Pofta buna !
↧
↧
Festival
Festival nationalist paneuropean, cu participarea Romaniei (FOTO)
Partidul naționalist catolic Forța Nouă din Italia a organizat între 27 și 29 iunie Festivalul Mediteranean, un eveniment care a reunit reprezentanții mai multor mișcări identitare din Europa, inclusiv din România.La evenimentul din regiunea Calabria, care a inclus conferințe, dezbateri, întreceri sportive și concerte, au participat delegații din toată italia, dar și din Marea Britanie, Polonia și Spania. Din partea României a fost prezentă o delegație a Noii Drepte, condusă de Cristian Dumitriu, responsabilul organizației pentru relațiile externe. În prealabil au mai fost anunțați și participanți din Cipru și Suedia, dar aceștia nu au mai ajuns.
Participarea Noii Drepte s-a dorit un semnal camaraderesc menit să tempereze nemulțumirile românilor legate de colaborarea Forţei Noi cu organizaţii maghiare revizioniste, precum Jobbik sau HVIM, ambele ostile României. De fapt, când vine vorba de relațiile româno-ungare, Forța Nouă nu are o politică unitară la nivel de partid. Practic, filialele nordice ale formațiunii italiene și cadrele mai tinere continuă să întrețină relații cu organizațiile maghiare, în timp ce militanții mai vechi ai Forței Noi și filialele din sud sunt pentru continuarea colaborării cu Noua Dreaptă, un exemplu în acest sens fiind și participarea unei delegații din peninsulă la marșul comemorativ de la Tâncăbești de anul trecut. Sursa: FrontPress.ro
↧
Jaga Jaga
↧
Sfaturi
Sfaturi pentru îngrijirea frumuseţii… dar nu numai
După cum vă spuneam şi altădată, mi-a plăcut întotdeauna să citesc rubrici gen “Poşta redacţiei”. Le citeam, fiind singurele disponibile, pe cele care apăreau în publicaţiile romăneşti de până în anul 1989 - gen “Săptămâna” sau…”Scânteia tineretului”. De aceea, frunzărind periodice interbelice, nu am ocolit acest gen de rubrici. Aşa am găsit “Colţul Celinei” din “Ilustraţiunea română”, “Sfaturi pentru îngrijirea frumuseţii” şi “De vorbă cu cititorii “ din “Realitatea ilustrată” sau “Poşta redacţiei” din “Moda Nouă Ilustrată”. Am selectat pentru voi doamnelor, domniţelor şi …domnilor, sfaturi cosmetice şi de…viaţă date cu mult umor de Laura cititorilor revistei " Realitatea ilustrată"în anul 1930. Cine era Laura ? Ne-o spune chiar ea într-un răspuns dat unei cititoare:
MARTA L.
 |
Săpunul Palmolive în 1930 |
“ Mă întrebi ce studiu si ce cunoştinţe am, de m’am apucat de această rubrică. Nimic alta decât o licenţă în farmacie si un lung stagiu la Paris, pe la diferite institute de frumuseţe. Eşti satisfăcută ? “
Dar oare voi, cititori de articole apărute în mediul on-line prin anul 2014, sunteţi satisfăcuţi de răspunsul Laurei ? Vă invit oricum să facem împreuna o vizită în lumea anului 1930. Pentru ca atmosfera să fie cât mai apropiată de cea a epocii, voi însera în articol reclame la produse cosmetice apărute în revista "Realitatea ilustrată"în anul 1930. Veţi fi poate miraţi să regăsiţi în reclame nume de branduri pe care le considerăm “ale epocii noastre”:
MARCO
“ Un sistem de aparat electric cu care să-ţi tratezi neurastenia la ţară ? Iată ceva la care nu m’am gândit în viaţa mea. Mărturisesc că habar n’am. Dar spune-mi rogu-te mai întâi de unde ai electricitate la ţară? Ori e probabil un sat în altă parte, nu la noi. După câte ştiu eu, satele noastre nu au instalată lumină electrică şi case prevăzute cu priză electrică în perete, ca să adaptezi eventual un aparat. Poate în anul 2000; până atunci mai va...“
LELIS
 |
Crema de zi şi crema de noapte NIVEA |
“ Îmi spui că ai braţele păroase, ca ale unui urangutan şi vrei să faci electroliză? Mă mai întrebi în cât timp te vei scăpa, de tot părul de pe ele. Depinde; electroliza constă în vârârea câte unui ac la rădăcina fiecărui fir de păr şi distruge maximum de 10— 15 fire la o şedinţă. Deci socoate şi d-ta. După mine, cred că în 50— 60 ani vei avea braţele ca porţelanul, dar după cum vezi, trebue multă răbdare. ”
TEREZA GHEORGHENI
“ Năstruşnică idee ai avut acum câţiva ani, să-ţi tunzi părul de pe obraz cu foarfeca. Şi mai ales perseverenţa cu care ai urmat acest sport, de câţiva ani încoace. Nu mă miră că pârul s’a întărit ca firele de sârmă. Tunderea probabil că i-a priit minunat. Încetează însă imediat cu această ocupaţie, căci altfel părul va deveni ca scobitorile de lemn. Fă o soluţie de apă oxigenată de 20 de volume la 100 gr., în care vei pune 10 gr., amoniac şi tamponează cu vată uşor în fiecare seară părul, ce s’a încăpăţânat să apară mereu. După 3 săptămâni de răbdare, vei obţine un rezultat satisfăcător.“
UNEI NEDUMERITE
 |
| Pastă de dinţi COLGATE ' S |
“ Am citit cu răbdare cele 6 pagini scrise mărunt — şi dacă nu am dat în neurastenie, este numai că sunt tare de constituţie. Mata încă n’ai înţeles rostul acestei rubrici — zău iartă-mă, dar mă mir.
Tot ce cer este: 2 întrebări scurte precise asupra tenului şi tot ce priveşte cosmetica singură. Ce sfat să-ţi dau eu, pe care din cei 3 pretendenţi să-l alegi? Foarte simplu: pe care îl iubeşti, sau dacă nu iubeşti pe nici unul, termină cu ei. Aşteaptă să-ţi vorbească inima, că Laura degeaba îţi va vorbi prin revistă.”
ŞOARECELE DE BISERICĂ
“ Şoricuţ de biserică, nu ţi-am răspuns de câteva luni, pentru că n’am primit scrisoarea. Genele nu cresc într’o singură noapte, dacă sunt unse cu ulei de ricin. Căci în acest caz uleiul de ricin n’ar mai servi ca purgativ, l-am încorona ca rege al sprâncenelor. Utilizează uleiul de parafină pur, părţi egale cu alcool.
M'am minunat că aţi dat cu cremă pe mâini şi aţi devenit păroasă... Nemaiauzit ! Atunci nimic mai simplu, ungeţi sprâncenele cu aceeaşi cremă şi le veţi îndesi. Nici o cremă pentru înmuiat mâinile nu dă astfel de rezultate. Eu cred că e pur şi simplu basm. Vă recomand pentru mâini apă oxigenată 100 gr., glicerină 50 gr., zeamă de la o lămâie. Apoi crema acid benzoic 2 gr., ung emoliens 40 gr., lanolină 20 gr. şi tărâţele de grâu sunt admirabile. Da, uleiul de vaselină şterge fardul, dar nu prieşte deloc unui obraz gras.”
FLORENTINA
 |
Crema, pudra şi laptele de crin FLORA |
“ Şi eu cred că nu ţi-ar sta râu cu gene a la Billie Dove, ba chiar sunt convinsă că ţi-ar sta admirabil. Nimic mai simplu pentru a le căpăta: în fiecare seară o pensulaţie uşoară cu ulei de migdale şi alcool părţi egale. Cât pentru ridele ce vă descurajează, vă sfătuiesc, un lapte de migdale preparat după toate legile artei. Cunoaşteţi preparaţia însă? Iar ca încheiere te sfătuesc prieteneşte, să nu te împuşti aşa cum eşti hotărâtă, pentru cei câţiva pori dilataţi ce ai. Te voiu salva tot eu de la moarte şi iată cum: mentol 1 gr.Na boracic, 5 gr., Aether, 50 gr., alcool 100 gr., apă de hamamelis 50 gr.”
PETRE
” Eu subsemnata Laura îi răspund subsemnatului „Petre” că nu divulg ,,pentru nimic în lume" secretul preparării unui săpun de rufe şi mai ales a unui săpun de toaletă fin. Ce, vrei poate să dea fabricile de săpun faliment? Eu nu vreau să intru în conflict cu ele. Mi-e frică de proces si de daune-interese.”
NETY G.
 |
| Pudra şi apa de cologne D' ARGY |
“ Ţi-aş recomanda să faci înconjurul Bucureştiului de cinci ori pe jos şi ai fi sigură de reuşita slăbirii. Ai citit cum a slăbit şampionul de dans la noi, cu 2 kg . în timpul Concursului? Dar e cam riscant şi periculos, — mai bine te sfătuesc să te laşi de făinoase şi dulciuri, dacă cumva eşti prietenă cu ele. Bea ceaiuri slabe cu lămâie multă. Nu mânca pâine deloc, ci doar pesmeţi de Karlsbad. Suprimă grăsimile şi fă mişcare multă. Trebuie să ai perseverenţă că slăbitul nu vine într’o noapte. Cura dă însă rezultate bune şi sigure.”
LYLY MAVRODIN
“ Am citit foarte amuzată cele patru pagini trimise. M’a amuzat mai ales ideea sinuciderii din cauza lungimii nasului şi rolul de înger salvator ce-l voiu avea eu. Eu, ce să spun? Aş trece bacalaureatul, în ciuda nasului. Cât despre grăsimea obrazului, în care ai putea frige un pui, — tot expresia d-tale, precum şi coşurile ce dorm nesupărate în sânul acestei grăsimi în acest obraz ospitalier şi confortabil ca un hotel de lux, m’a m decis să-i încep războiul. Armele sunt: o soluţie din sulf. 25 gr. alcool camf. 60 gr., apă de roze 250 gr. cu care veţi trata din belşug obrazul. Apoi crema: Naphtol 1 gr., zinc oxid 2 gr., lanolină 5 gr., ulei de migdale 7 gr., ulei de rose 5 picături şi după asta să mai poftească bubuliţele şl coşurile să se mai instaleze pe obrăjiorii matale. De necaz se va scurta chiar şi nasul, te asigur.”
CELEBRUL TENOR
 |
Apa de cologne LEGRAIN |
“Iată altul pe care-mi va fi dat să-l salvez de la sinucidere. Dar repede mai ajungeţi la sinucidere, la 16 ani. Câteva coşuri pe obraz şi pac: chibrituri în oţet, tinctură de iod, spirt denaturat.Dar eu voi veghia asupra dumitale. Aşadar, remediul. Vei lua intern drojdie de bere sau depurativ Richelet. Vei face fricţiuni pe corp, unde s’au instalat coşurile, cu alcool în care al pus resorcină adică 500 gr. alcool de 60 gr. şi 5 grame resorcină. Pentru obraz numai utiliza alcoolul pur, e dăunător. Serveşte-te de crema Laura No.2, sau altă reţetă de cremă din revistă. Pentru voce de tenor iarna viitoare, căci în aceasta n’avem stagiune de operă.”
CECILIE
“ Zici că ai 25 de ani şi ai riduri ca la 35? Dar de unde regula că femeile la 35 ani trebuie să aibă neapărat riduri? Atunci eu care am trecut de mult de 35, ar trebui să am pliseuri, gofreuri şi cerculeţe ! Brr ! Ce oroare!... Să te ajut duduie Cecilie să scapi de riduri şi de coşuri. Fiindcă ai tenul atât de uscat nu vei utiliza deloc alcool sau glicerină. Vei utiliza o cremă pentru coşuri cu mentol 0.50 gr., zinc oxid 5 gr., resorcină 2 gr., amidon 5 gr., vaselină lanolină 20 gr., ichtiol 2 gr. ”
PUIA MICĂ
 |
| SCHERK FACE LOTION |
“ După ce-mi pui trei întrebări, termini punându-mi ca încheiere alte trei. Total 6, din care trag la sorţi şi aleg două. Pentru coşuri ca duduia Cecilia, colega dumitale de lacrimi şi de suferinţă. Pentru sâni mici, aşteaptă să mai creşti, să te faci ,,Puia mare” şi vor creşte şi sânii. Până atunci mănâncă alune şi castane multe. ”
UNUI TÂNĂR NENOROCIT
“ Pentru prima oară mi-a fost dat să întâlnesc un tip ca d-ta. Eşti fenomenal cu inspiraţia ce ai de a ,,lua grăsimea de pe faţă, spălându-te cu spirt de 96 grade”. Cum nu ţi-ai luat şi pielea, odată cu grăsimea, e o enigmă pe care n’o pot deslega. Bine că nu ţi-a venit apoi şi gândul să-ţi aprinzi o ţigară, că dădeai naştere unui foc bengal, care ar fi atras pe toti şi mai cu seamă toate vecinele.
Spală-ţi faţa seara, cu o apă compusă jumătate din lapte dulce fiert şi răcit şi jumătate Eau de Cologne. Apoi poţi pune un strat subţire de Crema Laura No. 1 ”
MIMOZA
 |
| Pasta de dinţi KOLYNOS |
” Modestă plantă de seră, te cred că porţi frica ştrengarului d-tale soţ că va alerga după altele. Sunt bărbaţi cari fac şi trebuşoara asta, când n’au altceva mai bun de făcut. Deci să-l oprim repede; pentru coşurile care ţi-au ieşit pe tot corpul, fricţiuni cu o mănuşă aspră şi cu apă de colonie, în care ai pus 5 gr. sulf şi 2 gr. zinc oxid, 2 gr. lanolină, vaselină aa 20 gr. Pentru ochi, comprese calde cu ceai de muşeţel sau apă de rose, după care pulverizări cu apă rece. ”
Sursa: articole apărute în revista “Realitatea ilustrată” la rubrica “Sfaturi pentru frumuseţe” semnate Laura– numere din noiembrie – decembrie 1930.
deieri-deazi.blogspot.com
↧
Revolta
Revolta antiamericana in Europa
O serie de evenimente recente arată că SUA au scăpat de sub control situația din Europa. Franța, Austria, Polonia și alte țări demonstrează o politică independentă și sfidează decidenții de la Washington.Scandalul legat de înregistrările ambientale ale ministrului de Externe al Poloniei au demonstrat încă o dată faptul că presa nu știe să se concentreze asupra aspectelor cu adevărat importante. Cel mai savuros aspect al dialogului în care Radoslaw Sikorski a folosit limbaj piperat pentru a descrie relațiile Poloniei cu America nu ține de obscenitatea limbajului, ci de faptul că rusofobul Sikorski, ministrul de externe al celui mai de nădejde aliat american din Europa, susține fără rezerve că alianța cu SUA creează ”o falsă stare de securitate”.
Dacă ministrul de externe al unei țări-membre NATO și UE crede că americanii nu-și pot proteja aliații care se ceartă cu Berlinul și Moscova, înseamnă că America a devenit un tigru de carton, cel puțin în Europa.
În mod normal, după publicarea stenogramelor ”incendiare”, Sikorski trebuia crucificat politic, dar premierul Tusk a refuzat să-l dea afară din guvern. Formularea folosită de Tusk a fost absolut fabuloasă, el refuzând să-l demită pe un ministru ”al cărui unica greșeală a fost folosirea unui limbaj inadecvat”. Această declarație a premierului Poloniei este o palmă pentru Casa Albă. În fond, Tusk s-a declarat de acord cu conținutul declarațiilor lui Sikorski, inclusiv cele referitoare la ”securitatea falsa” și la ”mentalitatea de sclavi” a celor care sunt de acord să accepte orice umilință din partea SUA. După ce parlamentul i-a dat guvernului un nou vot de încredere, a devenit clar că o bună parte din establishment-ul politic al Poloniei susține viziunea premierului.
Faptul că Austria a ”defectat” și s-a raliat Rusiei în conflictele intra-europene a devenit clar atunci când Vladimir Putin a fost invitat la Viena, în ciuda protestelor aprige ale Ambasadei SUA. Președintele Austriei, Heinz Fischer, are un alt calibru politic decât Traian Băsescu sau Victor Ponta și își poate permite să-i trimită pe diplomații americani ”la plimbare”. Fischer a declarat răspicat: ”sancțiune nu ajută pe nimeni să facă profit”, adăugând ”eu nu pot să înțeleg de ce South Stream nu poate trece prin Austria”. Pesemne, Viena își asumă rolul de principal promotor al South Stream în Europa. OMV va avea de câștigat mult de pe urma acestui proiect.
Alături de Austria, guvernul de la Roma susține proiectul South Stream prin vocea secretarului de stat pentru afaceri europene Sandro Gozi care a declarat că ”Italia va facilita proiectul”, subliniind că ”Italia are un interes puternic” în finalizarea gazoductului.
Franța refuză să înceteze cooperarea militară cu Rusia și continuă execuția contractelor de livrarea a celor două nave de tip Mistral. Tentativele americanilor de a ”sancționa” Franța prin presiuni asupra băncilor franceze în America nu fac decât să întețească rezistența franceză.
Franța refuză să înceteze cooperarea militară cu Rusia și continuă execuția contractelor de livrarea a celor două nave de tip Mistral. Tentativele americanilor de a ”sancționa” Franța prin presiuni asupra băncilor franceze în America nu fac decât să întețească rezistența franceză.
În ultimele zile a devenit foarte vizibil un nou format în care se încearcă rezolvarea crizei din Ucraina. Discuțiile se poartă în patrulaterul Merkel–Putin–Hollande–Poroșenko, președintele SUA fiind marele absent din schemă. Se conturează un scenariu în care tentativele Washingtonului de a rupe relațiile dintre EU și Rusia vor eșua total, iar problemele continentului european vor fi rezolvate prin acordul jucătorilor europeni, fără imixtiuni transatlantice. Cei mai deștepți dintre aliații americani, gen Radoslaw Sikorski, simt că se apropie momentul în care binomul Berlin–Moscova va deveni forța principală în Europa. Restul continuă să pupe papucii diplomaților americani. De Valentin Mandrasescu – Vocea Rusiei
↧
↧
Divort
Divorţul în Bucureştiul interbelic
 |
| Palatul de justiţie din Bucureşti în anul 1931 |
Nu o să încerc să scriu aici si acum o “istorie a divorţului”. O să vă spun doar că de-a lungul a multor secole doar barbaţii aveau dreptul de a divorţa. Abia către sfărşitul secolului al XIX-lea femeile au dobândit “privilegiul” de a putea intenta divorţul. E drept - doar pentru motive considerate ca fiind “foarte serioase”: cruzimea, incestul, abandonul sau bigamia partenerilor de viaţă. Dobândirea dreptului de a divorţa nu a fost obţinut în urma unei lupte uşoare sau de scurtă durată. O să vă mire poate să aflaţi că Italia a legalizat divorţul abia în anul 1974, Irlanda în anul 1997 sau că ultima ţara din Europa care a legalizat divorţul a fost Malta – în 2011. Din acest punct de vedere putem să considerăm România ca fiind o ţară cu legislaţie modernă încă de la începutul secolului al XX-lea. Asta poate şi pentru că noi românii am avut întotdeauna umor: un hâtru spunea cândva că principala cauză de divorţ în România este... căsătoria.
În România interbelică şedinţele de divorţ din instanţă erau secrete. Nu puteau participa la ele decât avocaţii, “părţile” şi martorii. Iată şi principalele motive de divorţ în anul 1931, conform unei statistici ad-hoc făcute de un “avocat bătrân” intervievat de reporterul I. Bal al revistei “Realitatea ilustrată”:
 |
| "Sala paşilor pierduţi" |
“ Unul la sută din bărbaţi divorţează pentru că soţia nu vrea copii. Încă unu la sută, fiindcă soţia suferă de o infirmitate ascunsă. Femeile nu divorţează aproape niciodată pentru motive de acest soi. Şase la sută din căsnicii se desfac pentru părăsire de domiciliu. Trei bărbaţi la mie cer divorţul pentru adulterul soţiei, dintre care unul revine asupra cererii în cursul procesului, al doilea se împacă cu nevasta după pronunţare şi trăieşte cu ea în concubinaj şi numai al treilea persistă în despărţire. Douăzeci la suta dintre soţii cer despărţirea din gelozie, zece sau douăsprezece la sută pentru că nu-şi mai iubesc bărbaţii şi alte zece-cinsprezece pentru că au soţi viciosi.”
(cf. articolului “Anchetă de actualitate” apărut în “Realitatea ilustrată” din 13 august 1931).
Acelaşi avocat ne dezvăluie câteva dintre cele mai curioase motive pentru intentarea divorţului întâlnite în carieră:
“— Dar cine divorţează în cele mai multe cazuri, femeea sau bărbatul ?
— N’aş putea spune cu precizie, mi-a răspuns specialistul. Înainte de
răsboi divorţa femeea. Acum, după observaţiile mele, mi se pare că bărbatul.
Să ştii însă că şi bărbaţii au curiozităţile lor, destul de stranii. Cunosc un medic, care a divorţat pentru că nevesti-si îi plăceau prea mult pisicile. Dar aici nu gelozia pe animale a produs divorţul, ci sgârcenia. Întreţinerea pisicilor i se părea medicului prea costisitoare, nevastă-sa din încăpăţânare, nu voia să renunţe la ele şi de aici separaţia.
 |
| Dispută între sexe pe holurile tribunalului |
Dar un caz de divorţ provocat de zgârcenia soţului s’a produs chiar zilele trecute. Soţia unui director de bancă a cerut divorţul, arătand între altele că
bărbatul ei intra în fiecare dimineaţă în bucătărie şi cerceta cu lingura, în oala cu ciorbă, să vadă dacă nu s’au pus cumva mai mult de patru bucăţi de carne: una pentru el, una pentru soţie, una pentru servitoare şi una, mai mică,pentru copil.
După cum vezi, sgârcenia bărbaţilor duce adesea la divorţ. Luxul soţiilor însă foarte rar. Eu cel puţin n’am avut nici un caz în care bărbatul să ceară separarea fiindcă nevasta cheltueşte prea mult cu toaletele. Evident când are şi alte motive,
pe lângă ele, adaugă şi pe acesta. Luxul singur nu decide.
Beţia bărbaţilor deasemeni nu formează obiectul divorţurilor, afară de cazul când e însoţită de dispoziţiuni bătăioase şi brutale, ceea ce nu e întotdeauna cazul.
— Dar care este categoria de profesionişti la care divorţul este mai frecvent?
— Avocăţimea. Avocaţii divorţează mai des, din cauza profesiunii lor prea... libere şi actorii bine înţeles. Ofiţerii divorţează din motive contrarii: sunt prea puţin liberi.
— Alte motive care justifică divorţul intentat de femei ?...
— A, mai e unul...
Interlocutorul meu se apleacă şi-mi şopteşte la ureche ca să n’audă d-şoara dactilografă.
— A !...
 |
| Consultaţie juridică |
— Da, dar e rar !.. Femeile în general după un an, doi de căsnicie se mulţumesc numai cu faptul că au un soţ. Dacă nu le convine sub toate raporturile, îi găsesc bărbatului un prieten.”
Să aruncam acum o privire pe holurile Palatului de justiţie din Bucureşti - în anul 1931 – într-o “zi de divorţuri”:
“În faţa unei uşi, lumea stă grămadă, se îmbulzeşte şi totuşi stă pe loc. E zi de divorţuri şi pedeasupra, “şedinţă secretă”. Fiecare îşi aşteaptă rândul. De la distanţă foştii soţi, îşi aruncă priviri ucigătoare, înconjuraţi de prieteni şi rude. Martorii stau despărţiţi în grupe şi comentează în şoapte. Câte un glumeţ povesteşte vreo snoavă şi lumea plictisită de aşteptare şi de duelul soţilor care au întrebuinţat toate “armele” – râde. Este un divertisment în atmosfera încărcată, greoaie, care ca miroase a praf de puşcă sau, în cel mai bun caz, a păruială.
Sunt şi soţi veseli că au ajuns aproape de clipa în care judecătorul îi va libera din lanţuri. Un ceas, două, trei şi vor fi iarăşi liberi ca’n ceasul când s'au cunoscut !
 |
| Împricinaţi...pe holul Palatului de justiţie |
Singur aprodul care scâlciază cu atâta talent “numele şi pronumele"şi care dă consultaţiii juridice gratuite, ştie ce'nseamnă o sentinţa de divorţ !
El ascultă adeseori tânguirile mamelor care cer divorţul fiicelor pentru “motive legale” şi care povestesc “grozăviile” care au dus la divorţ.
Omul care păzeşte uşa justiţiei ascultă răbdător toate istorioarele; dă din cap compătimitor, apoi în vederea rotunjirii apropiatului bacşis, dă sentinţa în şoaptă: “Un monstru, o fiară!”.
Lângă banca pe care-şi odihnesc oasele câţiva martori cu nimic vinovaţi de certurile oamenilor, o fetişcană slăbuţa şi pistruiată – “Doamna care cere divorţul” – îşi dăscăleşte, dezasperant, avocatul. De la distanţă aud doar crâmpeie:
- Nu se poate, doamnă, să spun asemenea prostii. Poţi spune dumneata ce vrei, dar eu...
- În orice caz trebue să spui că “monstrul” mi-a spus, chiar în noaptea nunţei, după cea mai fericită clipă: “va au diable...” Apoi, după ce ne-am împăcat, mi-a mai spus “pisică pistruiată”, “coţofană franţuzită” şi alte cuvinte grele.
“Monstrul” este şi el de faţă, ceva mai departe, senin ca un îngeraş, cu cravată roşie si jambiere albe; povesteşte şi el unei doamne, între două fumuri de ţigară, istorioare picante despre “îndelednicirile şi sensibilitatea fostei soţii”.
(extras din articolul “Palatul de justiţie” – semnat Ion Tik–“Ilustraţiunea română” din 7 octombrie 1931)
deieri-deazi.blogspot.com
↧
:)))
↧
Teo Rusu, redactor al Ziarului de Roman, singurul bursier Freedom House din Neamţ
Teo Rusu, redactor al Ziarului de Roman, singurul bursier Freedom House din Neamţ
04 July
23:51 2014
Teodora Baciu-Rusu, redactor al Ziarului de Roman, a fost selecţionată între cei 45 de jurnalişti din presa locală, beneficiari ai proiectului “Bursele europene: Jurnalişti în dialog”. Selecţia participanţilor s-a făcut dintre sutele de candidaturi depuse de cei care au abordat, în ultimele 12 luni, în editorialele, comentariile, analizele ori reportajele lor subiecte care au legătură cu tematica europeană.
Jurnaliştii bursieri vor participa la seminarul organizat la Iaşi în perioada 4-6 iulie, unde vor face cunoştinţă cu organizatorii – Mihai Roşioru, ofiţer de presă, Reprezentanţa Comisiei Europene în România şi Cristina Guseth, director Freedom House România -, invitaţii şi conferenţiarii.
Agenda primei zile dedicate temelor europene de larg interes şi actualitate cuprinde conferinţele: “Statul de drept în România, lupta contra corupţiei şi Mecanismul de Cooperare şi Verificare” – Cristina Guseth, Freedom House România; “Extinderea zonei Schengen” – Mihai Roşioru, ofiţer de presă Reprezentanţa CE în România; “Direcţia spre care se îndreaptă UE şi poziţionarea României” – tensiunile din interiorul UE, relaţia transatlantică, relaţia cu Rusia, politica de veninătate şi influenţa acestora asupra României, prezentată de Alexandru Lăzescu, Ziarul de Iaşi, membru al Grupului pentru Dialog Social; “Fonduri europene, absorbţie, oportunităţi de finanţare” – Aura Răducu, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare finanţări UE şi internaţionale.
Duminică, jurnaliştii bursieri vor audia temele “Recomandările Comisiei Europene pentru România din perspectiva procedurii Semestrului European, ca parte a guvernanţei economice europene” şi “Trecerea la Euro. Perspectivele Comisiei Europene şi strategia României”, prezentate de Dan Suciu, jurnalist, specialist în economie. Seminarul de informare va continua cu dezbaterea “Provocările aderării la Euro. Argumente pro şi contra” şi cu discuţii pe teme europene cu şefa Reprezentanţei Comisiei Europene în România, Angela Filote.
12 dintre cei mai activi jurnalişti, publicişti ori bloggeri din presa locală care au manifestat cel mai mare interes pentru tematica europeană dezbătută vor face vizite de studiu şi stagii la instituţii europene.
Teo Rusu are, la numai 29 de ani, şapte ani de experienţă jurnalistică. Ea este absolventă a Facultăţii de Știinţe Politice şi Administraţie Publică şi un palmares profesional impresionant: RomTv – realizator emisiuni, redactor/reporter; Ziarul de Roman – reporter; 1TV Neamţ – realizator emisiuni, reporter/redactor; Ziarul de Roman – redactor. A colaborat cu Prima TV şi Realitatea TV.
Programul “Bursele Europene pentru Jurnalişti” are o istorie de peste două decenii, fiind o continuare “Burselor Freedom House pentru Jurnalişti”. Bursele Freedom House au contribuit la dezvoltarea presei româneşti, susţinând profesionalizarea jurnaliştilor şi intermediind stagii în redacţii din Statele Unite, precum şi în instituţii europene, ziare şi asociaţii din Londra şi Bruxelles, după aderarea la UE.
Freedom House Romania este o organizaţie non-profit, nepartinică, ce promovează libertatea, democraţia şi drepturile omului, cu un renume bine întemeiat, ca promotor al drepturilor fundamentale ale omului şi al valorilor democratice, al statului de drept şi al bunei guvernări. Fundaţia Freedom House INC a fost înfiinţată în 1941, implementează proiecte în România din anul 1995, sub egida Freedom House Washington, iar din 1998, păstrând aceeaşi echipă, a fost înfiinţată o filială românească, Fundaţia Freedom House România, prin care s-a continuat derularea proiectelor. Freedom House România are o experienţă de peste 20 ani în gestionarea proiectelor cu finanţare externă şi internă. Principalele domenii acoperite de proiectele Freedom House România sunt:
- profesionalizarea presei şi specializarea jurnaliştilor;
- apărarea drepturilor omului şi promovarea acţiunilor cu caracter social;
- consolidarea statului de drept şi îmbunătăţirea calităţii actului de justiţie. Din 1998, Freedom House România a organizat anual concursul naţional “Tânărul Jurnalist al Anului”, cu scopul de a promova excelenţa în presă.
Începând cu 1999, organizaţia a derulat anual programul “Bursele JTI pentru jurnalişti”, devenit, în 2007, “Bursele Europene JTI”, prin intermediul căruia s-a urmărit creşterea interesului jurnaliştilor faţă de problematica europeană şi îmbunătăţirea cunoştintelor acestora legate de funcţionarea instituţiilor europene. Între 1996 şi 2000, Freedom House România a derulat programul Professional Media, finanţat de către USAID, în cadrul căruia a înfiinţat Biroul Român de Audit al Tirajelor (BRAT), cea mai importantă instituţie de reglementare a industriei presei; a oferit asistenţă de specialitate presei independente; a publicat cursuri în domeniul managementului de presă; a derulat stagii profesionale în Statele Unite şi Europa Centrală. Acest program a continuat prin proiecte dedicate presei locale, precum Managementul Publicaţiilor Culturale (2000), Creşterea sustenabilităţii presei locale – PHARE (2004-2005) şi O presă locală mai puternică – US Embasy (2006-2007). Activităţile acestor proiecte s-au concentrat prin profesionalizarea editorilor media locali, printr-o serie de training-uri pe teme de layout şi design, marketing şi politici editoriale. De asemenea, a fost publicat la Editura Humanitas “Ghidul managerului de presă”, prima lucrare de acest gen, ce reuneşte expertiza a opt manageri de presă de succes din România, foşti bursieri şi colaboratori ai Freedom House Romania. În 2007, a desfăşurat proiectul “România – Un an în UE”, finanţat de Reprezentanţa Comisiei Europene la Bucureşti, dedicat stimulării dezbaterii publice privind integrarea europeană a României, conştientizarea rolului, imaginii, responsabilităţilor şi drepturilor României în Uniunea Europeana şi popularizarea instituţiilor europene şi a rolului acestora. Un alt proiect relevant în activitatea Freedom House România este “Media şi Justiţia – În căutarea dialogului”, desfăşurat în perioada 2007-2008 şi susţinut de programul MATRA – KAP al Ambasadei Regatului Țărilor de Jos la Bucureşti. Activităţile au avut ca scop ameliorarea comunicării dintre sistemul judiciar şi mass-media, prin îmbunătăţirea expertizei juridice a jurnaliştilor, prin asistenţa profesională în domeniul comunicării pentru purtătorii de cuvânt din sistemul judiciar, prin întâlniri între jurnalişti şi purtători de cuvânt, între jurnalişti şi reprezentanţi ai principalelor structuri ale sistemului judiciar (Direcţia Naţională Anticorupţie, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Consiliul Superior al Magistraturii) şi prin editarea unui Ghid de bune practici în sfera comunicării între sistemul judiciar şi media.
Începînd cu anul 2007, Freedom House România susţine activ Iniţiativa pentru o Justiţie Curată (IJC), coaliţie a şapte organizaţii non-guvernamentale având drept scop informarea periodică, corectă şi consistentă a opiniei publice cu privire la calitatea actului de justiţie, prin monitorizarea reformelor în domeniu şi prin evaluarea deciziilor şi acţiunilor guvernamentale în sfera justiţiei. Iniţiativa pentru o Justiţie Curată (IJC) a demarat sub egida Coaliţiei pentru o Guvernare Curată, continuând astfel eforturile Coaliţiei pentru un Parlament Curat, începute în 2004 în direcţia ameliorării statului de drept în România şi completând proiectele individuale ale organizaţiilor partenere. Prin demersurile ei, Iniţiativa pentru o Justiţie Curată contribuie la realizarea unei guvernări curate în România, la consolidarea reformelor în justiţie şi la continuarea luptei împotriva corupţiei.
↧
Evreii
Evreii din Cehia protesteaza fata de acordarea unui premiu onorific cineastului Mel Gibson
Comunitatea evreiască din Cehia protestează faţă de decizia luată de organizatorii Festivalului Internaţional de Film de la Karlovy Vary de a-i acorda actorului şi regizorului Mel Gibson un premiu onorific pentru contribuţia de excepţie la cinematografia mondială, informează Mediafax.Federaţia comunităţilor evreieşti din Cehia a criticat decizia organizatorilor festivalului de a-i acorda acest premiu, motivând că filmul regizat de Mel Gibson “Patimile lui Hristos”, lansat în 2004, îi prezintă pe evrei ca fiind “răi şi însetaţi de sânge” şi că activitatea acestuia include păreri antisemite.
“Prin acordarea acestui premiu, Festivalul de la Karlovy Vary devine o altă platformă de calitate îndoielnică, ce schimbă treptat atmosfera ţării noastre, de la o societate tradiţională relativ tolerantă” la una “în care se oferă spaţiu ostilităţii, xenofobiei şi ideilor antisemite”, au mai declarat reprezentanţii federaţiei în scrisoarea publicată pe site-ul lor.
Filmul susţine “stereotipurile clasice”, potrivit cărora evreii sunt singurii vinovaţi de moartea lui Hristos. Filmul poate fi folosit şi pentru a justifica manifestările de “ură faţă de evrei”, adaugă comunicatul.
Uljana Donatova, purtător de cuvânt al festivalului, a declarat că: ” Noi premiem activitatea lui Mel Gibson ca regizor de film. Acelaşi premiu îi va fi acordat şi regizorului american William Friedkin (“French Connection”, “The Exorcist”, “To Live and Die in L.A.”).”
Mel Gibson, actor şi regizor în vârstă de 58 de ani, va primi vineri Globul de Cristal, la gala de deschidere a celei de-a 49-a ediţii a Festivalului de la Karlovy Vary (4-12 iulie) pentru “excepţionala sa contribuţie adusă cinematografiei mondiale”.
Cariera actorului a luat o întorsătură neplăcută în 2006, după ce a fost prins de poliţie la volan, în stare de ebrietate, şi s-a lansat într-o diatribă antisemită afirmând că evreii sunt vinovaţi de toate războaiele din istorie, informează Jurnalul. Sursa: FrontPress.ro
↧
↧
Varieteu
LA NAE - "VARIETEU FAMILIAR"
După periplul prin “Hollywood-ul” bucureştean, Ion Tik, ziaristul interbelic al “Ilustraţiunii române” ne conduce la un spectacol de varieteu – într-o cârciumă în care convieţuiau într-o simbioza perfectă varieteul cu mirosul de mititei.
 |
| Petrecere cu... artiste de varieteu |
Loc de petrecere al chefliilor bucureşteni, restaurantul “Varieteu familiar” era deschis şi patronat de Nea Nae Florian pe Calea Griviţei la nr. 347. Localul, o cârciumă lungă şi îngustă, în care fleicile şi mititeii se perpeleau pe îndelete pe grătarul încins şi “gâdilau” nările pofticioase ale clienţilor. Într-o latura a localului, o scenă pe care se produc “artistele”:
“Una, cu glasul răguşit, trudindu-se din greu săne cânte ceva din vocea stridentăde odinioară. Este cântăreaţatitulară a localului... Cântă cu acompaniament de jazz "0 donna Clara”.Cele douăcolege "obligate”să le aplaude,bat din palme plictisite. De altfel sunt singurele care aplaudă pentru ai antrena şi pe ceilalţi “să încurajeze artista"... Dar clienţii îşi văd de băutură, la mese, înfierbântaţi de vinul care se suie cu iuţeala fulgerului la cap...”
ANETTA, DANSATOAREA CU BRETON
 |
| Anetta - Dansatoarea cu breton |
“Aneta, căreia localnicii îi spun “dansatoarea cu breton" pentru coafura... provocatoare ce poartă, este o cabotinăveche, trecută prin toata filiera mizeriilor de tot felul. Face, pentru anumite gusturi, pe care uneori le admiră şi chefliii veniţi de prin "Centru" pe girls-a localului... A fost pe vremuri favorita tavernelor din portul Galaţilor…
A avut şi ea, epoca ei, când sucea mintea marinarilor beţi. Iat-o în costum de marinar, costum copilăresc care o întinereste, la lumina becurilor afumate şi în ochii împăienjeniţi ai chefliilor, cu cel puţin zece ani.
Danseazăun dans mecanic, pe care-l ştie de demult... După“numărul" care se terminăde altfel foarte repede, trece la consumaţie, la mese, îndemnând cu o vorbăcu două înţelesuri, cu o glumă sau cu o vorbămieroasă la băuturi...Bea şi ea cât poate şi cât nu poate băutura acră, producătoare de veselieşi de bună dispoziţie...
Anetta, după indicaţia cunoscătorilor, este “fată bună",vorbăreaţa, cheflie chiar atunci când nu bea ; seducătoare când ţi se împăiejenesc minţile. Doar fardul excesiv şi bretonul uns cu ulei de migdale prea mirositor, încât supără
câteodatămirosulşi ochiipretenţiosi ai curtezanilor ocazionali.
Odată, unul, la un pahar cu vin, spre dimineaţă, în entuziasmul mesenilo, unul a stropit-o cu un sifon întreg pe faţă pentru “a-i muia faina”. Anetta a plâns eu lacrimi amare, blestemând meseria care o obliga săsuporte toate capriciile clienţilor, ba încă sa râdăcând sufletu-i plânge...
De-necaz, bea şi ea, bea în neştire pentru a face consumaţie localului şi deopotrivă pentru a-şi ineca necazurile.(…)
ACROBATA
 |
| Echilibrista Ketty Steinbach |
În indiferenţa generală, pentru că este ceasul când nimeni nu mai priveşte spre scenă, o acrobată face diferite figuri de echilibristică. Ketty Steinbach, aşa se numeşte “artista"îşi executa numărul conştiincios, ca şi când o sală arhiplină i-ar admira talentul...Echilibrista suie şi coboară scena, fără ca măcar un singur om să-şi întoarcă privirea. Şi doar Ketty este artistă de circ de mai bine de douăzeci de ani !
Ce vină are ea, dacă circurile au dispărut ? Ea frebuie să trăiască chiar dacă trebuie să facă ceea ce face aici în faţa oamenilor care petrec...La urma urmei, stimulează sş ea consumaţia în acest varieteu familiar în care lumea petrece cu mititei, fleici şi... artiste.
Ea ştie, în definitiv, cum să ''se strecoare pe la mese, cum să agaţe" un fraier, un provincial, un tânăr dornic de aventuri bizare sau chiar vreunul dintre cheflii cunoscători, într'un târziu, când ochii lor nu mai deosebesc obiectele şi cu atât mai puţin oamenii.(…)”
O să vă rog să completaţi tabloul “Varieteului familiar”cu chipul Lyei – şansonetista cu glasul răgusit. Adăugaţi apoi muzica lăutarului Costică care încântă “alesul public” ( atunci când artistele fac câte o “pauza de consumaţie”) cântând cu foc: “De trei zile, de trei zile, stau la Nasta şi nu mă ştie nevasta..”.
 |
| Costică lăutarul |
Mai puneţi, într-un colţ pe “Dulcineea” care dezmiardă chelia lucioasă şi albă a unui bătrânel venit din altă parte a oraşului. Nu uitaţi de florăreasa care şi-a vândut bucheţele de flori pe la mesele chefliilor galanţi. Imaginea se poate completa cu cei doi bătrâni vânzători de opiu (“marfă bună, de calitate, inofensivă”) care îşi aşteptau răbdători muşterii. Şi peste toate adăugţi imaginea chefliului care a muşcat în glumă nasul tovraşului de chef spunându-i apoi:
“ - Bate-mă, omoară-mă dar aşa sunt eu păcaăos; până când nu muşc nasul lui frate-miu cu care beau , nu mă las...”.
Spre dimineaţa localul lui nea Nae primeşte zorii “într-o atmosfera veselă şi supraîncărcată de bună dispoziţie; chefliii şi-au schimbat mesele şi îşi spun acum graţiozităţi sau înjurături, în gluma”.Şi încetul cu încetul, clienţii părăsesc cârciuma afumată cu gând de reîntoarcere pentru un nou chef de pomină…spre seară.
Sursa : articolul “Bucureştiul petrece” - semnat Ion Tik - apărut în “Ilustraţiunea română” numărul din 21 mai 1931 - citit în BibliotecaDigitală a Bucureştilor.
deieri-deazi.blogspot.com
↧
La o cana cu vin
↧
Macedonia
Lupte de strada in capitala Macedoniei intre albanezi si politisti
Două mii de etnici albanezi s-au războit cu trupele speciale în centrul oraşului Skopije, înfuriaţi de o decizie a justiţiei din Macedonia. De partea lor, forţele de ordine au folosit gaze lacrimogene şi tunuri cu apă, ca să-i potolească pe protestatarii scăpaţi de sub control.Timp de câteva ore, capitala Macedoniei a semănat cu un câmp de bătălie. De o parte răsunau sloganurile războinice ale etnicilor albanezi şi pietrele smulse din pavaj şi aruncate în scuturile poliţiştilor, de partea cealată zgomotul grenadelor lacrimogene lansate de forţele de ordine. Furioşi că sunt filmaţi, protestatarii nu au ezitat să-i agreseze pe zecile de jurnalişti aflaţi acolo.
Totul a plecat de la decizia unui tribunal din Skopije, care a condamnat şase etnici albanezi la închisoare pe viaţă, după ce i-a găsit vinovaţi de uciderea a cinci pescari de etnie slavă, în apropierea capitalei macedonene. Instanţa a considerat crima ca având substrat terorist, menit să destabilizeze fosta republică iugoslavă şi de aceea a dat un verdict atât de dur. Pentru membrii comunităţii albaneze, sentinţa este însă motivată politic.
Albanezii reprezintă un sfert din populaţia de două milioane de persoane a Macedoniei. În 2001, fosta republică iugoslavă a fost în pragul războiului civil. Spiritele s-au calmat abia după ce comunitatea albaneză a primit mai multe drepturi. De pe Digi 24
↧
Women
↧
↧
Trenul mortii
Relatări din “Trenul morţii”
 |
| Locomotiva "Trenului morţii" |
În 14 august 1930, în staţia de cale ferată Seceleanu de pe linia Bucureşti – Feteşti urmau “să facă cruce” trenurile “93” şi “96” . Primul a sosit trenul care venea de la Bucureşti şi a fost garat pe linia a II-a. Imediat după aceasta, şeful staţiei la trimis pe acarul Petru Moţoc să întoarca macazul de intrare în staţie pentru trenul ce venea de la Constanţa, tren care urma să traverseze staţia Seceleanu pe linia I. În mod inexplicabil acarul a blocat macazul spre linia II, linie pe care era garat deja primul tren. Mecanicul acceleratului ce venea de la Constanţa, văzând semnalele date de către acar, nu a mai fost atent la poziţia macazului şi a intrat cu toata viteza pe linia II. Din acel moment catastrofa a fost inevitabilă. Cele două trenuri s-au ciocnit – în urma impactului cele doua locomotive precum şi primele vagoane ale trenurilor au fost complet distruse. În catastrofa feroviară şi-au pierdut viaţa 8 călători şi alţi 11 au fost accidentaţi grav.
Poate că doar relatarea seacă a evenimentului nu are nimic deosebit. Ceea m-a determinat să transpun într-un articol pe blog povestea acestui accident feroviar au fost relatările câtorva pasageri din “trenul morţii” – relatari notate de reporterul “I.Z.”şi publicate în revista “Realitatea ilustrată” (28 august 1930). O să vă invit să le citiţi şi voi, avertizându-vă totuşi că unele dintre relatările şi imaginile ce urmează pot afecta starea emoţională a celor mai sensibili dintre voi:
“ Un om spunea, cui voia să’l asculte:
— Şi eu am fost în tren!
Voia să spună că şi el a fost în unul din trenurile ce s’au ciocnit în staţia Seceleanu, şi spunea aceasta nu fără un fel de mândrie. Era un obiect de curiozitate.Cei veniţi la faţa locului, după catastrofă, făcuseră cerc în jurul omului ce se fălia că fusese în trenul morţii...
— Şi cum a fost? întrebă cineva.
Omul îşi drese glasul şi începu:
 |
| Imagini din staţia Seceleanu făcute la puţin timp după produncerea catastrofei feroviare |
— Eu pot să spun că am văzut moartea cu ochii. Nu la figurat. Am văzut Moartea.Eram la fereastra vagonului, în acceleratul care venia dela Constanţa. Ştiam că în staţia Seceleanu ne vom încrucişa cu acceleratul, care trecea dela Bucureşti spre Constanţa, şi care ne aştepta în gară. Când am intrat în staţia Seceleanu, am văzut imediat că ni s’a dat drumul pe linia pe care ne aştepta trenul celălat. O scurtă sguduitură, mi-a confirmat această bănuială: am înţeles că mecanicul încearcă să franeze. Era însă prea tarziu.
Am intrat în staţie cu 50 km . pe oră.
M’am aplecat cât am putut pe fereastră, afară, ca să văd pe ce linie suntem. Locomotiva trenului care ne aştepta, se afla în faţa noastră, pe aceeaş linie, ca un monstru de fier. Am avut, în acea clipă de tragică certitudine, un fel de pană a minţii. Râdeam, — scuturat de nervi. În faţa mea, botul maşinii de care aveam să ne sfărâmăm, luase aspectul unei figuri de monstru, farurile erau ochii monstrului de fier iar grătarul era o gură rânjită, neagră.
Am închis ochii. Ceeace a vrut destinul, s’a întâmplat !...
Deasemeni, cei ce stăteau la ferestrele trenului stopat, au „văzut moartea cu ochii”, deoarece au ştiut cu câteva momente înainte de catastrofă, că acceleratul ce venia dela Constanţa, a fost îndrumat pe aceeaş linie! Clipe de supremă groază.
 |
| Vagon contorsionat în urma accidentului feroviar |
Un pasager din trenul ce aştepta în staţie, ne spune:
- - Eu am văzut moartea sub forma unor cifre !
- - !?....
Credeam că groaza a înebunit pe acest interlocutor bizar.
- În momentul când mi-am dat seama că trenul dela Constanţa
Vă închipuiţi groaza acestor oameni, cari au văzut „moartea cu ochii” . Unii,
aveau alături în compartiment, copii şi soţie. Cum să le spună ce avea ce se întâmplă ?
Şi mecanicii celor două locomotive, au văzut că trenurile se vor ciocni. Mecanicul trenului de Constanţa, a şi încercat să frâneze. Dar viteza era prea mare. După ce a frânat, a sărit jos de pe locomotivă. Era prea târziu. În aceiaşi clipă, s’a produs formidabila ciocnire, şi mecanicul fu ucis.
Locomotivele săriră de pe linie, complet deteriorate. Un vagon de siguranţă înghiţi unul de clasa III-a, ca pe o cutie de chibrituri, în teaca sa de lemn.Un vagon fu turtit ca o armonică şi se prefăcu în ţăndări. Pe o distanţă de 500 metrii, s’au împrăştiat sfărâmăturile vagoanelor. Cadavrele zac printre valize sparte.
Un braţ izolat, cu osul frânt...
Un cadavru are abdomenul rupt, ca o gaură haotică, în fundul căreia se zăreşte un os plat, inundat în sânge... E oribil...
 |
| Imagini de la locul catastrofei |
Un tren de ajutor. Vagonul-macara intră îndată în funcţiune pentru deblocarea liniei.
Macaraua-elevator, ca un cioc imens de cocostârc, prinde vagoanele sparte, le ridică prin aer şi le depune peste linii.
Cineva porunceşte:
— Daţi zor!... Până diseară linia trebue curăţită ca’n palmă: diseară trece Regele spre serbările marinei dela Constanţa...”.
O să va mai spun că în perioada interbelică acest accident feroviar nu a fost unul singular. Doar în anul 1930 s-au mai produs alte căteva:
- accidentul din halta Mânărade (între Copşa Mică şi Blaj) ân care un tren a ciocnit un autocamion pe un pasaj de nivel. Accidentul s-a soldat cu 2 morţi;
- accidentul de la Vânători (în apropiere de Sighişoara) – un tren a spulberat o căruţă – tot pe un pasaj de nivel;
- accidentul de la Găgeni: un tren de marfă plecat din staţia Slănic a spulberat un autobuz care circula pe şoseaua Ploieşti-Braşov. Între fiarele contorsionate ale autobuzului şi-au găsit moartea 26 de oameni;
- accidentul de la Zoiţa (pe linia dintre Buzău şi Râmnicul Sărat): un accelerat s-a ciocnit violent cu un tren de marfă. În accident a murit un om şi alţi câţiva au fost grav răniţi.
Surse:
-articolul “Trenul morţii” semnat “I.Z.” din revista “Realitatea ilustrată”– 28 august 1930;
- Radu Belu– “Sabotaje şi catastrofe feroviare din România”
deieri-deazi.blogspot.com
↧
Paganini - curierul MAFIEI
Niccolo Paganini (1782 – 1840)
Cu siguranta ca putini dintre cei care citesc acest material s-ar putea gandi la marele compozitor si violonist italian ca la un individ ce si-a capatat talentul in urma unui pact cu diavolul. Dar, o privire mai atenta asupra surselor vremii ne arata ca Paganini nu a fost deloc ferit de zvonurile rele si, mai mult, el a ales sa nu le infirme niciodata. In fapt, chiar din momentul nasterii sale in familia saraca a unui negustor lipsit de noroc, mama sa ar fi avut un vis premonitor, in care i s-a spus ca fiul ei va ajunge cel mai mare violonist pe care lumea l-a cunoscut vreodata. Urmand acest vis, parintii sai au facut totul pentru a implini profetia. Pana la varsta de 7 ani, Paganini invatase la perfectie tainele mandolinei si ale vioarei, primele instrumente la care a cantat. Pana la varsta de 11 ani incepuse sa dea spectacole singur, pentru ca pana la 13 ani sa fie deja cunoscut ca un virtuoz al vioarei. Pana la 19 ani incepuse sa isi compuna singur muzica, iar la 23 de ani crea deja opere de o valoare uriasa. La 27 de ani avea deja un public imens si un succes nebun… iar zvonurile despre pactul secret care sa ii asigure o atare faima circulau deja pe buzele tuturor. Curios este faptul ca atunci cand a fost intrebat daca este adevarat un asemenea zvon, Paganini a raspuns nonsalant: “Cum altfel credeti ca as putea canta in modul in care o fac?”.
![]()
Declinul lui Paganini a inceput la varsta de 40 de ani, atunci cand a fost diagnosticat cu sifilis. Tratamentele empirice ale vremii, tratamente ce includeau mercur si opiu, i-au distrus practic sanatatea. Imbracat vesnic in negru, palid, aproape fara niciun dinte, Paganini era doar o umbra a tanarului frumos si talentat care uimise Europa. Oamenii erau convinsi ca Paganini platea de acum pretul celui care ii daduse talentul nefiresc.
Cu siguranta ca putini dintre cei care citesc acest material s-ar putea gandi la marele compozitor si violonist italian ca la un individ ce si-a capatat talentul in urma unui pact cu diavolul. Dar, o privire mai atenta asupra surselor vremii ne arata ca Paganini nu a fost deloc ferit de zvonurile rele si, mai mult, el a ales sa nu le infirme niciodata. In fapt, chiar din momentul nasterii sale in familia saraca a unui negustor lipsit de noroc, mama sa ar fi avut un vis premonitor, in care i s-a spus ca fiul ei va ajunge cel mai mare violonist pe care lumea l-a cunoscut vreodata. Urmand acest vis, parintii sai au facut totul pentru a implini profetia. Pana la varsta de 7 ani, Paganini invatase la perfectie tainele mandolinei si ale vioarei, primele instrumente la care a cantat. Pana la varsta de 11 ani incepuse sa dea spectacole singur, pentru ca pana la 13 ani sa fie deja cunoscut ca un virtuoz al vioarei. Pana la 19 ani incepuse sa isi compuna singur muzica, iar la 23 de ani crea deja opere de o valoare uriasa. La 27 de ani avea deja un public imens si un succes nebun… iar zvonurile despre pactul secret care sa ii asigure o atare faima circulau deja pe buzele tuturor. Curios este faptul ca atunci cand a fost intrebat daca este adevarat un asemenea zvon, Paganini a raspuns nonsalant: “Cum altfel credeti ca as putea canta in modul in care o fac?”.
Declinul lui Paganini a inceput la varsta de 40 de ani, atunci cand a fost diagnosticat cu sifilis. Tratamentele empirice ale vremii, tratamente ce includeau mercur si opiu, i-au distrus practic sanatatea. Imbracat vesnic in negru, palid, aproape fara niciun dinte, Paganini era doar o umbra a tanarului frumos si talentat care uimise Europa. Oamenii erau convinsi ca Paganini platea de acum pretul celui care ii daduse talentul nefiresc.
↧
Coana Mita biciclista
Coana Mita Biciclista.Bicicleta mea are ghidon de argint.Ador sa-mi fluture vintul prin par.
Despre Coana Mita Biciclista ati auzit cu totii. Dar putini stiti cine a fost cu adevarat. Maria Mihaescu era o femeie frumoasa, nu prea inalta (cam un metru saizeci), cu parul blond tuns scurt si cu ochii verzi-albastri. Se spune ca a fost curtata de barbati celebri: Nicolae Grigorescu (trecut de 50 de ani), Octavian Goga sau chiar de regele Ferdinand (acesta i-ar fi daruit casa de langa Piata Amzei, casa cu doua corpuri, care continua sa-i poarte numele). Unii zic ca insusi regele Manuel al Portugaliei ar fi cerut-o in casatorie, dar ca a fost refuzat, Mita ramanand fidela iubirii pentru doctorul Nicolae Minovici, parintele societatii „Salvarea“. Porecla de Mita Bicilista nu a primit-o de la rege, ci din partea tabloidelor vremii, marcate de faptul ca o femeie mergea pe bicicleta in Bucuresti. Dar mai multe aflati din medalionul de mai jos.
1. Ce scrie la tine in cartulia de identitate?
Maria Mihaescu, nascuta in 1885, la Ditesti, judetul Prahova. Sunt tres enchantee ca nu-mi scrie si porecla "Mita biciclista", pe care mi-a dat-o George Ranetti, redactorul sef al revistei "Furnica", bietul ziarist amorezat de mine si pe care eu l-am refuzat.
2. Din ce iti castigi painea?
Ma cherie, eu nu trebuie sa-mi castig painea, parce que, generalul Dumitrescu, barbatul meu, are grija de asta. Pe el il trimit la cersit la un magazin alimentar de pe strada Mendeleev, imbracat saracacios, ca apoi sa cinam la Athenee Palace. Et aussi, mai beneficiez material de la barbatii care-mi elogiaza beatitudinea.
3. Cu ce te lauzi?
Je suis o coana frumoasa, nu prea inalta (cam un metru saizeci), cu parul blond tuns scurt si ochi verzi-albastri. Sunt curtata de multi barbati celebri: Nicolae Grigorescu (trecut de 50 de ani), Octavian Goga sau regele Ferdinand. El mi-a daruit casa de langa Piata Amzei, casa cu doua corpuri, ce-mi poarta numele.
Eh, ma cherie, chiar regele Manuel al Portugaliei m-a cerut de soata, dar am refuzat. Raman fidela amorului pentru doctorul Nicolae Minovici, parintele societatii „Salvarea“.
Sunt o extravaganta in Micul Paris parce que je suis biticlista. Pardon, sunt singura biticlista.
4. Care iti este cel mai drag loc din Capitala?
Oooo, ador Calea Victoriei vara, cand e inflorit teiul si damele cochete ies la promenada.
5. Unde iesi in Bucuresti?
La Casa Capsa, la balet, tocmai am vazut Lacul Lebedelor si ador sa-mi vopsesc parul la cel mai chic coafor de pe Calea Victoriei.
6. Cum de te plimbi cu bicicleta?
J'aime ma biciclete cu ghidon de argint. Am o cascheta de matase, infasurata in voal alb din care rasar incrucisate doua ace mari a la madame Butterfly.
Sunt singura femeie vazuta in Bucuresti pe biticleta, imbracata in pataloni, dar vreau ca si celelalte conite sa se plimbe alaturi de mine. Ador sa-mi fluture vantul prin par!
7. Unde ne putem intalni cu tine?
In locurile elegante si scumpe din oras, pe Calea Victoriei sau la casa mea de pe str. Biserica Amzei nr. 9. Sunt obisnuita cu luxul: detin o trasura, o masina coupe, slugi si nu pot sa mananc decat la Athenee Palace.
8. Povesteste o intamplare haioasa din viata dumitale
Am fost prima femeie care s-a balacit in mare, imbracata intr-un costum de baie considerat sumar, pentru ca toata lumea facea baie in halat. Acest fapt a determinat o interventie a unui sef de post care a inceput sa fluiere precipitat ca eu sa ies din apa.
Asa ca, m-am dus imperturbabila la politist, l-am lovit cu umbrela de plaja si l-am intrebat curioasa "de ce suiera". Parol!
http://metropotam.ro/
↧
Coliva demisului…
Cristinel Vecerdea – CRIV – marcheaza doi ani de la referendumul de suspendare si demitere a lui Basescu.
![DUPA DOI ANI-2]()
Sursa: Radu Tudor
Sursa: Radu Tudor
↧
↧
Stranepotul lui Stefan cel Mare
Ludovic al XVI-lea al Frantei, decapitat, este stranepotul lui Stefan cel mare
Foto:Regele Frantei Ludovic al XVI-lea(1754-1793), decapitat inmpreuna cu sotia lui Regina Maria Antoaneta.
Extras din "Secretele lui Lovental "
În anul 1789 are loc celebra Revoluţia franceză, prin care monarhia absolută este abolită din Franţa. Regele francez de atunci, Ludovic al XVI-lea, a fost decapitat, prin ghilotinare, 4 ani mai târziu, la 21 ianuarie 1793. Probabil că mulţi ştiu acest lucru, dar oare câţi ştiu că acest rege francez are printre strămoşii săi pe nimeni altul decât pe marele nostru domnitor moldovean, Ştefan cel Mare?
Să ne uităm puţin la descendenţii lui Ştefan cel Mare, şi să vedem cum a ajuns acest viteaz voievod român să fie străbunul celebrului rege francez decapitat.
1. Ştefan cel Mare (1435-1504), l-a avut ca fiu pe:
2. Petru Rareş (1486-1546), domnitorul Moldovei, a avut-o ca fiică pe:
3. Maria, care căsătorită cu Ion Movilă (mare logofăt al Moldovei), cei doi având ca fiu pe:
4. Ieremia Movilă (?-1606), domnitorul Moldovei, a avut-o ca fiică pe:
5. Maria Movilă (1592-1638), căsătorită cu Ştefan Potocki (1568-1631, conte polonez), cei doi având ca fiică pe:
6. Anna Potocki (1615-1690), căsătorită cu Dominic Kazanowski (1605-1648), cei doi având ca fiică pe:
7. Maria Kazanowski (1643-1687), căsătorită cu Stanislas Iablonowski (1634-1702), cei doi au avut ca fiică pe:
8. Ana Iablonowski (1658-1727), căsătorită cu Rafael Leszczynski (1650-1703), cei doi avându-l ca fiu pe:
9. Stanislas Leszczynski (1677-1766), regele Poloniei, care a avut ca fiică pe:
10.Maria Leszczynski (1703-1768), căsătorită cu Ludovic al XV-lea (1710-1774), regele Franţei, cei doi având ca fiu pe:
11.Louis de France (1729-1765), care l-a avut ca fiu pe:
12.Ludovic al XVI-lea (1754-1793), regele Franţei.
Iată că nu e atât de mare distanţă între un moldovean dintr-o bucată şi un rege franc
↧
Alaturi de Siria
Nationalistii europeni alaturi de Siria (FOTO)
“Pe drumul Damascului” este titlul conferinţei care a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute în Roma. Evenimentul a fost organizat de Frontul European al Solidarităţii cu Siria, o organizaţie umbrelă pentru diverşi activişti identitari din mai multe state de pe “bătrânul continent” care susţin autorităţile naţionalist-seculare de la Damasc în conflictul cu insurgenţii islamişti, sprijiniţi de unele ţări Occidentale sau arabe.Au fost abordate subiecte legate de atrocităţile comise de teroriştii islamişti contra civililor şi militarilor loiali preşedintelui legitim al ţării, Bashar al Assad. Deasemenea a fost dezbătut şi conceptul suveranităţii naţionale şi necesitatea respectării legislaţiei internaţionale în privinţa interzicerii finanţării şi înarmării unor celule terorise care activează în zonă.
Primul care a vorbit celor prezenţi a fost dr. Jamal Abo Abbas, liderul comunităţii siriene din Italia. Deasemenea a luat cuvântul şi Irina Osipova, din partea mişcării de tineret ruso-italiene RIM, care a amintit de rolul major jucat de preşedintele Vladimir Putin în stoparea unei intervenţii militare directe a SUA.
Printre ţările care susţin logistic, politic, financiar şi chiar militar insurgenţa islamistă din Siria se numără SUA, Turcia, Arabia Saudită şi Qatarul. Pe de altă parte, regimul politic de la Damasc este sprijinit de Rusia, China şi Iran. Conform estimărilor ONU, peste 160.000 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma violenţelor care au început în luna martie a anului 2011, dintre care mai mult de 11.000 copii.
Siria era până nu de mult un exemplu al coexistenţei paşnice a diferitelor religii, într-un stat cu o populaţie majoritar musulmană. În această ţară trăiau la începutul conflictului circa 300.000 de melkiţi catolici şi peste 800.000 de credincioşi ortodocşi, cea mai mare parte a lor aparţinând de Patriarhia Greco-Ortodoxă a Antiohiei şi a întregului Răsărit. Aceste două confesiuni, precum şi alte Biserici mai mici, reprezintă minoritatea creştină dintr-o ţară în care 87 de procente din totalul populaţiei de 19 milioane de oameni aparţin religiei musulmane. Sursa: FrontPress.ro
↧
Romania
Dezoccidentalizarea Romaniei
După 1989 România a intrat într-un galopant proces de occidentalizare. Acest lucru nu trebuie să ne mire. Întregul sud-est european a fost destinat aceluiaşi experiment, după căderea regimurilor comuniste. Excesele autarhice ale comunismului s-au răsturnat şi au devenit excesele actuale ale occidentalizării. Un furor teutonicus de sorginte occidentală a traversat România în ultimii douăzeci şi cinci de ani de ani. Şi, în ciuda evidenţelor care arată că acest drum, la fel de exagerat ca autarhia ceauşistă de final, nu poate duce nicăieri, el este continuat cu şi mai multă forţă. Politica economică şi strategiile naţionale din ultimul sfert de veac au reprezentat o calchiere la virgulă a spiritului economic, politic şi civilizaţional occidental. Rezultatele sunt cele care sunt. Este cazul, acum, să ne punem întrebarea: mai are rezerve România de a se occidentaliza în continuare sau ar trebui să oprească acest proces istoric? Iar dacă s-ar opri acest proces (presupunând că aşa ceva ar fi posibil), spre ce alt model de civilizaţie ar trebui să se îndrepte ţara noastră? Aceste lucruri sunt cu atât mai necesar de lămurit cu cât, în ultima vreme mai ales, ni se sugerează că occidentalizarea este „singura cale” posibilă pe care putem merge iar alternativa sau alternativele (de exemplu, „atracţia” sau „ispita” – cum ar spune Mircea Vulcănescu – eurasianistă [1] sau altele), nu reprezintă decât o rătăcire care nu merită luată în discuţie.Vrem să susţinem în aceste rânduri două idei de bază. Prima este aceea că potenţialul de occidentalizare al României s-a epuizat,într-un mod similar cu potenţialul de autarhizare din vremea lui Nicolae Ceauşescu. O paralelă istorică pe care trebuie cu necesitate s-o facem este aceea cu epoca de dinainte de 1989, în care „domnia” lui Nicolae Ceauşescu a părut că are încă potenţial până în prima parte a anilor ’80, după care a venit decăderea inevitabilă. Din 1965 pînă în 1971 Ceauşescu a reuşit să facă România să „decoleze”, cum afirmă teoriile modernizării. Industrializarea, cu toate costurile morale şi materiale, era vizibilă. Construcţiile în oraşe mergeau într-un ritm ameţitor şi acest lucru a continuat şi după 1971, adică după vizita pe care preşedintele de atunci al ţării a făcut-o în spaţiul asiatic. După 1971 până în 1977 lucrurile au mers în acelaşi spirit. Cu toată fervoarea ideologică a tezelor din iulie 1971, România nu a căpătat până în anii ’80 chipul cenuşiu şi lipsit de viaţă pe care l-a avut după 1986-1987. În fond, tezele din iulie 1971 au reprezentat mai mult decât un „tun ideologic” dat de către Ceauşescu poporului român. Ele au fost poate în primul rând o încercare geopolitică de asigurare în faţa unei situaţii de criză care începuse, fără îndoială, să se simtă între Ceauşescu şi URSS, pe care România o sfidase în 1968. Mai mult decât atât, în psihologia profundă a dictaturii ceauşiste, tezele din iulie ar putea reprezenta corespondentul în actualitate a ceea ce fondatorul eurasianismului cultural, autorul rus Nikolai Trubetzkoy, numea ideocraţie [2]. Orice regim politic are tendinţa de a se constitui ca elită ideologică, ca Weltanschauung cultural-ideologic care să se impună întregului popor. Această încercare de dominare ideocratică a ţării este cu totul firească şi seamănă cu tendinţele „autoritare” ale filosofului-rege din utopia cea mai celebră a gândirii politice, Republica lui Platon. Aici, în această republică ideală, un grup de „ideocraţi” veghează la sănătatea morală şi mentală a poporului. Biserica ea însăşi este o instituţie ideocratică, desigur, bazată pe revelaţie, dar nu mai puţin dornică de a-i fi urmate învăţăturile. Cu aceasta, am explicat, în mare, care a fost principalul vector al acestei încercări a lui Nicolae Ceauşescu de a controla mai bine învăţământul ideologic din ţară. Autarhia viitoare în plan economic a fost pregătită de această autarhie iniţială în plan ideologic. Este de notat că, spre deosebire de înţelesul „clasic” al ideocraţiei, aşa cum o vede autorul rus citat, care este unul preponderent moral şi cultural, ideocraţia ideologică a comunismului a fost, evident, o erezie. În fapt, ea avea suficiente elemente materialiste pentru a n-o putea identifica perfect cu o ideocraţie tale quale. Dar cum orice erezie porneşte de la adevăruri ale dogmei, pe care le părăseşte aproape pe nesimţite în evoluţia ei, şi excesele ideologice ale lui Ceauşescu îşi aveau justificarea lor în epocă, ba chiar erau logic legate de deceniile anterioare, în care mişcarea proletcultistă aruncase aproape toată elita culturală interbelică în întuneric. Am putea spune că faţă de deceniul obsedant al proletcultismului, tezele din iulie nu reprezintă decât o încercare oficială, relativ eşuată, de a resuscita (în maniera unui protestantism care revine la origini) rădăcinile reale ale eticii socialiste. Căci, să nu uităm, în cea mai mare parte, aceste teze erau dedicate „spiritului” adevărului socialist, erau, deci, o tentativă de revenire la matca originală a moralităţii socialiste, aparent nematerialistă, dedicată poporului, adică întregului, ne-individualistă etc. Acestea n-au avut aparent un impact prea mare în epocă. Ceauşescu a continuat să fie liderul autoritar, incontestabil, cel puţin până în 1977, la grevele minerilor, când, uşor, uşor, steaua sa începe să apună. Din 1977 a mai trecut un deceniu până la momentul Braşov 1987, când a avut loc prima demonstraţie mai structurată împotriva sistemului, pentru ca, în 1989, cu marele aport străin, Ceauşescu să sfârşească aşa cum a sfârşit.
Aşadar, în două decenii şi jumătate, episodul comunismului autohton românesc s-a epuizat. Nu complet, evident, dar, în formula Nicolae Ceauşescu, el nu a mai fost posibil. Executat pe falia dintre Occident şi Orient, Ceauşescu a fost victima unei puteri autocrate, de esenţă orientală, pe care n-a desăvârşit-o, căci n-a devenit autocratul sângeros şi atotputernic, putere acaparată de o epocă ce se predase spiritului individualizant şi dizolvant al Occidentului. Acelaşi pericol planează astăzi asupra lui Vladimir Putin. „Ţarul” actual al Rusiei ezită între un Occident de care are nevoie în maniera lui Petru cel Mare în plan concret-material şi un Orient de care are tot atâta nevoie pentru a exista ca lider, la modul fundamental. Materia politică a statelor neoccidentale nu se poate dispensa de caracterul totalitar, despotic şi asiatic, tocmai pentru că orice alunecare în democratismul de tip occidental le-ar topi bazele metafizice ale puterii în faţa propriului demos. Demosul oriental este, de fapt, puterea atavică ce atrage despotismul liderilor. Poporul, în sens oriental, nu se va mulţumi niciodată cu un lider de tip occidental, cel mult harismatic şi cel mult specialist. Poporul oriental, generic vorbind, are nevoie de un sentiment metafizic aparte pe care liderul să-l emane, iar acest sentiment este perfect ilogic şi similar cu puterea… atotputernică. Supuse, popoarele orientale doresc să fie conduse. Popoarele occidentale nu doresc decât să fie administrate, indiferent în ce direcţie. Ele se împotrivesc faptului de a fi conduse. Ceea ce occidentalii înţeleg prin tiranie nu este altceva, în Orient, decât exercitarea firească a puterii liderului acceptat. Desigur, nu toţi liderii orientali sunt acceptaţi. Dar, din punct de vedere occidental, toţi liderii orientali sunt tirani! Conceptul de „bună administrare”, foarte occidental de altfel, de care se face mare caz astăzi, conţine în sine toată limitarea filosofiei politice occidentale. El este prin definiţie un concept antimetafizic. „Buna administrare” a popoarelor occidentale este străină de un proiect metafizic mai înalt, transcendent. La limită, ele pot fi trimise la moarte prin bună administrare, aşa cum a fost trimis poporul german în al doilea război mondial. Despotul asiatic, ţarul sau conducătorul român sunt solicitaţi mai degrabă în plan metapolitic decât în cel al administrării corecte. Lor li se cere un proiect de viaţă şi nu unul de trai pur şi simplu. De aceea, liderul oriental aşezat în fotoliul bunului administrator devine, ca şi Ceauşescu, cel mult un autarh depăşit de vremuri. Dimpotrivă, liderul occidentalizat care conduce un popor oriental este total inadecvat, nu ajunge la sufletul maselor şi are nevoie de „interpreţi” şi consilieri străini pentru a se face înţeles. În cele din urmă, el este forţat să devină „agentul” unei puteri străine, dată fiind inadecvarea sa la poporul pe care îl „conduce”. Întâlnirea dintre Orient şi Occident duce, când Orientul este slab, la războaie ale opiului, iar când Orientul este puternic, la lideri de tipar nord-coreean, în care limita dintre puterea reală, raţional comprehensibilă şi cea doar mimată, nu poate fi niciodată perfect decelată. În timp ce Occidentul se poate lipsi de realitatea profundă a puterii politice (cazul preşedinţilor americani, care sunt, ca şi actorii de la Hollywood, nişte interpreţi acceptaţi ai unui rol naţional), fără nicio pagubă aparentă (cel puţin pe termen scurt), în Orient puterea nu se poate manifesta fără a-şi da măcar sieşi impresia unui temei adevărat, adică metafizic.
Astăzi, după două decenii şi jumătate de la momentul revenirii României în sfera de influenţă occidentală, putem spune că suntem martorii unei epuizări similare cu cea a epocii Ceauşescu, dar de semn opus. Toate formulele de guvernare „democratică” (Ceauşescu a guvernat, după părerea noastră, mai multă vreme într-un mai mare grad de democraţie decât actualii lideri. Dacă ar fi fost supus alegerii poporului, el ar fi fost ales ca şi Ion Iliescu mai târziu cu o zdrobitoare majoritate, probabil mai puţin în ultimii ani de conducere. Spre deosebire de el, liderii actuali sunt legitimi, după standardele de acum, cel mult jumătate din mandat, deci aproximativ doi ani) au fost epuizate, de la semi-etatismul ezitant al lui Ion Iliescu şi reformismul făţiş al guvernului CDR, până la actuala integrare în UE în care domină tendinţele externe în economie şi politică, România pierzându-şi, practic, suveranitatea în ambele planuri. Aceste procese care au mers spre integrarea în structurile UE şi NATO odată cu pierderea suveranităţii la nivel naţional nu au fost însoţite de un progres în plan material sau moral. Poporul român este din nou în căutarea unei formule suveraniste, în care fie se va renegocia statutul în cadrul imperiului europeano-american, fie va „evada” în chestiuni punctuale din cadrul acestui imperiu, pentru a se deschide unor arii externe non-europene (China, Rusia, ţările arabe sunt, ca să spunem aşa, parteneri tradiţionali, pe care România i-a trecut în plan secund până acum, dar de acum este nevoită să-i redescopere).Chestiunile economice sau politice ne interesează însă numai în măsura în care sunt reflectarea unor stări morale mai adânci, mai generale, care ţin de destinul cultural şi de existenţa profundă a poporului român. În lipsa unei judecăţi de acest fel, opţiunile geopolitice nu au un temei adecvat, iar soluţiile vor fi cu necesitate parţiale. Prima condiţie pentru a reface un traiect firesc al României este recunoaşterea faptului că actuala occidentalizare şi-a atins limitele şi că procesul trebuie să înceteze. În ce sens? Poate România să se extragă, în manieră autarhică, sistemului european din jur sau celui global? Nici vorbă! Autarhia în forma construită de Nicolae Ceauşescu şi practicată în acele decenii nu mai este posibilă şi nici nu mai poate avea şanse de succes.
Noua autarhie pe care este imperios necesar s-o cultivăm pleacă de la ideea nocivităţii modelului societăţii occidentale ideal-tipice, adică al societăţii occidentale liberale maximaliste. Lupta împotriva liberalismului extremist face parte din logica nouă a unei noi „ideocraţii” pe care e necesar s-o „inventăm” şi pe care e necesar s-o impunem politic. Ţările din jur, mai experimentate geopolitic, au trecut deja la fapte. Ungaria şi-a construit un sistem politic supraetajat, dar având în centru ideea de naţiune maghiară creştină – cu accente antisemite, antiţigăneşti şi, desigur!, antiromâneşti. Nu aşa ceva este necesar României! Rusia, la rândul ei, caută formule alternative la liberalismul de tip unfettered capitalism pe care îl experimentează o elită pierdută în oceanul global, dar fără legătură cu „mujicul” rus de astăzi, cel care luptă în Sud-Estul Ucrainei pentru (încă) fantomaticul stat Novorossia, dar care luptă! În pofida unei superiorităţi autoproclamate, elitele globale ale statelor care nu au forţă globală nu reprezintă decât caricaturi pe scena istoriei. Ele trebuie aduse cu picioarele pe pământ sau trimise acolo unde le este locul, în spaţiul global al cetăţeniei universale de unde, evident, nu se mai pot întoarce niciodată!
Bulgaria este şi ea frământată de aceleaşi probleme, la fel Ucraina (în care criza a izbucnit tocmai ca urmare a unei occidentalizări sui-generis – ne putem da seama ce ar urma să se întâmple ca urmare a unei veritabile occidentalizări a acestei ţări mari, dar cu picioare de lut). Revoluţiile primăvăratice din Nordul Africii şi criza evidentă din Orientul Mijlociu ne pun şi mai tare în gardă. România are cu atât mai mare nevoie de redeşteptarea unui spirit naţional cu cât moda schimbărilor de frontiere se pare că se poartă nu numai în Europa, ci şi în Extremul Orient. Ordinea post-Trianon se clatină.
Aceste evenimente ne găsesc cu totul nepregătiţi. Orice pas în plus în direcţia occidentalizării va însemna de aici înainte o cantitate de energie pierdută din dreptul românităţii. Nu în numele unui autohtonism îngust scriem aceste rânduri. Le scriem în numele nevoii de adevăr, singurul care poate da temei unei păci durabile într-o lume din ce în ce mai violentă.
A doua idee pe care vrem s-o susţinem este următoarea: România este suficient de occidentalizată şi suficient de orientalizată în acelaşi timp. Cine vrea să vadă maximum de occidentalizare pe care-l poate suporta ţara noastră ar trebui să meargă la Sibiu sau la Arad. Poate merge la Certeze, acolo unde oamenii care lucrează în Occident şi-au îngropat în case lifturi inutile şi şi-au decorat balcoanele cu bare metalice de inox, monumente de prost gust într-o fostă zonă etnografică de o frumuseţe aparte. De asemenea, cine doreşte o Românie maximalist occidentalizată poate lua parte la paradele homosexualilor, de partea „împricinaţilor”.În acelaşi timp, cine vrea o România orientală se poate „orienta” spre cartierele mărginaşe ale oraşelor mari şi mici, spre „rusificata” Basarabie sau spre balcanica Constanţă.
Întrebare: are cineva curajul să vorbească despre o „superioritate” a spiritului occidental faţă de cel oriental, admiţînd că acestea ar putea fi contrapuse? Este turcul din bazarul constănţean sau machedonul din aceeaşi zonă inferior sasului din Sibiu sau românului occidentalizat din acelaşi oraş transilvan? Sau, poate, acelaşi „domn” occidentalizat din Sibiu să fie „superior” ciobanului care, din împrejurimi, coboară cu brânză în fiecare zi în piaţa burgului?
Aceasta este România: un loc unde Occidentul şi Orientul se caută şi se regăsesc, în care convieţuiesc de mii de ani, fără patimă, într-un spirit tradiţional în care fiecare îşi ştie locul şi-l respectă pe celălalt. Ca atare, o mai mare occidentalizare a României ar însemna (şi acest lucru, din păcate, începe să se petreacă) dispariţia ciobanului sibian sau a ţăranului din Câmpia Română cu legumele lui ieftine şi gustoase (din ce în ce mai puţin gustoase, căci din ce în ce mai „occidentalizate”), dispariţia meşterului de case în contul firmelor de construcţii care construiesc de trei ori mai scump şi nu neapărat mai cu gust şi mai temeinic. Acesta este momentul în care România trebuie să revină la ea însăşi, la tradiţiile sale, la meşterii săi, la oamenii săi. Nici Orientul, nici Occidentul nu mai pot pătrunde ca atare la noi fără a afecta fibra morală a poporului. Dar, mai ales, date fiind condiţiile istorice, nu mai pot intra influenţele occidentale.
În locul actualei elite politice şi culturale (în primul rând culturale) e nevoie de o nouă ideocraţie care să preia sarcina educării sau reeducării morale a poporului român. O reeducare de data aceasta cu totul necesară, care nu are nimic de-a face cu reeducarea bolşevică impusă cu ajutorul unor norme de import. O astfel de reeducare nocivă s-a produs deja paşnic, made in Occident! Mai mult decât o oprire a influenţelor nocive occidentale, e nevoie în plan moral de o dezoccidentalizare a poporului român. Aceste adevăruri nu sunt tipic româneşti. Occidentul însuşi are nevoie, pentru a se regăsi, de o dezoccidentalizare. Sunt numeroşi autori occidentali care susţin asta direct şi luptă, de pe poziţii tradiţionaliste, pentru revenirea Occidentului la normalitate [3]. Curentul devierii supramodernizării occidentale a adus şi Occidentul acolo unde este de nerecunoscut de către cei care l-au făurit şi l-au trăit în ultimele decenii. Generaţiile care au trăit al doilea război mondial în Occident nu mai înţeleg acest Occident actual. Cu atât mai mult nu l-ar mai înţelege cei care au trăit prima conflagraţie mondială.
Similar, România actuală nu ar putea fi înţeleasă de cei care, în perioada interbelică, şi-au riscat viaţa pentru a împiedica ceea ce părea de neoprit, revenirea la situaţia de dinainte de 1918. Ce să mai spunem despre cei care au luptat pentru România Mare? Ce ar crede ei despre milioanele de români cărora le e ruşine că sunt români sau care preferă să plece în Occident pentru a „reuşi”, nedorind să caute să facă ceva în ţară?
Despre oprirea influenţelor occidentale în România, la modul concret, se poate vorbi la infinit. Aici şi acum am vrut numai să enunţăm un principiu. Sperăm ca mulţi compatrioţi să fie de acord cu el. Ar fi semn că lucrurile nu sunt cu totul pierdute. De Cristi Pantelimon – Estica
↧
More Pages to Explore .....
