Drum bun, domnule profesor! Un mic omagiu unui mare OM
28 February
01:20 2015
Ce mică e lumea! “How small is the world” spuneaţi, acum un an şi jumătate, la prezentarea unei lucrări de cercetare în fizica aplicată, realizată de dumneavoastră. O făceaţi pentru a ilustra cum se fac legăturile sau nodurile dintre indivizi, cât de uşor şi de ordonat se poate ajunge dintr-un punct în altul în interiorul acestui ghem de energie cumulată, format din noi, oamenii. Da, spaţiul e atât de îngust pe cât este timpul de finit. Știu că îmi veţi da dreptate pentru că, de la dumneavoastră am învăţat că, în fizica cuantică, continuumul timp-spaţiu este indisolubil. Ce mică e lumea, domnule Diriginte. Dar şi ce scurt e timpul. Și cât de repede trece.
Deşi au trecut douăzeci de ani, parcă azi e ieri, atunci când ne aşezam în băncile clasei a IX-a B, Mate-Fizică, proaspeţi boboci ai LRV-ului. Am fost, în toamna lui ’95, prima generaţie de elevi cărora nu le-aţi mai predat doar Fizica, ci alături de care aţi petrecut şi prima dumneavoastră oră de Dirigenţie. Îmi amintesc cum ne priveam timizi, despărţiţi de necunoaşterea reciprocă, de o catedră şi de o pereche de ochelari. Strânşi de timp şi spaţiu în aceeaşi capsulă de destin. A fost singura clipă îngheţată, T zero-ul din care evoluţia noastră a început a fi modelată la cald de fiinţa dumneavoastră şi din care am început să urcăm precum cârceii de viţă în jurul unui ram tânăr.
Pentru noi aţi fost mai întâi Dirigul. Prietenul căruia îi puteam împărtăşi orice şi la care eram siguri că găsim mereu depozit de sfat bun şi de încredere. V-am simţit, sincer, ca pe un frate mai mare; doar aveaţi atunci vârsta la care a ajuns astăzi generaţia mea. Să ne iertaţi pentru câte bobârnace şi castane aţi primit în cancelarie de la colegii dumneavoastră mai în vârstă şi mai scorţoşi, pentru năzdrăvăniile pe care le făcea B-ul. Și câte ar fi de povestit aici… După o boroboaţă de pomină făcută de noi, aţi venit de la cancelarie transpirat şi roşu la faţă. Aveam ora de Fizică şi eram siguri că vom fi săpuniţi. A urmat clasicul “scoateţi o foaie de hârtie!”, apoi problema despre efectul Doppler cu cei doi delfini care înoată la distanţă orientându-se prin emiterea de ultrasunete… Mă întreb acum: aşa să arate oare modul suprem de exprimare a supărării unui om? Nu v-am auzit niciodată ridicând tonul şi nu v-am văzut vreodată bătând cu pumnul în masă. Ne-aţi învăţat – vorba veche, bătrânească – să ştim de ruşine. Dându-vă pe dumneavoastră, nouă, drept exemplu.
Apoi aţi fost Proful. Orele de Fizică predate de dumneavoastră au fost mereu printre cele mai plăcute şi sunt sigur că vorbesc în acelaşi gând cu colegii mei, mai mari sau mai mici. Cum să nu îţi placă o oră în care o materie exactă e privită ca un joc şi care e predată atât de bine încât pleci din clasă cu senzaţia că ai reţinut atât de bine, iar cunoştinţele noi s-au aşezat atât de firesc peste cele vechi, încât nici nu mai e nevoie să înveţi acasă? Și chiar aşa era. Pentru că, la catedră, aţi pus mereu suflet, pasiune, inimă. Aţi fost un profesor drept, corect şi v-aţi personalizat sincer relaţia cu fiecare elev. Pentru fiecare dintre noi aveaţi măsura potrivită. Blând şi înţelegător cu cei care nu aveau o chemare anume spre materiile exacte, solicitant şi stimulativ cu elita. Din această pepinieră, cum vă plăcea să o numiţi, au crescut mereu vârfuri şi absolut toate generaţiile pe care le-aţi trecut prin modelaj au avut exponenţii lor cu lauri. Aţi iubit materia pe care aţi îmbrăţişat-o şi ne-aţi făcut şi pe noi să fim apropiaţi de ea, prin dumneavoastră. Aţi fost un dascăl de poveste, domnule Diriginte.
Pentru noi toţi aţi fost Omul. Timid, candid, generos. Prieten cu cei care ştiau să vi se apropie. Unii dintre norocoşi, răsplătiţi chiar cu un cântec de chitară. Toţi ceilalţi, cu sinceritatea privirii amplificată de lentila veşnicilor ochelari, cu modulaţia plăcută şi blajină a glasului, cu zâmbetul ştrengăresc. Cu sufletul mare şi bun, ca pita caldă ardelenească.
Aţi păstrat mereu în spirit copilul Mircea, curios şi dornic să afle şi apoi să le spună şi celorlalţi. Aşa aţi continuat să chestionaţi, să căutaţi permanent răspunsuri, îndemnându-ne să vă urmăm, fiecare după a sa pricepere şi chemare. Astfel v-am descoperit, în anii din urmă. Cercetătorul, Doctorul în Fizică aplicată, unul dintre puţinii care se încumetă să ia de coarne două sau mai multe filoane ştiinţifice şi să se avânte în necunoscutul cercetării hibride. Să căutaţi felul în care noi oamenii, bulgări de energie şi sume de procese chimice, influenţăm prin interacţiuni încă neştiute burse de valori, fenomene sociale şi economice macro, poate chiar universale. Toate după reguli simple, clare, logice ale Fizicii, ca un joc al copilăriei.
…
Și pe neaşteptate, fără să ştim că avem oră, fără să putem măcar chiuli, ne-aţi pus să scoatem din nou o foaie de hârtie…
Îndrăznesc să ies în faţa clasei şi să vă mulţumesc pentru tot ceea ce ne-aţi dăruit nouă, elevilor dumneavoastră. Să ne iertaţi pentru clipele în care poate v-am judecat cu ignoranţă şi pentru că nu am ştiut să va preţuim mai mult.
Mi-ar plăcea să ştiu că veţi primi un laborator formidabil, perfect, aşa cum vi l-aţi putea închipui şi dori. În care Dirigintele să vă permită să lucraţi după bunul plac la împletituri de string-uri şi la miniaturi de quark-uri, la lucrarea care n-a început şi care nu se va termina vreodată. Iar atunci când ne vom revedea, să ne povestiţi ce aţi mai descoperit şi să ne cântaţi la chitară.
Drum bun, domnule Profesor Mircea Gligor
Theodor Dumbravă
Promoţia 1995 – 1999, Liceul Roman Voda, profilul Matematică – Fizică, clasa B