Quantcast
Channel: 100 Ro
Viewing all 3410 articles
Browse latest View live

:)


Dorinţa de exprimare

$
0
0




Timp de odihnă?
  Da,e ceva ce n-am avut aproape  niciodată în măsură suficientă,şi ce mult îmi doresc să am timp să mă odihnesc, sau să fac atîtea lucruri de care nu am niciodată timp. Poate am pierdut noţiunea timpului şi nu mai ştiu nici cum să mă odihnesc.
  Am scris aceaste rânduri din simpla dorinţa de exprimare a unor gânduri,în aceste câteva clipe de relaş, la o cafea de weekend. 


  Niciodată nu m-am revoltat în faţă sorţii,ci le-am primit pe toate cu inima deschisă. Pentru că eu sunt cel care mi-am ales drumul şi am acceptat totul de la început.
Azi simt că ceva  transformă totul în simplitate, limpezime, o puritate, ce-mi umple sufletul de linişte şi candoare.Un sentiment de bucurie şi speranţa.
Se spune că dacă pentru perioade lungi simţi intens bucurie înseamnă că ai un suflet sănătos.Dacă reuşeşti să te bucuri cât mai mult şi din motive cât mai puerile înseamnă că vei avea cu atât mai multă sănătate sufletească .
Bucuria ar trebui să fie o stare de spirit normală să semnifice libertate iar cu cât dezvoltarea spirituală , intelectuală şi morală este mai ridicată cu atât te vei simţi mai liber , mai satisfăcut.
Chem mereu bucuria în fiinţă mea prin zâmbete şi dorinţa de a dărui.Cum să las tristeţea să pună stăpânire pe mine când atât de multă frumuseţe şi candoare radiază înlăuntrul meu?
          Ştiu ,în  inima omului încape o constelaţie de sentimente şi trăiri,în acelaşi timp, bucurie şi tristeţe, dragoste şi ura, durere şi compasiune.
Ca exerciţiu trebuie să  gândeşti că ziua de azi nu aparţine trecutului , dar nici viitorului .
Am citit undeva o întrebare ce o am în minte de-atunci :

Dacă te-ai trezi fără să ştii câţi ani ai , ce vârstă ţi-ai da ?

O seară placută şi-o săptămână uşoară si frumoasă!


Recomandare"Articolul participă la  jocul "Bună dimineaţa soare"! Dacă doreşti să participi , IULISAîţi dă mai multe detalii!.

sursa:fewstuff.blogspot.ro

ღ Bună dimineata soare ღ

$
0
0
„Dă șansa fiecărei zile să fie cea mai frumoasă din viața ta.”

Mark Twain

                                                    
 Legenda florii de colţ

Această floare este prezentă în arta populară, în basmele şi legendele vechi de secole, în tradiţiile păstrate de la o generaţie la alta.
Greu de găsit, ea devine în imaginarul popular o adevărată comoară, iar cei care se încumetă să o caute sunt eroi ce riscă totul pentru a trece prin acest test, la capătul căruia se vor numără printre puţinii care au avut curajul şi sansa de a găsi această delicată floare. Pentru că în basme şi poveşti ei trebuie să depăşească numeroase obstacole, să lupte adesea cu fiinţe fabuloase, să înfrunte munţii şi pericolele acestora, totul pentru trofeul suprem – Floarea de colţ. 
   Legenda care circulă în folclorul popular românesc pune apariţia pe pământ a florii de colţ în strânsă legătură cu momentul naşterii lui Iisus Hristos, astfel că:
   Steaua care i-a călăuzit pe cei trei magi spre locul naşterii Domnului, a stat o clipă deasupra    Bethleemului şi s-a gândit ce să facă mai departe, căci îşi îndeplinise misiunea dată de Dumnezeu.
   “Să mai stau pe cer aşa strălucitoare cum m-a făcut stăpânul lumei, nu se poate, fiindcă nu trebuie să uit că unealtă smerită sunt în mâna Domnului; şi apoi s-ar înşela oamenii, crezând că pe fiece seară s-a născut Fiul. Unde să mă aciuiesc, dar, pe Pământ?”
   Şi coborî steaua de pe boltă, să-şi afle locul de odihnă. Călătorind peste mari şi ţări, peste ţinuturi cu oameni mai sălbatici decât fiarele, care înrobeau alţi oameni, sau se războiau pe gustul conducătorilor, într-o zi…“steaua sosi deasupra unor munţi înalţi cu spinări îmbrăcate cu o iarbă scundă”, stânci golaşe şi molifţi trufaşi. Erau Bucegii, cufundaţi în linişte şi pace, cum nu întâlnise nicăieri în lungă să rătăcire în jurul Pământului.


   “Nici chiote sălbatice chemătoare la măceluri, nici vaete, nici plânsete; o tăcere adâncă nesfârşită.   Şi, desfacandu-se în mii de steluţe, căzu, de se agaţă se steiuri şi ziduri uriaşe; fiecare steluţa se făcu o floare albă, moale că lână; Şi aşa se înfăptui Floarea Bucegilor. ” 
    În legendele care circulă în zona Munţilor Alpi se spune că floarea de colţ (l’edelweiss) s-a născut în Paradis, dintr-un fulg din lână de miel, pe care Sfânta Fecioara l-a lăsat să atingă pământul după ce Ea a adormit torcând. Se pare că această floare aduce noroc celor care o culeg.




Această floare mică, cu statut de simbol al naturii şi al longevităţii,e cunoscută de milioane de oameni din întreaga lume.     Odată culeasă, acesta va păstra forma şi culoarea  pentru ani şi sute de ani. De numele florii de colţ s-au legat multe legende de-a lungul veacurilor. Edelweiss este şi numele unui cântec popular din filmul “Sunetul muzicii”. Dar este şi o marca-simbol pentru multe tipuri de produse, chiar şi pentru bere sau un proiect de astronomie numit “Floarea Nemuritoare”. 
▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬★ღ ✰★ღ ✰★ღ ✰▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬
 


IULISA-Bună dimineata soare!

Tu ţi-ai ales baba?

$
0
0



 Babele” de Martie. O legendă românească fascinantă. 
Tu ţi-ai ales baba?

.
 Credinţa populară spune că “Babele” sunt vrăjitoare care au puterea să influenţeze starea vremii într-o singură zi, căci în aceste zile până şi Baba Dochia, cea care aduce vremea rece, începe să dezbrace cele 9 cojoace pe care le poartă din iarnă.
 “Babele” simbolizează o tradiţie românească fascinantă, o legendă invocată în mituri şi istorisiri româneşti, bazată atât pe interpretarea “băbească” a vremii, cât şi pe ritualurile care se petreceau în sânul familiei tradiţionale.
    Însă, dincolo de acest joc ce face parte din perioada sărbătorilor cu dată fixă, 1-9 martie – Babele, simbolizate de Baba Dochia, nu reprezintă altceva decât ultima luptă care se dă între iarnă şi primăvară. După moartea ei, zilele încep să crească, iar vremea frumoasă triumfă.



Zâmbete

-Tatăl tău nu te mai ajută să-ţi faci lectiile  pentru acasă?
-Nu ,doamna profesoară,ultimul 3 l-a jignit profund!
 


Pescarul
Soţia
-Iubitule înainte să ne căsătorim îmi cumpărai mereu bijuteriisi cadouri.
Soţul
-Aşa şi?
Soţia
-cum se face că acum  nu-mi mai cumperi?
Soţul
-Iubito unde ai mai văzut tu pescar care să mămăligă la peşte după ce la prins?
 

Poliţistul către şofer
-Suflati!
Şoferul
-Nuuuu sufluuuu!
Poliţistul
-Suflati ,că dacă nu suflati suflu eu şi iese 2,5
 

Doi săteni la o bere.în timp ce unul privea copacii înfloriţi şi iarba mole zice-ce frumoasă e primăvară...totul revine la viaţă... al doilea îl priveşte speriat şi-i zice-nu mă speria băi k abia am îngropat-o pe soacramea!  

Pierdut portifel cu salariul în el .Îl rog pe cel ce-l găseşte să nu radă !




.O primăvară plină de flori vă doresc!

Prima zi de primăvara

$
0
0

   Primăvara cel mai așteptat anotimp al anului, atunci când bucuria și speranța renasc, când totul prinde culoare și natura revine la viață ,când  te bucuri de adierea călduță a vântului de primăvară,un timp al renaşterii si al bucuriei dedicat tuturor. Este un moment cand trebuie să simţim plenitudinea naturii şi să ne lăsăm cuprinşi de vraja sa.




Primăvara să-ti aducă-n suflet soare!

Prietenia şi virtualul

$
0
0

Sursa imagine
     Mai tot timpul găsim ceea ce căutăm şi în general avem parte de ceea ce vrem dar  dacă nu avem capacitatea să ne menţinem prietenii într-un proiect comun şi dacă nu putem avea capacitatea să îi menţinem aşa cum sunt , să îi acceptăm şi să îi iubim atunci cu siguranţă nu vom avea parte decât de lipsa satisfacţiilor .Ce-ţi spune un prieten este nevoie să iei obiectiv fără preconcepţii care să deformeze pentru că nu întotdeauna un acelaşi subiect ce are  însemnătate pentru tine are şi pentru altul iar atitudinea ce trebuie să o ai este indicat să fie bazată şi pe experienţe proprii dar şi pe ceea ce ai auzit de la alţii.
    Există amiciţie virtuală care rezistă în tăcere la fiecare reîntâlnire la depărtare , persoane care nu se privesc în ochi dar se recunosc după starea pe care o transmit.Nu le vezi surâsul ,lacrimile tristeţea sau nelinistea dar le simţi de fiecare dată .
   Există stări şi sentimente , există înţelegere sau nu , cuvintele se scriu sau nu dar se aud în mintea fiecăruia şi se simte chiar tăcerea pe care e mare lucru s-o înţelegi.Este o mare greşeală să probezi singurătatea pentru ca abia apoi să te simţi vinovat că nu ai fost alături de cei ce se simt singuri sau ei nu au fost lângă tine că nu te-ai bucurat cu ceilalţi la un loc sau ei cu tine.
   De cele mai multe ori ne amăgim confundând amiciţia , recunoştinţa şi interesele comune cu prietenia palpabilă , adevărată , dar nu , aceştia (prietenii) , de fapt sunt rari şi chiar dacă marile prietenii au la bază mici amiciţii , nu oricine se încadrează dar nici nu ştii cine este acela până la proba contrarie.


Romaşcanii sunt îndemnaţi să câştige un premiu de 12.000 de euro

$
0
0

Romaşcanii sunt îndemnaţi să câştige un premiu de 12.000 de euro

Romaşcanii sunt îndemnaţi să câştige un premiu de 12.000 de euro
26 March
03:25 2014
Marele premiu al concursului Oraşul reciclării va fi amenajarea unei zone eco wi-fi, un spaţiu inedit de relaxare cu acces liber la internet, în valoare de 12.000 de euro. Pentru ca Romanul să câştige, cetăţenii trebuie să colecteze deşeurile selectiv, pentru a fi reciclate.
Romaşcanii sunt rugaţi de primarul Laurenţiu Dan Leoreanu să acorde o mai mare importanţă colectării selective a deşeurilor, din două motive: primul este cel legat de posibilitatea reciclării deşeurilor colectate separat, iar al doilea motiv îl constituie concursul naţional Oraşul reciclării, o competiţie care ar putea aduce la Roman o investiţie de 12.000 de euro.
“În perioada 1 ianuarie – 30 iunie se desfăşoară ediţia a doua a  competiţiei naţionale Oraşul reciclării, organizată de asociaţia EcoRomAmbalaje, în parteneriat cu Primăria municipiului Roman şi operatorul de salubritate Rossal SRL Roman. Anul acesta, competiţia reciclării vine cu două noutăţi, care au ca scop conştientizarea populaţiei cu privire la colectarea selectivă a deşeurilor de ambalaje şi cum simplul gest al cetăţeanului de a colecta separat poate aduce titlul de Oraşul reciclării la Roman. Solicităm o implicare mai activă a instituţiilor, dar şi a persoanelor fizice. În oraş va fi amplasat un panou publicitar al campaniei, iar la radio va fi difuzat un spot publicitar, menit să îi stimuleze pe cetăţeni să colecteze selectiv”, a afirmat Laurenţiu Dan Leoreanu, primarul municipiului Roman.
La finalul celor şase luni, oraşul care va strânge cea mai mare cantitate de deşeuri va primi titlul de Oraşul reciclării şi marele premiu, o zonă eco wi-fi, un spaţiu inedit de relaxare cu acces liber la internet, în valoare de 12.000 de euro.
“Haideţi să încercăm, să intrăm în competiţie, poate câştigăm. Un lucru îmbucurător este faptul că, doar în prima lună de competiţie, s-au colectat selectiv peste 22,5 tone de ambalaje. Vă mulţumim şi vă rugăm să aruncaţi ambalajale în containerele special inscripţionate şi în continuare”, i-a îndemnat primarul pe cetăţeni.
La ediţia anterioară a acestei competiţii naţionale, care s-a desfăşurat în perioada 1 septembrie 2012 – 28 februarie 2013, municipiul Roman a primit premiu de excelenţă la categoria “Linia Întâi”, alături de municipiile Slobozia, Baia Mare, Iaşi şi Braşov. Pe parcursul primei ediţii, în Roman au fost colectate separat 133.022 de kilograme de deşeuri de ambalaje, dintre care 128.147 de kilograme de plastic şi 4.875 de kilograme de hârtie-carton.

ღ Bună dimineata soare ღ

$
0
0
Dă  şansa fiecarei zile să fie cea mai frumoasa din viaţa ta”

Mark Twain

Legenda lotusului
.
Pe malul imensului fluviu Amazon,într-un trib ,trăia o faţă de o frumuseţe nemaivăzută.
  Fata iubea acele locuri, care aveau frumuseţea lor, dar simţea în adâncul inimii că există lumi mult mai bune şi mai frumoase. Deseori se plimba noaptea şi privea cerul. Era uimită de strălucirea stelelor, iar în visele ei cele mai îndrăzneţe şi-ar fi dorit să fie una dintre ele.  
  Dar şi mai mult decât stelele o atrăgea frumuseţea şi lumina dumnezeiască a lunii. 
   Naia, căci acest nume îl avea frumoasă de pe malul Amazonului, se aşeza uneori pe trunchiul unui copac şi privea ore în şir minunile nopţii şi ale cerului. Gândul ei era să ajungă la stele.
  Înt-o zi se urcă în vârful celui mai înalt copac.Dar ajunsă sus, mare i-a fost dezamăgirea.
Stelele erau mult prea sus. Naia rămase mai mult timp în vârful copacului, privind depărtările.   În acel moment din spatele unui deal  apăru luna. Naia o privi fascinată. Aşa cum se vedea acum, părea că, dacă ai fi fost în vârful dealului, ai fi putut să o atingi cu mâna. O bucurie  o cuprinse pe faţă. 

A două zi pleca spre dealul ce se zarea în depărtare, fără să mai ţină seama nimic.  Încet, ajunse sus şi curând apăru şi luna, dar şi de această dată  era foarte departe. Naia aştepta până regina nopţii ajunse deasupra capului ei, dar parcă se ridicase şi mai sus. În sufletul copilei se strecura mai întâi o părere de rău, care încet-încet se transformă în deznădejde. Coborî colină cu ochii în lacrimi şi se intoase pe malul Amazonului. Pe apă se oglindea chipul lunii, parcă chemând-o la ea.Atunci, fără să stea pe gânduri, Naia se aruncă în apele adânci, cuprinzând luna cu braţele. Nimeni nu a mai văzut-o pe faţă de atunci.

Se spune că, luna, privind de sus, se tulbură de ceea ce a văzut şi pentru că nu avea puterea să o ia pe faţă la ea, o transformă într-o floare frumoasă, parfumată de lotus. Acum Naia putea să privească luna cât dorea, iar razele acesteia chiar o mângâiau uneori. Floarea este albă în noaptea în care înfloreşte iar în nopţile următoare se colorează în roz, bucurându-se parcă de frumuseţea şi parfumul primite în dar, precum şi de mângâierile delicate ale lunii.

 Dar se pot spune atatea despre lotus. Oamenii utilizeaza toate partile lotusului: radacini, fructe, seminte si frunze. Medicina traditionala chineza considera ca radacinile lotusului (care au un gust dulceag) ajuta la functionarea ficatului si se spune ca intaresc inima, splina si stomacul. Sucul extras din radacina lotusului opreste sangerarile interne; radacina gatita trateaza femeile de anemie si in acelasi timp creste energia.

De ce ar vrea cineva sa manance radacina de lotus? Pentru ca are un gust delicios! Odata ce ai gustat din radacina de lotus, gustul ei ramane cu tine pentru totdeauna. Cand planta este taiata in diagonala, feliile arata ca fulgi de zapada imensi. Radacina taiata sau rasa poate fi folosita la salate sau la gatit. Cand este taiata foarte fin, putem obtine o garnitura “ca de zapada”.







Un inceput de saptamană cât mai plăcut vă doresc! 


    Dacă doresti să participi , in fiecare luni ,publică pe blogul tău , un   articol (video,text,imagini)  si daca vrei să-l impartasesti cu noi  inscrie articolul la  "Bună DimineataSoare"!

 


Gânduri de ieri

$
0
0

   Dacă toţi oamenii ar fi fericiţi şi senini,  ar fi gol iadul şi promisiunea raiului nu ar mai încânta pe nimeni.
    Dar nu!
   Echilibru trebuie să existe în toate,după ce o guşti, după ce constaţi că-ţi place al naibii de mult,plata pt fericire începe,chiarîn timp ce soarele îţi face cu ochiul, în timp ce oamenii scot din piatră seacă bunăvoinţă, în timp ce primeşti şi uiţi măsura, a ceea ce dai. 
   După ce devii una cu fericirea şi te crezi la mare distanţă de pierderea ei, începi să plăteşti, pentru că ochii  s-au uitat mai sus decât trebuia, pentru că sufletul  a crezut mai mult decât se putea în fericire, pentru inconştienţă,pentru iubirea care e de fapt fericirea cea mare.
   Fericirea se plăteşte de  când te apuci să dai din ea celui care a aruncat-o în viata ta. Când dai bucată cu bucată, până când ajungi să o dai pe toată celui care ţi-a dat puţin din ea.     Fericirea ţi se ia de-a gata puţin câte puţin, până când rămâi fără ea. Atunci când încerci să lupţi  pentru ea,când  vezi cât este de relativă,când nu mai crezi în nimic.
   Când nu o mai ai, plăteşti pentru că ai avut-o odată ,cu durerea şi penibilul, cu banii jos ai dezobisnuintei.
   TU!!!Iartă-mă că nu ştiu ce spun!
Fericire!!! Priveşte-mă, îmi este groaznic de dor de ţine!

 Exercitiu de incredere

Uită-te în oglindă şi zâmbeşte-ţi!

Repetă-l până când vechea programare nocivă care rulează în subconştientul tău slăbeşte şi chiar dispare.
Nu te te teme de ceea ce ea îţi oferă viaţa! Trăieşte cu drag fiecare clipă!

Ştiu că fiecare pas, oricât de mic, va aduce minunile la ordinea cotidianului!!!







Momente de weekend

$
0
0

Zâmbete



Happy Părinţii îşi ceartă copilul şi-l pedepsesc că a luat nota 4 la geografie.
Tatăl: – Băi, noi am certat copilul asta că n-a ştiut unde-i Marocul, dar noi ştim?
Mama: – Nu ştim, dar nu poate fi departe. Am la muncă unul din Maroc şi vine cu bicicleta…


 HappyÎn copilărie mă temeam de întuneric. Acum, din cauza facturilor pentru electricitate am început să mă tem de lumina!

HappyUn tip care dorea să îşi vândă maşina, îşi scrie pe o hârtie numărul de telefon şi îl lipeşte pe geamul din spate al maşinii. În timp ce era în trafic, primeşte un telefon: 
-Alo ,da! Cine este?? -Aici e poliţia, suntem în spatele dvs. Opriţi va rog pe dreapta pentru că nu aveţi voie să vorbiţi la telefon în timp ce conduceţi!

 Happy Chiar în faţa mea, o maşină l-a lovit pe medicul meu de familie pe trecerea de pietoni.
M-am dus repede la el să văd dacă mai trăieşte şi mi-a zis:
- Ajută-mă, te rog, cred că sunt foarte grav rănit!
- Of, doctore, i-am zis, sunt foarte ocupat acum, ia aspirinele astea şi dacă nu-ţi trece, sună-mă mâine dimineaţă.


 Happy Un ţăran negustor, cam bâlbâit de felul lui, vine în târg cu căruţă:
- Me-me-me-mere de-de-de vânzare!
Se apropie un trecător, se uită în căruţă, când colo, în căruţă erau prune.
- Păi bine domnule, dacă ai prune de ce strigi “mere”?
- Apăi, dacă strig “Prrrrrr-prrrrr-prrrrr-prune!” mi se opreşte calu’!




Weekend insorit vă doresc tuturor! 
Via SoriN

Spargere la şcoală

$
0
0

Spargere la şcoală

Spargere la şcoală
31 March
01:55 2014
Doi puşti de 14 ani au fost, sâmbătă, la şcoală. Nu pentru a participa la cursuri suplimentare sau la un eventual concurs, ci pentru a se perfecţiona într-ale hoţiei.
Evenimentul s-a întâmplat ziua-n amiaza mare, la Școala “Alexandru Ioan Cuza”, cei doi adolescenţii fiind siguri pe reuşita lor. Din fericire, la acea oră, în şcoală se mai afla cineva, persoana în cauză fiind cea care a alertat Poliţia. “Poliţia municipiului Roman a fost sesizată despre faptul că, în jurul orelor 13.00, a fost surprins în incinta uni şcoli din Roman un tânăr de 14 ani, care sustrăgea din secretariatul şcolii componente şi echipamente IT. La faţa locului s-a deplasat un echipaj de poliţie, care a identificat minorul, iar în urma cercetărilor efectuate a rezultat faptul că acesta a pătruns în incinta unităţii de învăţământ, de unde a sustras componente IT şi accesoriile unităţilor centrale. Totodată, s-a stabilit faptul că la comiterea faptei a mai participat şi un alt minor de 14 ani, din Roman”, se arată în comunicatul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Neamţ. Bunurile sustrase – calculator, laptop şi videoproiector – au fost recuperate şi predate unităţii şcolare.
Preotul Claudiu Maxim, directorul Școlii “Alexandru Ioan Cuza”, nu a putut preciza dacă hoţii erau sau nu elevi ai şcolii: “Pe noi ne-a interesat în primul rând recuperarea bunurilor furate. Ancheta poliţiştilor este în desfăşurare, aşteptăm concluziile pe care le vor trage aceştia”.
În cauză, cei doi minori sunt cercetaţi în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.
Tags

Buna Dimineata Soare

$
0
0





 “Întoarce-ți fața către soare și umbrele vor rămâne în urma ta.”







Legende despre floarea de iris



Irisul este o floare absolut fascinantă datorită frumuseţii sale fragile şi efemere, a perfecţiunii liniei, ţinutei sale elegante, culorilor şi parfumului ei. Irisul are o valoare simbolică în numeroase civilizaţii ale lunii. 



  Unele legende spun că simbolul monarhiei franceze a fost mai întâi floarea de iris (fleur-de-lis) şi nu floarea de crin. Astfel, una dintre legende aminteşte de regele Franţei Ludovic VII (1119-1180) care după victoria unei bătălii a văzut florile de iris şi a decis că această floare să fie emblemă  – ,,Floarea lui Ludovic” - care a devenit cu timpul 
 floarea de crin.




La greci, în legendele mitologice apare zeiţă soarelui Iris care sub formă unui curcubeu multicolor unea cerul cu pământul, era un mesager între Olimp şi Terra. 



 





Numele acestei flori minunate vine de la numele zeiţei soarelui (în limba greacă ,,iris” înseamnă curcubeu)



 





În Grecia antică , irisul era un simbol al Ideii şi Mesajului.Bărbaţii plantau adesea flori de iris pe mormintele iubitelor sau soţiilor lor că un tribut adus zeiţei Iris , care avea îndatorirea de a conduce sufletele femeilor spre câmpiile elizee.
 





 

De asemeni , floarea de iris era considerată a avea proprietăţi de vindecare ; medicul grec Discorides prescria rădăcini de iris în amestec cu miere şi oţet că un remediu contra tusei , răcelii , indigestiei şi sciaticii 




 

Cele trei frunze ale irisului semnifică credinţă , înţelepciunea şi valoarea.Irisul a fost o reprezentare a regalităţii şi protecţiei divine pe parcursul secolelor , în întreagă lume.






     În Japonia , irisii sunt un simbol al eroismului , iar irisii
albaştri sunt o referinţă la "sângele albastru" , jucând un rol important pentru băieţii care iau parte la tradiţionalul festival de primăvară. 








După apariţia creştinismului, irisul a fost considerat floarea Sfintei Fecioare Maria. 






 


În funcţie de culoare, irisul transmite, însă, mesaje diferite si aparte.

 




Iris albastru: Credinţă, speranţă







Iris purpuriu: Înţelepciune, complimente












Iris galben: Pasiune








Iris alb: Puritate






Recomandare    Dacă doresti să participi , in fiecare luni ,publică pe blogul tău , un   articol (video,text,imagini)  si daca vrei să-l impartasesti cu noi  inscrie articolul la  "Bună Dimineata Soare"!

Via Iulisa

Un pumn de nisip

$
0
0

  Georgio, un băieţandru de vreo treisprezece ani, se plimba pe plajă împreună cu mama sa.
   Dintr-o dată, el o întrebă:
   -Mamă cum poţi să păstrezi un prieten după ce odată l-ai găsit?
   Mama reflectă câteva secunde, apoi, aplecându-se, luă doi pumni de nisip. Ţinându-şi palmele îndreptate în sus, strânse tare un 
pumn: nisipul îi scapă printre degete şi, cu cât strângea mai tare
pumnul , cu atât nisipul se scurgea mai mult.
    În acelaşi timp, ţinu larg deschisă cealaltă mână: nisipul tot în căuşul palmei.
   Georgio privi uimit şi apoi strigă:
    -Acum înţeleg! 



 Via Sorin

HRISTOS A INVIAT!

ღ Bună dimineata soare ღ

$
0
0




...Caisul nostru s-a gătit la poartă
Cu panglici albe, ca-n tablouri vechi,
Şi cu zulufi de floare la urechi,
Cum astăzi nicăieri nu se mai poartă...

 George Toparceanu - Aprilie





Legenda Salciei

   Salcia plângătoare a fost odată un copac mândru, care îşi înalta cu trufie ramurile spre cer.
   Când Pilat chema pe Isus la judecată şi-l ascultă, fără să-i găsească vină, el îl dădu pe mâna ostaşilor că să-l chinuiască.
  Oştenii sălbatici au intrat intr-o în grădina  să-şi caute nuiele şi numaidecât puseră ochii pe ramurile zvelte ale salciei, care stătea în mijlocul grădinii şi din care rupseră o mulţime.
   Salcia nu bănuia însă la ce avea să slujească ramurile sale.  Dar văzu îndată că Isus fu adus acolo. Oştenii cruzi îi smulseră haina din spate; apoi îl legară de un copac şi-l loviră cu nuielele, până la sânge.
  Isus îndură toate chinurile, fără ca din gură lui să iasă o vorba de jelire. Dar salcia fu cuprinsă de o durere adâncă. Îi era ruşine că-şi dăduse ramurile pentru un lucru atât de rău şi nu mai îndrăznea să-şi întindă ramurile către cerul albastru, de atâta ruşine, a hotărât ca ramurile sale întinse spre soare să se îndoaie spre pământ.
  Se spune că, după acea întâmplare, copacul cel falnic s-a prefăcut, de ruşine, într-o salcie plângătoare şi stufoasă.De atunci, oamenii plantează salcia la mormintele din
cimitire.



    O altă legendă

 LEGENDA SALCIEI ŞI A MĂSLINULUI

    Maria Magdalena şi alte câteva femei cucernice au venit alături de Fecioara Maria pentru a împărţi cu aceastadurerea pricinuită de răstignirea pe cruce a lui Iisus Hristos.
   In dimineaţa învierii, ele au plecat spre dealul unde seafla mormântul Mântuitorului, pentru a vedea minunea. Au apucat însă pe un drum mai puţin umblat şi plin de mărăcini. Încalea lor au întâlnit o salcie. Maica Domnului a îngenuncheatlângă ea, a ridicat ochii înlăcrimaţi către cer şi a zis:
- Doamne, Dumnezeule, rogu-Te să-mi alini durerea!În acel moment, ramurile salciei, care până atunci stăturădrepte, s-au îndoit şi s-au aplecat să mângâie fruntea SfinteiFecioare. Aceasta, văzând că şi salcia îi împărtăşeşte durerea, a
spus:
   - Salcie, fii binecuvântată; să împodobeşti cimitirele, iar
frunzele tale să vestească în biserici începuturile primăverii!
   După aceasta, femeile au plecat mai departe. Au ajunsapoi la un pârâiaş, peste undele căruia îşi întindea ramurile verziun măslin, pe care Maica Domnului l-a rugat să le ajute să treacăapa fără să se ude. Atunci măslinul şi-a întins crengile pestepârău, făcând un pod, pe care femeile au trecut fără să-şi ude
picioarele.
    Trecând pe partea cealaltă a pârăului. Fecioara Maria şi-a întors privirea spre măslin şi a spus:

     - O, măsline, tu care ai ajutat o maică în durere, binecuvântat să fii: din roadele tale să se stoarcă untdelemnul,care va arde în candele pentru rugăciuni!
    De atunci, măslinul ne dă untdelemnul, iar salcia vesteşte în biserici învierea naturii.


via Iulisa

100 RO se restructureaza

$
0
0


Buna dragi cititori si autori al mega-blogului 100 Ro. Coplesit de entuziasm si de bucurie va spun ca 100 Ro se va renaste. Conceptul 100 Ro s-a bazat pe ideea de a aduna cei mai talentati bloggeri din Romania, si sa construim un mega-blog de calitate si interesant, pe care lumea va intra cu placere sa citeasca.

Lansat in 2009, blogul a luat avant repede in blogosfera, si primeam zeci de emailuri zilnic din partea celor care au vrut sa participe la proiect.

Iata si cateva postari din anul 2009, din primele saptamani de existenta al blogului:

http://100ro.blogspot.ro/2009/11/despre.html

http://100ro.blogspot.ro/2009/11/alatura-te-echipei-100-ro.html

http://100ro.blogspot.ro/2010/01/emme.html

Una dintre cele mai comentate postari:

http://100ro.blogspot.ro/2009/11/sa-facem-blogul-mai-bun.html


Mos libidinos, thanks Adniana :)

http://100ro.blogspot.ro/2009/11/mos-libidinosrobotsau-extraterestru.html

In 2009, blogul avea suflet, avea ceva magic. Vreau ca 100 Ro sa devina din nou cel putin ceea-ce a fost cu 5 ani in urma.


Asadar din acest moment pe 100 Ro nu vor mai fi articole copy/paste, nu vor mai fi articole continand doar o poza si atat, si nu vor mai fii articole de slaba calitate.... 100 RO VA FI UN BLOG ORIGINAL si de calitate, unde lumea va intra cu placere sa citeasca si sa simta magia blogului.

Toti autorii care vor sa continue participarea la acest proiect vor trebui sa se re-inscrie, si ei vor fii selectati atent, avand in vedere conditiile impuse aici: http://100ro.blogspot.ro/2009/11/alatura-te-echipei-100-ro.html 


Daca crezi ca ma poti ajuta la reconstruirea unei comunitati de bloggeri de elita, te-rog trimite-mi un email la adresa webrolls@gmail.com.

Toate cele bune,
Feri

https://plus.google.com/101564489513603784111










Filozoful cersetor

$
0
0


   

     Diogene ajunsese de nedorit în întreaga Atena pentru ca se spune ca umbla descult, în haine rupte si murdare cu un felinar în mana, ziua în amiaza mare.
Ridicand felinarul in fata trecatorilor spunea:

 "Caut un om cinstit!".

 Se pare ca n-a gasit nici unul.
Azi ar avea aceeasi dificultate!


sursa

Buna dimineata soare

$
0
0







AL-KHAWAREZMY, matematician savant arab, descoperitorul zeroului şi iniţiator al algebrei, a fost întrebat ce valoare reprezintă omul în matematică şi el a răspuns: 
Dacă omul are bun simţ şi caracter = 1
Dacă mai este şi frumos = 10
Dacă mai are şi bani = 100
Dacă se mai trage dintr-un neam nobil = 1000

ÎNSĂ, DACĂ DISPARE SIMBOLUL BUNULUI SIMŢ ŞI AL CARACTERULUI, ADICA 1, RĂMÂN ZEROURILE.

Buna Dimineata Soare

$
0
0

Legenda primei femei




Pandora. „Cea plină de daruri”, „cea care dăruieşte totul”, Pandora a fost prima femeie şi strămoaşa sexului feminin al speciei umane. 
     Hefaistos a creat-o din pământ la porunca lui Zeus, mânios pentru că Prometeu furase focul de la zei şi îl dăruise muritorilor: 
 ca să-i pedepsească pe oameni, Zeus i-a cerut lui Hefaistos să făurească o fiinţă splendidă, o femeie căreia toţi zeii au fost chemaţi apoi să-i dăruiască însuşiri deosebite:     
      Afrodita a făcut-o încântătoare, Atena a învăţat-o meşteşugul ţeserii, Hermes i-a dat şiretenia şi făţărnicia. Când a fost gata, îmbrăcată în veşminte strălucitoare, purtând pe cap un văl şi deasupra o coroană pe care Hefaistos însuşi închipuise felurite animale, Pandora a fost trimisă pe pământ, la regele Epimeteu, fratele lui Prometeu.
   Epimeteu a rămas vrăjit şi a primit imediat darul, uitând că Prometeu îi interzisese să accepte orice ar fi venit de la zei, de teamă că aceştia ar fi putut trimite ceva dăunător oamenilor. Prea târziu a înţeles   Epimeteu greşeala făcută: Pandora adusese cu ea un vas mare, în care se aflau toate relele ce pot atinge un muritor, iar când a ajuns la Epimeteu i-a ridicat capacul: dinăuntru au ieşit toate nenorocirile, răspândindu-se în lume. 
    Doar speranţa a rămas închisă în vas, pe care Pandora, din porunca lui Zeus, s-a grăbit să-l închidă. O variantă târzie a mitului susţinea, dimpotrivă, că acea cutie a Pandorei conţinea toate binecuvântările cerului, care le-ar fi fost destinate oamenilor dacă Pandora nu le-ar fi lăsat să scape ridicând capacul.
    Atât varianta mai veche şi tradiţională a mitului, anterioară cu siguranţă lui Hesiod – chiar dacă de la acesta ne-a parvenit prima sa relatare completă -, cât şi aceea mai recentă văd în femeie sursa irezistibilă, îmbietoare dar incontrolabilă, a tuturor nenorocirilor omeneşti.
   Dincolo de interpretările propuse mitului Pandorei în raport cu presupusa misoginie a lui Hesiod (dar Hesiod a preluat cu siguranţă povestea din surse mai vechi), este interesant de semnalat că numele Pandorei este şi un epitet al pământului; Pandora este la rândul ei făcută din pământ, şi nu lipsesc mărturiile iconografice în care aceasta este reprezentată ieşind chiar din pământ.
     Dacă între Pandora şi zeiţa Terra există o legătură evidentă (un alt epitet al său este Anesidora, „cea care face să răsară darurile din adâncuri”, adică zeiţa care asigură fertilitatea pămîntului), originea sa ca operă a lui Hefaistos îi conferă în acelaşi timp caracterul de produs al artei şi al activităţii unui demiurg (care în unele versiuni ale mitului nu este Hefaistos – sau nu numai el -, ci poate fi Prometeu, sau Epimeteu, sau vreun satir ori silen).
sursa: Anna Ferrari,  Dicţionar de mitologie greacă şi romană, Traducere de Emanuela Stoleriu, Dragoş Cojocaru, Dana Zamosteanu, Ed. Polirom, Iaşi, 2003

Buna Dimineata Soare

$
0
0

       Dacă ne uităm la felul in care se manifestă Dumnezeu in viata noastră ,el nu doar ne dă, ci si ia in egală masură, in univers nu există dezechilibre de transfer de energie la nesfârsit unidirecţional, nimeni nu poate da la nesfârsit şi nimeni nu poate primi la nesfârsit
    Când inţelegem ca pe lumea asta totul are un preţ, că nimic nu e gratis si că ce vine gratis e cel mai scump plătit, vom incepe să fim responsabili de ce informaţii ingurgităm, , de ce dăm, cui cât şi de ce, care este schimbul energetic firesc... dăruind conştient inseamnă a evalua cu Claritate gestul pe care il facem.

Vorba aceea: 
     Nici o faptă bună nu ramane nepedepsită !
   De ce,că ea vine din scindarea Realitătii in bine si rău, si nu vine din Constiinta, care sunt dimensiuni infinit opuse, paralele, care sunt guvernate de legităti diferite.

   Unde e bine si rău se creeaza Karma sau datorie, insa unde e Constiinta de Sine exista si nonatasament, libertate, Claritate, Lumină si Adevăr.
Recomandare"Articolul participă la  jocul "Bună dimineaţa soare"! Dacă doreşti să participi ,te poti inscrie aici !
Viewing all 3410 articles
Browse latest View live