Vor răspunde naţionaliştii români chemării paramilitarilor proruşi din Donbas?
Mă aşteptam ca paramilitarii proruşi din Republica Populară Doneţk să-i cheme la luptă pentru Ortodoxie pe naţionaliştii români. Deja în Donbas, de circa un an de zile luptă voluntari francezi, nemţi, unguri şi, mai ales, sârbi. Nu trebuie să uităm cum astă vară Aleksandr Zaharcenko, premierul RPD, a declarat că doi români luptă alături de fraţii lor ruşi ortodocşi împotriva regimului pro-occidental şi ateu de la Kiev. Scrisoarea naţionaliştilor ruşi către patrioţii români are o valoare istorică prin rememorarea trecutului de jertfă pentru o Europă creştină a martirilor legionari Moţa şi Marin căzuţi în lupta împotriva bolşevismului şi anarhismului la Majadahonda, în ianuarie 1937. Este evident că la Doneţk şi Slaviannk s-a creat o armată inter-naţionalistă ce luptă pentru tradiţia unei Europe creştine şi împotriva ateismului, globalismului, propagandei gay şi islamismului. “Începeţi propaganda în România şi Republica Moldova pentru recunoaşterea independenţei Transnistriei, Găgăuziei, dar şi a republicilor Doneţsk şi Lugansk. Aveţi în minte faptul că Republica Moldova s-ar putea foarte uşor uni cu România, fără Transnistria şi Găgăuzia. Astfel am putea rezolva pe cale amiabilă o problemă teritorială. Legionarii români Ion Moţa şi Vasile Marin s-au jertfit pentru un ideal pe pământ spaniol, dar au devenit eroi şi în România!La fel astăzi, sub steagul Republicii Populare Doneţsk, care îl are înfăţişat pe Arhanghelul Mihail, s-au raliat voluntari naţionalişti nu numai din Rusia, ci şi din Ungaria, Serbia, Polonia, Spania, Franţa şi alte state. Veniţi în rândurile noastre pentru a lupta pentru un crez comun şi pentru interesul României. Noii legionari ar putea astfel să câştige experienţă de luptă.”
Scrisoarea e semnată nefericit de naţionaliştii ruşi: “Mişcarea Imperială Rusă”, care are conotaţii mentale negative în conştiinţa popoarelor din ţările vecine Rusiei: Polonia, Ţările Baltice şi România. Cred că această scrisoare nu va avea reverberaţii semnificative în conştiinţele naţionaliştilor români din mai multe motive. În România există o puternică fobie faţă de Rusia imperială şi memoria ocupaţiei sovietice e încă vie, cu tot cortegiul de crime, lagăre, privaţiuni şi umilinţe. Deşi bolşevismul a fost un fenomen european anti-creştin, multinaţional, de care şi Rusia creştină a suferit din plin, multe popoare văd principalul vinovat în poporul rus. Şi poporul rus în fiinţa sa a fost victimă a comunismului ateu ca şi celelalte popoare din Europa de est. Numeroşi români se tem că sub masca propagandei “frăţiei ortodoxe” să nu se ascundă vechi vise imperiale de cotropire ale Rusiei. Sigur mulţi români sunt nemulţumiţi de globalizare, ateism, propaganda gay, exploatarea economică a multinaţionalelor, dar nu îndeajuns ca să răspundă semnificativ la solicitările unei internaţionale ortodoxe anti-globalizare şi anti-atee, sub bagheta Moscovei.
Situaţia e diferită faţă de anul 1999 când naţionaliştii sârbi au cerut sprijinul voluntarilor români în lupta împotriva islamiştilor din Kosovo, musulmani radicali ajutaţi generos de SUA şi NATO. Românii au suferit din greu alături de vecinii şi fraţii ortodocşi sârbi, când Belgradul a fost bombardat de americani. Celebrul paramilitar Arkan, supranumit şi Tigru din Bosnia, a solicitat sprijinul fraţilor ortodocşi români să Ii se alăture pentru salvarea Europei creştine în faţa invaziei islamiste în Kosovo, sub masca democraţiei americane. Puţină lume ştie că atunci şapte tineri din Cluj-Napoca (şapte fiind cifră magică) organizaţi în Grupa “Vulturii Sarmisegetuzei” au dorit să meargă să lupte în Kosovo cu kalaşnicovul într-o mână şi cu crucea ortodoxă în alta, pe Câmpia Mierlei pentru stoparea ofensivei islamiste, care azi s-a transformat în redutabilul Stat Islamic a cărei conducere militară e formată din musulmani kosovari. Intuiţia tinerilor clujeni, din martie 1999 că în Kosovo se duce o luptă între civilizaţii a fost profetică. Plecarea Grupei de patrioţi români în Kosovo a fost demantelată de Serviciul de Informaţii al Armatei Române, iar liderul “Vulturilor” anchetat de ofiţerii superiori, la ordinele MAN care executa cu obedienţă toate ordinele venite din SUA pentru pregătirea integrării României în NATO. Consulatul sârb de la Timişoara le-a mulţumit public “Vulturilor” români pentru sprijinul oferit poporului vecin. Abia peste 10 ani când Kosovo şi-a proclamat independenţa doi dintre “Vulturi” au ajuns în Kosovo şi s-au întâlnit cu voluntarii paramilitari sârbi, care i-au primit cu prietenie şi recunoştinţă. Românii s-au rugat cu lacrimi în ochi la zidurile ruinate şi fumegânde ale lăcaşurilor ortodoxe incendiate şi dărâmate de islamiştii albanezi. Era prea târziu: sârbii pierduseră războiul în Kosovo.
Acum situaţia e total alta, ruşii nu sunt sârbi, un popor vecin cu care nu am avut războaie. Încă teama de imperialismul rus există în mentalul colectiv românesc. Neîncrederea românilor e mare faţă de promisiunile de unire cu Bucovina şi Moldova. Să nu fie “cadouri de la greci”? Naţionaliştii ruşi cu toată propaganda frăţească, ortodoxă, nu au reuşit să înmoaie inima patrioţilor români, care încă văd în Rusia moştenirea URSS, deşi lucrurile sunt mai complicate azi. Ruşii consideră că s-au eliberat de comunism şi că ei au fost o victimă a experimentului bolşevic impus de alţii. Rusia trebuie să facă numeroase gesturi politice: retrocedarea tezaurului, scuze publice pentru crimele din anii 50, denunţarea publică a Pactului Ribbentrop – Molotov, deci unirea Basarabiei cu România. Doar atunci “frăţia ortodoxă” poate deveni un liant religios al prieteniei între popoarele român şi rus într-o Europă creştină unită. De Ionuţ Ţene – NapocaNews
Un conducător de metrou în România ia în mână vreo 350 euro. Aflat la pupitrul aceleiaşi rame de metrou, un coleg de-al său din Vestul sau Nordul Europei – peste 3000 euro! Cu ce se pot diferenţia cei doi spre a se justifica o asemenea discrepanţă de circa 8 ori în salarizare?! Să fie mai productiv colegul occidental decât cel român?! Imposibil! Fac acelaşi lucru! Ba, colegul român este mai „productiv”, căci merge singur la pupitru, în timp ce la conducerea unei rame de metrou din Occident se află întotdeauna doi conducători, din simple motive de siguranţă! Să admitem că societatea de metrou din Occident este mai bine organizată şi mai ales mai înzestrată financiar întrucât transportă, pe bază de bilet corespunzător, oameni mai înstăriţi şi nu sărăntocii din România. Mai că ar ieşi justificată o diferenţă, dar una de 8-10 ori nicidecum!
Unele caracteristici ale societăţii moderne, de la crizele economice la febra de a cumpăra noi „gadget-uri”, demonstrează că părintele teoriei marxiste, Karl Marx, a avut dreptate în privinţa a cinci profeţii.
Un deputat al partidului naţionalist Jobbik şi un parlamentar independent au îndepărtat joia trecută două steaguri ale Uniunii Europene din sala de şedinţe a Parlamentului şi le-au aruncat pe o fereastră în piaţa Kossuth, relatează MTI.
Zilele trecute a murit la 79 de ani Nicador Florea Codreanu, un nepot al întemeietorului Mişcării Legionare,
Printre primii care au anunţat moartea lui Nicador Florea Codreanu a fost profesorul universitar Ion Coja. “Ce să zic? Deocamdată atât: a dus cu demnitate povara unui nume atât de glorios! Nu l-a făcut de ocară, nu l-a compromis! Povara unei ascendențe, a unei înrudiri cu însăși mitologia românească cea mai scumpă inimiii de român… Cred că a greșit familia că nu a anunțat vestea săvârșirii din viață a unui om la al cărui catafalc s-ar fi adunat mulți români dintre cei mai români în nădejdea că prin Nicador Codreanu, prin prezența lor la îngropăciune, vor transmite o fărâmă măcar din câte ar avea să le spună celor ce nu mai sunt și spre care a pornit în cel mai lung drum al său Nicador Codreanu!… Dumnezeu să-l odihnească pe Nicador Codreanu cu tot neamul său!”, a declarat acesta.
Nicador Florea Codreanu a înfiinţat în anul 2000 Asociaţia Acţiunea Română, când a fost înregistrată ca persoană juridică la Judecătoria Sectorului 2 din Municipiul Bucureşti. Acesta a înfiinţat în 2003 şi ziarul Cuvântul Legionar, care a apărut periodic, timp de mai mulţi ani. Prin intermediul publicaţiei, Nicador Florea Codreanu se distanţa de „actele” comise de Horia Sima şi cerea o „reîntoarcere” la principiile fondatoare ale Mişcării Legionare, aşa cum au fost ele concepute de Codreanu. Nu a reuşit să creeze o organizaţie puternică în peisajul naţionalist românesc, având în jurul lui doar o mână de adepţi. Printre cele mai vizibile acţiuni ale acestuia erau participările la comemorările de la Tâncăbeşti, unde era omagiat Corneliu Codreanu. Sursa:
Circa 500 de naţionalişti bulgari şi suporteri ai echipelor de fotbal au mărşăluit sâmbătă pe străzile Sofiei pentru a onora memoria generalului Hristo Lukov, fostul lider al Uniunii Legiunilor Naţionale Bulgare, asasinat de comunişti în 1943. Deşi la ediţiile precedente ale marşului naţionaliştii români trimiteau la eveniment o delegaţie din ţară, anul acesta acţiunea a fost boicotată din cauza atitudinilor şovine manifestate în ultimii ani de către organizatori.
2009: Delegaţia Noii Drepte rostind un discurs în faţa naţionaliştilor bulgari
La marşul de sâmbătă, pe lângă generalul Lukov, a fost omagiat şi Vasil Levski, un erou al luptei de eliberare antiotomane din secolul al XIX-lea. La vârsta de 20 se ani a fost uns diacon, dar viața de călugăr nu l-a atras, așa că în 1862 a fugit în Serbia, unde s-a înrolat ca voluntar în “Legiunea bulgară” organizată și condusă de Gheorghi Rakovski, participând astfel la ostilitățile sârbo-turce. Din această perioadă datează și pseudonimul “Levski” (ca un leu), deoarece în timpul unui exercițiu de instrucție a făcut un salt lung, considerat de colegii săi că este precum săritura unui leu. În perioada 1862-1868, Levski a participat la aproape toate atacurile armate duse de bulgari împotriva Imperiului Otoman.
Generalul Hristo Lukov s-a născut în 6 ianuarie 1888, la Varna. A absolvit Şcoala Militară a Majestăţii Sale în 1907 şi a luat parte la mai multe bătălii importante din timpul primului război mondial. În 1935 a devenit Ministru de război, funcţie deţinută până în 1938. S-a dedicat apoi mai mult activismului social-politic ca lider al Uniunii Legiunilor Naţionale Bulgare (SBNL), principala organizaţie naţionalistă radicală din ţara vecină. A susţinut mereu aderarea ţării sale la puterile Axei, alături Germania şi Italia.
