte prin placarde uriaşe, a stârnit murmure aprinse de curiozitate printre toţi acei cari nu avuseseră prilejul să treacă graniţa.
- Vasăzică, introduci o fisă şi imediat, la câţiva centimetri, îţi apare sandwich-ul, prăjitura sau băutura dorită.Chelnerul şi odată cu el bacşişul, au dispărut. Practică invenţie.
Azi, am intrat în secţia corespondenţei, nu atât spre a dicta trei scrisori
importante, ci mai mult pentru a face cunoştinţa noii dactilografe, d-ra V.
După un scurt prolog, am înregistrat primul succes al ofensivei mele. Am
invitat-o la cinematograf şi a acceptat, trimiţând răspuns acasă că nu poate
veni din motive pe care bineinţeles le-a inventat.
Am văzut împreună filmul şi apoi i-am propus să luăm o gustare. Dar unde? O inspiraţie devenită azi banală : Hai la Automat !
 |
| Un automat pentru... prăjituri |
În faţa noastră apare portalul barului, înrămat într’un nimb de lumină şi cristal. Intrăm şi înaintăm printre mesele mici, în jurul cărora lumea mănancă, vorbeşte şi flirtează.Domnişoara V imi face o confesiune neaşteptată :
— Şti că n’am fost niciodată într’un Automat?
— Dă-mi voie atunci să-ţi explic cum merge aparatul. În schimbul banilor capeţi del a cassă, pe care o vezi, nişte fise. Uite, aci strecori două fise. Aşa! Iar suportul acesta de email alb, face o mică rotaţie şi-ţi prezintă prompt, o bucată de pâine, acoperită cu o bucăţică de şuncă şi o folie de castravete. Desigur îţi plac mai mult icrele. Poftim!
- Merci, foarte drăguţ. Vai, dar am impresia că sandwich-ul nu e tocmai proaspăt!
- Sunt convins. Aceasta e motivul pentru care lumea se grămădeşte la automatul deschis mai recent. Să ocupăm mai bine o masă şi să mancăm două menu-uri fixe.
 |
| Automat pentru...băuturi |
Comand şi peste puţin timp, chelnerul soseşte deodată cu hors d’oeuvre, friptură şi prăjituri, rostogolindu-şi ochii ca o şopârlă. Nedumerită mă’ntreabă:
- Dacă se serveşte la mese, de ce se mai numeşte localul, automat?”
- Aveţi dreptate, duduie. La primul automat intrai si cumpărat fisă ca să te serveşti singur. În America, fiecare bloc de casă are automatul lui şi nu găseşti alt personal afară de bucătar, casieriţă şi un băiat care adună tacâmurile întrebuinţate. Noi suntem mai boeri, vrem să stăm la masă, să flirtăm cu lumea dinprejur şi de aceea chelnerii şi garderobierele au fost reintegrate în drepturile lor. Desigur ai să mă întrebi ce deosebire e atunci între un restaurant automat şi unul neautomat ? Serviciul la automat e mai rapid, mai prost, preţurile mai puţin piperate, înghesuială mai mare şi economia de bacşiş, o poveste.
- Te cred. dar lumea aceasta nu are casă ?Desigur aici vin numai holteii !
- E ceva adevărat în ceea spui. Dacă numeşti holtei pe cei care vor să scape de obligaţiunea mesii şi de neplăcerea de a-şi vedea consoarta de două ori pe zi. Mai sunt alţii, cari simt nevoia unui flirt inocent în scurta pauză pe care le-au acordat-o soţiile lor vigilente.
Dar poţi vedea şi familii întregi sosind aici. E vraja localului modern, împodobit cu marmoră, sticle mate sau colorate, luminate transparent, mese de cristal cu picioare de nichel lucios care exercită asupra lor o atracţie indescriptibilă. E în acelaşi timp un miraj. De exemplu, domnul de colo a venit cu soţia lui, şi’n mijlocul acestor lumi orbitoare i se pare ca traieşte o aventură.Înţelegi?
- Cum sunteţi voi, bărbaţii!
 |
| Cremă de Olanda ...2 fise |
Ca să-i arăt tovarăşei mele automatele am hotărât să le luăm la rând. Uite aici se mănâncă în picioare. Orice consumaţie e şapte lei: cafea cu lapte, sandwich, cremwurşti sau îngheţată. Doriţi ceva ?
- Merci, nu mi-e foame... Aş dori numai să văd aceste localuri noi. Dar
aci ce e?
Intrăm. Un miros de bucătărie şi o căldură înăbuşitoare foarte puţin ospitalieră, ne întămpină. Într'o cameră alăturată căţiva bărbaţi stau la mese hexagonale. O privire şi ne convingem de clientela dubioasă a locului.
- Hai să plecăm de aici, nu-mi place.
- Ai dreptate. Lumea însă se ospătează bine cu fripturi, salate, tort numai
cu şapte lei. Atât costă şi o sticluţă de vin sau un ţap de bere.Ce zici de aceşti musafiri? Îmi fac impresia unor cavaleri ai crenvirştului sau ai cafelei
cu lapte. Pentru ei automatul cel mai luxos local: pentru cei şapte lei lâncezesc toată toată seara la masă şi-şi dau aere de gentlemani.
 |
| Un alt tip de automat pentru băuturi |
Plecăm. La cateva sute de pași un alt local elegant și discret. Parcă aici n’ar fi automat. Personalul în uniformă, totul lucește de curățenie. Îmi pun
programul în aplicare:
- Două curacao, un griotte, puţin maraschino!
Mixerul se execută zâmbind. E un adevărat vrăjitor între sticlele de liqueruri, absint şi whisky. 0 chelneriţa ne aduce două cristale pline cu lichidul amețitor. Sorbim și ne privim vag, melancolic.
- Ce frumos e la automat! Numai tineret. Așa e în fiecare zi ?
- Da. Deoarece automatul e şi un loc de întâlnire.Dacă te-ai duce acasă după ce ieşi de la birou, n'ai mai avea timp să vii exact la întâlnire.Așa rezolvi și chestiunea rendez-vousului și a mesei. E drept că pentru multe femei prezintă și unele avantagii. Privește acolo în fața mixerului, la scaunele cele înalte. Vezi ce practic e un astfel de scaun ? Pune în evidență linia piciorului ascuns sub masă.
- Ce-mi spui astfel de lucruri. Mai am o oră și trebuie să fiu acasă. Mai luăm ceva?
- Să mai luăm? Cred că nu. Sau... poate... dacă…
 |
| Reporterul A.M și d-ra V. (!?) pe scaune de bar... |
Şi am plecat, ţinăndu-ne de braţ. Cititorule, nu fi indiscret! Pașii noștri se pierd în umbra străzii.
Cineva care a citit această schiță scrisă cu tendința de a prezenta publicului
nouile localuri bucureştene mi-a spus:
- Barurile automate? Ei bine, uite, eu oricâte șnițele aș mânca în picioare, am impresia că nu mă satur.
Şi astfel, printr'o frază simplă, prietenul meu a concretizat atitudinea românului faţă de introducerea automatului.”
Sursa: articolul “Hai la automat !” semnat A.M., apărut în numărul din 11 februarie 1932 al revistei “Realitatea ilustrată”
Circa 1.200 de militari ucrainieni au fost ucişi în ultimele două zile, de la începutul operaţiunii speciale îndreptate împotriva separatiştilor ruşi din Slaviansk, un oraş din regiunea Doneţk. Au mai fost doborâte de insurgenţi 8 elicoptere, alte 15 blindate şi 3 piese de artilerie fiind deasemenea distruse.
Acum 583 de ani, în 30 mai 1431, a fost arsă pe rug Ioana d’Arc, supranumită “Fecioara din Orleans”, eroină naţională a poporului francez din în timpul “Războiului de 100 de ani” (1337-1453), purtat de Franţa împotriva Angliei.
Ioana D’Arc, o viaţă dedicată Bisericii şi eliberării Franţei de sub ocupaţia străină
Este acuzată de erezie de către Universitatea din Paris, care cere să fie judecată de tribunalul Inchiziției. Este
Ce poate învăţa Republica Moldova din criza ucraineană? Din perspectiva asemănării celor două ţări (ambele fiind moştenitoare unui trecut sovietic), cred că se pot trage destul de multe concluzii, însă cu o anumită condiţie: problema Ucrainei trebuie privită drept o criză de sistem, care a generat atât conflicte interne, cât şi înrăutăţirea relaţiilor cu nişte parteneri strategici. Oricare stat este ca un organism viu dotat cu un sistem imun. Când imunitatea slăbeşte, organismul este atacat de paraziţi. Atât timp cât organismul este puternic, paraziţii nu prezintă niciun pericol pentru viaţă. Iată de ce toate problemele Ucrainei trebuie căutate în deligitimarea puterii ca urmare a violenţelor din Kiev din acest an, care s-a soldat cu înlăturarea din funcţie a preşedintelui Viktor Ianukovici şi instaurarea unui regim al ilegalităţii, voluntarismului şi violenţei.
Victoria istorică a naţionaliştilor francezi de la Frontul Naţional (FN) la scrutinul pentru Parlamentul European a scuturat din temelii clasa politică de pe continent. În acest context, Marine Le Pen, lidera FN, s-a lansat într-un atac acid la adresa Germaniei şi a Uniunii Europene într-un interviu acordat săptămânalului german Der Spiegel.
Acum 132 de ani, în 2 iunie 1882, se năştea la Piteşti într-o familie de militari Ion Antonescu, una dintre cele mai controversate figuri istorice din România secolului trecut, prim-ministru, mareşal şi conducător al ţării între anii 1940 şi 1944, în timpul celui de al Doilea Război Mondial.
Vladimir Cârpaci, unul dintre liderii mafiei imobiliare din Timişoara
Clădirea cu etaj a aparţinut familiei unui medic, până la naţionalizarea comunistă, de când a fost folosită ca şi spital. După 1989, imobilul a fost revendicat de Eva Georgescu şi tranzacţionat succesiv de mai multe ori, ajungând în proprietatea soţilor bucureşteni Popescu. Laboratorul şi Secţia de Pneumologie a Spitalului au fost evacuate de executorii lui Cârpaci,
